Parasită

25. Moartea.

Nu am realizat ca eu am fost împușcata, pana cand nu mi-am lăsat privirea in jos, văzând mult sânge. Am ridicat privirea spre Emily, care  plângea neîncetat, apoi la Chriss, care mi-a aruncat o privire plina de mila.

Nu am m-ai făcut nimic, deoarece  pleoapele mi s-au îngreunat si am văzut numai negru.

*
"Totul este alb, in afara de canapeau de un roz deschis, pe care stăteau mama, tata, Emily, Chloe, Chriss, Andreea, Sandra si ceilalți prieteni ai mei.

-Haide aici, a spus tata bătând pe piciorul sau stâng.

Fara sa vreau sau sa controlez, picioarele mi-au luat-o la fuga către tata. M-am așezat acolo. Ciudat era ca aveam o rochie alba, pana in pământ. Parul meu era desprins, si aveam o coroniță cu flori albe.

Un video-proiector a apărut deodată. A început sa redea toate amintirile mele cu mama si tata. Emily nici nu exista. Era si cățelul meu, Bruno. Era un cățel cu o blana alba si cârlionțata. Zgarda sa roșie, era intr-o poza prinsa într-un tufiș verde.

Când proiectorul a dispărut, l-am privit disperata pe tata.

-Fiico, nu putem alege când este sfârșitul. "Vine o zi, când se va sfârșii...".

O lacrima micuța mi-a căzut pe obrazul stâng. Am sters-o. Tata ma privea pe sub sprancele sale groase. Mustața sa deasa îmi gâdila obrazul.

-Fiico? a spus încet mama.
-Mami? am tipat alergând la ea.

Mi-a alinat obrazul cu nasul sau. Mi-a zâmbit părintește.

-Îmi pare rău, fiica mea, a murmurat. Am fost o proasta. Problema cu banii m-a făcut sa iau alegeri greșite. Sunt o toanta, a mărturisit aceasta.
-Si acum? am spus încet.
-Acum draga mea, trebuie sa încerci sa lupti, mi-a spus. Trebuie sa lupți cu moartea, a spus. Trebuie sa o faci, chiar daca eu nu am facut-o.
-Si daca nu o sa pot lupta? am întrebat încet.
-O sa vii lângă mine, mi-a spus. Dar nu o lăsa pe Emily singura, du-te la ea.
-Nu pot, lumea asta este prea cruda, am spus trista.

Mama mi-a aruncat o privire trista.

M-am îmbrățișat si cu ceilalți si am vorbit.

*perspectiva Chriss*

Au trecut 3 luni de zile. Toți medicii spun ca plătim bani degeaba.

-Când o sa se trezească? a întrebat Emily.

Mititica nu a mai mers acasă de atunci. Sta numai aici si doarme pe pat, lângă ea. Haine i-am adus eu. S-a spălat la baia de aici.

-Curând, i-am raspuns.
-De ce nu se trezește acum? Îmi este dor de ea, a mărturisit.
-Si mie, am oftat.

I-am sărutat obrazul stâng, rămânând cu ea in brațe. Într-un fel ne-am consolat amândoi. Chloe este distrusa. Nu manancă, nu doarme, nu se joaca. De obicei sta afundata pe un scaun si ii tine mana Lorenei in mâinile sale.

Tatal Lorenei e si el non-stop aici. Plânge si se roagă pentru ea. Lorena a fost împușcata in inima. Au reușit sa scoată glontul, dar se pare ca impuscatura a fost fatala. Am omorât acel nenorocit cu mâinile mele. Mafia unde sunt eu, acum este legala. Torturam si omoram oameni doar daca au greșit.

-Emily, am șoptit, când am auzit aparatele bipaind. Fugi după doctori! am urlat.

A alergat pana la usa, pe care a si ieșit. In 5 minute s-a întors cu asistente si doctori. Ne-au dat afara din salon.

Cand am ieșit pe hol am dat cu pumnul in perete. M-am sprijit mai apoi de el, alunecând pana pe gresia rece. Asistentele si doctorii alergau ca descreierații, insa nu ne spuneau nimic. Nici o vorbă, un cuvânt sau un sunet.

-Rudele Lorenei Cooper? a întrebat doctorul fastacindu-se.
-Noi, am spus ridicandu-ne la unison.
-Condoleanțe, am pierdut-o! a spus el trist.

Am simțit ca lumea mi-a picat in cap. A murit, a murit de tot.

-Ce înseamnă asta? a întrebat Emily panicata.
-A murit, s-a dus lângă mama ta.

***********************************

Deci plang! Nu pot sa cred ca, a murit Lorena. Sfârșitul acestei cărți se apropie. O sa o fac pe cealaltă carte mai lunga.

Mai este un capitol.😥💚

Lectura plăcută, cititori!