Revenirea || H.S

~Capitolul 12~

După ce m-am schimbat într-o pereche de colanți și un maiou, am înșfăcat mănușile de box de pe una din bănci și am ieșit din vestiar.

-Omule, mai ușor cu ăla!

O voce cunoscută m-a făcut să mă opresc din mers. Cu cine naiba vorbea Don?

-Serios, o să te doară mâinile mâine de nici apă n-o să poți bea.

Din nou, Dan încerca pe cineva să se oprească din a lovi sacul de box, îmi dădusem seama de asta din cauza loviturilor puternice care continuau să se audă peste avertizările antrenorului meu.

-Harry, ia dracului o pauză!

Sângele mi-a înghețat.

Care ar fi fost șansele ca el să fie aici, acum? Păi destul de mari, având în vedere că Harry al meu era cel de aici.

Făcusem doi pași până am luat colțul și m-am rezemat de perete pentru a-i vedea pe cei doi bărbați agitați. Dan pentru că Harry nu se oprea, iar Harry pentru că... habar nu am, cert este că este tare pornit pe sacul de box.

Întrebări au început să-mi circule prin cap. De unde-l cunoaște Dan pe Harry? De ce nu l-a lăsat să-și distrugă mâinile pentru câteva zile bune și stă să-l supravegheze de parcă este vreun începător? De ce Harry este aici? De unde știe locul ăsta? De ce este atât de furios?

Îi priveam încruntată pe cei doi. Aflasem că de-a lungul vieții te poți înșela amarnic în privința unei persoane. Aflasem că nu este de ajuns o viață ca să poți cunoaște o persoană, mai puțin câțiva ani. Consideram viața ca fiind un joc. Nimeni nu cunoaște pe nimeni. Nimeni nu are încredere în nimeni, sau cel puțin n-ar trebui. Toți sunt la fel, fiecare are propriile interese, indiferent dacă sunteți prieteni. Și fiecare luptă doar pentru el.

Consideram că-l cunosc pe Dan, dar niciodată nu mi-am dat silința să aflu ce se află după bărbatul masiv și sigur pe sine. Dan era genul de bărbat cu care nu-ți era frică să ieși pe stradă cu el, deși nu este cel mai cuminte bărbat posibil. Genul de bărbat care nu alerga după femei, genul de bărbat care nu a uitat niciodată de unde a plecat, genul de bărbat care ascunde multe. Până acum nu m-am gândit la asta. Mă mulțumeam că era acolo când aveam nevoie și... atât. Nu m-am gândit niciodată că el ar putea avea nevoie de mine.

Eram pentru a mia oară, o nenorocită.

Cum puteam fi atât de indiferentă în privința celor câtorva persoane în care mai am încredere? Cât de nenorocită mai pot fi?

Harry... Harry îl ignora complet pe Dan, dar nu în sensul urât, nu, îl ignora pentru că era în lumea lui, nu auzea, nu simțea, nu îi păsa. Lovea acel sac de box cu o fortă de nediscris, şi la naiba dacă asta nu mă înspăimânta. Când devenise acest bărbat atât de puternic?

-Îl cunoști, nu?

Vocea groasă şi răgușită a lui Dan m-a făcut să mă întorc tresărind spre el. La naiba, se furișează mai ceva ca un ninja. L-am privit scurt, aprobând imediat din cap, continuând să mă holbez la Harry.

-Atunci, calmează-l. mi-a zis pe un ton ce voia să pară poruncitor, plecând imediat de lângă mine.

Am oftat. Acest bărbat avea şi abilitățile unui cititor de gânduri, fir-ar, uitasem. Îl priveam în continuare pe Harry. Cum trebuia eu să-l calmez? Nu se presupune că eu eram cea nervoasă?

-Mai stai mult să te holbezi la mine?

M-am încruntat serios când vocea dură a lui Harry s-a auzit, făcând un mic ecou în toată încăperea imensă. Şi eu care credeam că este undeva pe Marte acum.

-Îh-hm. am mormăit în barbă, Harry oprindu-se din a mai lovi sacul din fața lui, cuprinzându-l acum cu ambele brațe şi lipindu-şi fața de el în timp ce privirea lui a căzut pe mine.

Nu era surprins absolut deloc, poate puțin frustrat, însă nu puteam vedea ceva mai mult, Harry era un bărbat greu de citit, cel puțin după atâta timp...

-Ar fi prea ciudat să te te întreb de unde știi locul ăsta, dar am vaga impresie că vii destul de des pe aici, nu? m-a întrebat.

Nu descifram nimic în vocea lui, iar asta sta începea să mă sperie.

-Ceva de genul. m-am auzind spunând, fără alte comentarii în timp ce m-am îndreptat spre banca la câțiva metri de el pentru a lua o pereche de mănuși.

-Tu de ce ești nervoasă?

Am mârâit în semn de 'taci', făcându-i semn să se îndepărteze pentru a putea lovi şi eu sacul, pentru asta asta am venit aici, nu pentru discuția pe care trebuie să o avem urgent, dar nu atât de urgent.

I-am adresat o ultimă privire prin care încercam să-i transmit că vreau să fiu singură înainte să încep să lovesc sacul de box.

Aveam nevoie de liniște, şi totuși, liniștea mea era de fapt el.

☆●☆●☆●☆●☆●☆●

Îmi cer scuze pentru că am postat așa greu, însă am avut câteva probleme care trebuiau rezolvate şi astfel nu am putut să mai pun capitole.
În orice caz, promit să pun un capitol cel puțin o dată pe săptămână şi cu mai multe cuvinte.
Kiss