Revenirea || H.S

~Capitolul 2~

-Amănunte.-

După ce am ajuns în apartament, am lăsat pungile cu cumpărăturile în bucătărie și m-am dus în sufragerie.

Încerc din greu să nu mă gândesc la întâmplarea din fața magazinului. Este greșit că mă gândesc totuși. Nu ar trebuii. Nici nu-l cunosc, dar iată-mă pe canapeaua din sufragerie uitându-mă în gol și 'întâlnirea' din urmă cu câteva minute fiind singurul lucru la care mă gândesc.

Și, totuși, cum s-a întâmplat asta?

De ce după atâta timp în care viața mea era o continuă dezvoltare pe plan moral cât și psihic, fiindu-mi mult mai ușor să mă concentrez pe ideea principală cea cu care am început viața de la zero, a trebuit să apară el în peisaj? Și, cel mai important, de ce mă simt... răscolită pe interior?

Revederea lui a avut un impact puternic și neclar asupra mea. Un val de sentimente mi-au apărut de nicăieri, iar mintea mea refuză să se gândească la altceva decât la el!

Telefonul a început să sune, făcându-mă să tresar și să-l scot din buzunarul blugilor.

-Da? am întrebat.

-Raven, mă tem că sun cu un scop deloc plăcut.

-Don? S-a întâmplat ceva? Și de ce suni pe numărul ăsta? l-am întrebat panicată.

-Era la-ndemână. Acum, vreau să rămâi calmă, ok?

-Spune odată de ce ai sunat și nu mă lua pe mine cu vrăjeli de doi bani!

-Cred că am aflat cine l-a... i-a făcut-o fratelui lui Jess. Și... au ajuns în Seattle. a spus ușor bâlbâit, evitând clar să spună anumite cuvinte la telefon, știind foarte bine că sunt ascultate.

-Cum? Dar... La naiba! Vin imediat. i-am spus închizând apelul.

Vestea că în sfârșit am aflat cine l-a omorât pe Jason m-a încântat pe atât de mult pe cât m-a înfuriat. Numai gândul la ce va urma și la ce reacție va avea Jessica când o să afle am început să merg grăbită spre ușă.

În drum spre mașină, cu inima cât un purice am apelat-o pe prietena mea.

-Hei, Raven! a spus fericită răspunzând.

-Hei... Ăă, aș vrea să te rog ceva, dacă se poate.

-Sigur, spune.

-În cât timp puteți ajunge la... umm, Don. Știu că nu vă înghițiți reciproc dar... este ceva important. Iar eu cred că vrei să aflii cât mai repede.

-Bine? Cred. O să-i spun acum lui Dustin și o să ajungem cât mai repede. Doar că... este grav?

-Asta o să-mi spui tu. Acum trebuie să închid, mă îndrept și eu către Don.

-Ah, ok. Ne vedem. a spus după care a închis.

Am aruncat telefonul pe scaunul de lângă mine și am pornit motorul. Am o vagă impresie despre cine ar putea fi vorba, dar sper să greșesc pe cât posibil. Asta ar putea înrăutăți îndeajuns situația, cu atât mai mult ar complica-o. Iar mai multe complicații decât există deja s-ar putea să fie în dezavantajul meu.

-Mama mă-sii, Don nemernicule! Știi că urăsc deciziile pe moment, mai ales când sunt importante. i-am mârâit nervoasă, ridicându-mă în picioare.

-Știu, normal că știu, dar ce dracu putem altceva să facem? Nu ne permitem să le-o facem chiar acum! a spus disperat.

-La naiba cu asta, la naiba cu tine! i-am urlat ieșind din living cu gândul să plec dracului din casa asta în ciuda protestelor lui Don.