Parasită

13."-Tata?"

    *perspectiva Lorena*

  Am coborât scările, cu ghiozdanul meu negru in spate.

  -Eu plec la liceu, am anuntat-o pe Andreea care o adormea pe Mia. Azi o iei tu pe Emily, da? am întrebat pentru a fi sigura.
  -Normal. Vrei ceva? O sa trec pe la Auchan, m-a întrebat.
  -Da, voiam sa cumperi câteva caiete studențești si de mate si de romana. 5 de mate si 10 de romana si câteva pixuri cu mina albastra, i-am spus.
  -Bine, mi-a răspuns.

*
   Am avut o zi grea la scoala. Am dat un test din ultima lectie la Istorie. Noroc ca învățasem aseară. Azi dimineața m-am concentrat doar pe citit. In seara asta aveam de gând sa termin de citit cartea si sa fac rezumatul sau. Azi aveam doar meditații la mate, plus temele ce ni le-a dat azi.

  Fiindcă făceam meditații la toate materiile, aveam nevoie de multe caiete, caci se terminau repede.

  In fata mea a apărut un bărbat. Nu-i puteam vedea fata. Avea o cagula neagra. M-am dat doi pasi in spate după care am luat-o la goana cat ma țineau picioarele. Am privit in spate, văzând ca bărbatul este tot acolo, nemișcat.

   -Lorena! a tipat acesta.

   Vocea sa îmi părea tare cunoscută. O știam de undeva, insa nu știam de unde. Nu stiam cui ii aparține aceasta voce. Nu știam cine este. Mai important, de unde îmi stie numele? Am stat si am analizat situația complicata, apoi am răspuns:

  -Da, cine ești?

  Bărbatul și-a dat cagula jos, si de la depărtare am văzut trăsăturile feței îmbătrânite. O mustață maro si deasa. Un par cârlionțat si saten, un nas cârn si niste buze subțiri.

  -Tata? am întrebat.
  -Lorena mea, a spus alergând spre mine.
 
  Când câțiva centimetri ne desparteau, m-am dat câțiva pasi in spate, instinctiv. Tata s-a incruntat înghițind in sec.

  -Lasa-ma! am tipat la el. Nu vreau sa te vad! De ce nu ma lasi? Ce cauți aici? am spus scuipand vorbele.
-Stai, ce este scumpo? m-a întrebat.
-Scumpo? Da-te dracu. Nu vreau sa te mai vad niciodată. Am stat 4 ani de zile singură cu Emily in pădure. Era bolnava, avea ceva foarte rău. Care a decurs si mai rau. Putea sa moara. Este bine acum, daca te interesează. Lasa-ma, acum ce-ti pasa? Te așteptai să-ți sar in brațe si sa te pup? Sa îți spun ca te iubesc? Nu o fac. Te urăsc! am spus.
 
   O lacrima i s-a prelins pe obrazul sau. O lacrima de durere, cred. Plângea, plângea cu lacrimi amare.

  -Daca nu ma vrei, bine. Macar de m-ai asculta, a tipat.
  -Ce este? Ce vrei să-mi spui? Ca tu ai stat intr-o vila? Eu locuiam in pădure, într-un fel de căsuță. Munceam căutând mancare pentru Emily. Spălam paturile care le aveam..si alea luate de nu stiu unde. Lasa-ma, daca ti-ar fi pasat ai fi venit acum 4 ani, am spus printre lacrimi si suspine.
  -Of, scuza-ma. Nu știi tot. Mama ta...m-a amenințat ca daca nu va las, o sa-mi ia toată averea, o sa omoare tot ce am mai drag...chiar si pe voi, a spus sincer. Acum dansa a murit, pot fi din nou lângă voi.
  -Nu avem nevoie, am răspuns. La revedere! am spus alergând către casa.
 
*perspectiva Mike, tatăl Lorenei si a lui Emily*

    Mergeam către piață, sa cumpăr niste fructe pentru mine. De când sotia mea draga a murit, mereu mănânc puțin si plâng. Mi-am pus o cagula, caci in ultimul timp nu mi-am mai cumpărat niciun obiect vestimentar. Aveam câteva cămăși, care nu le purtasem niciodata, blugi si costume. Căciulă si fular nu aveam așa ca purtam o cagula neagra.

  Ca de obicei elevi si eleve se îngrămădeau sa iasă din liceu. Am văzut multe fete, insa una mi-a atras atenția. Era Lorena, fiica mea. Parul sau fâlfâia in bătaia răcoroasă a vântului iar ochii sai erau sclipitori. Era așa mare. Avea 16 ani.

  Am încercat sa vorbesc cu ea, insa nu a înțeles nimic si aruncat niste vorbe către mine care m-au făcut sa plâng. Nici pe sotia mea nu o aveam. Chiar daca ea m-a pus sa renunț la Lorena si Emily, macar imi ținea companie. Acum eram singur in ditamai casa. Lorena a fugit după ce i-am spus adevărul.

  Nu am putut sa fug după ea, caci aveam niste blugi strâmți pe mine si tricoul negru nu ma avantaja.

  -Lorena! am mai tipat, dar nimic.
 
   Trupul sau firav deja se pierduse in zare, nimic din ea nu mai era aici. Se mai simțea mirosul parfumului său.

*perspectiva Lorena*

  Am fugit pana am intrat pe poarta, unde unul dintre gardieni m-a salutat politicos.

************************************
   Hey! Un nou capitol. Am hotărât ca noile capitole nu o sa fie prea lungi, insa o sa aibe peste 600 de cuvinte. Poate chiar o mie. Nu promit nimic! Următorul capitol va fii maine. De acum o sa postez un capitol pe zi, iar daca am timp de scris si am un Wi-Fi care sa ma avantajeze(caci sunt plecata pana duminica) o sa postez două. Dar in fiecare zi o sa pun un nou capitol.❤

Lectura plăcută, cititori!