Revenirea || H.S

~Capitolul 10~

Fiul [part. I]

-Dylan, ai grijă cum mama naibii vorbești! am strigat furioasă până peste cap după doar câteva secunde în care l-am obligat mintal pe Harry să nu se apropie de el, nu știam care dintre ei va intra în spital.

-Cum? Raven, de ce l-ai adus pe nenorocitul ăsta aici și de ce dracului îi iei apărarea?! a urlat înapoi ridicându-se brusc de pe canapea și ajungând la nu mai mult de 10 centimetri de mine.

-Nu trebuie să-ți dau ție explicații! Și te-aș ruga să nu-l mai jignești, îl jignești pe el, automat mă jignești și pe mine. i-am mârâit privindu-l. -Treci naibii unde erai când am venit! i-am țipat nervoasă, amintindu-i cine este conducătorul aici.

Cu o privire care pe mine nu a făcut altceva decât să mă aprindă adresată lui Harry, s-a întors făcând câțiva pași pentru a se așeza înapoi pe canapea.

-Acum, mai are cineva să-mi adresese vreo întrebare în legătură cu persoana din dreapta mea? i-am întrebat răspicat pe toți din încăpere, uitându-mă dur la ei.

După câteva momente de liniște în care unii au dat negativ din cap iar ceilalți și-au înghițit cuvintele, am început să le vorbesc pe același ton.

-Mă încântă faptul că nu sunteți curioși, deși unii dintre voi au ales că ar fi mai bine să tacă chiar dacă n-ar vrea s-o facă, vă voi face prezentările. El, am spus arătând cu capul spre Harry, este iubitul meu, Harry Styles. am terminat de spus că deja toți au început să murmure între ei. -Liniște! am țipat furioasă. -Dacă oricare dintre voi îi va mai arăta delocul respect pe care-l are față de el, va avea mult de suferit. am zis uitându-mă cu reproș la Dylan care era ținut de Don și Dus. -Bun, acum ca v-am lămurit, mulți dintre voi știți că face parte din mafia lui Snake, însă asta nu dovedește nimic, Harry n-are absolut nicio treabă cu noi, așa că nu-l mai priviți ca pe un intrus! Ne va ajuta, ceea ce-i spre binele nostru, așa-i dragule? l-am întrebat pe Harry care stătea încordat lângă mine, deși nu vorbisem deloc despre asta înainte.

A aprobat ușor din cap.

-Aveți confirmarea lui, asta ca să vă liniștiți. Atât pentru astăzi, mâine la prima oră în depozit, cu toții! Liberi. le-am spus serioasă, neașteptând vreun comentariu din partea cuiva.

Toți au început să plece rând pe rând la treburile lor, salutându-mă respectuos din cap înainte să iasă pe ușă.

Nu fusese atât de rău.

Chiar când am gândit asta, privirea mi-a căzut pe cele două persoane rămase. Don și Dylan.

Privirea celor doi m-au făcut să înțeleg că trebuia să vorbesc cu ei, fără Harry. Am oftat frustrată întorcându-mă spre Harry.

-Mă poți aștepta, te rog, în camera mea? l-am întrebat rugător, acesta privindu-mă atent.

-Bine, dar nu stai mult. a acceptat, imediat trăgându-mă într-un sărut posesiv.

Voia să le arate celorlalți ce putere are asupra mea, asta sau era doar nervos încât avea nevoie de acest sărut. Tind să merg pe prima variantă.

-Etajul 1, ultima cameră. i-am șoptit înainte să plece.

După ce l-am urmărit cum a urcat și ultima scară, m-am întors spre cei 4.

-Ce naiba caută ăla aici, Raven? primul care a decis să vorbească a fost tot Dylan, care se părea că avea o problemă strictă cu Harry.

-Nu mai scoate rahaturi pe gură, Dylan. Am spus ce caută iubitul meu aici acum câteva momente, tu unde erai? l-am întrebat ironic, dar totuși nervoasă.

-Mă gândeam cum să te omor! a țipat sărind ca ars de pe canapea. -Tu realizezi pe cine dracului ai adus aici? Știi cine mama naibii este el?! a țipat din nou, făcându-mă să-mi dau ochii peste cap.

-Crede-mă că știu mai bine ca tine. i-am mârâit. -Acum, pleacă naibii de aici! Nu-mi dai tu ordine! i-am strigat cu ochii arzând.

-Tu chiar nu știi, nu? m-a întrebat începând să râdă de unul singur. -Tu chiar crezi ca el te va ajuta, așa-i? Ești atât de fraieră câteodată, Raven! a afirmat încă râzând.

Gesturile lui m-au făcut să tac pentru câteva momente. Ce naibii îndrugă acolo?

-Ai două minute să zici naibii ce ai de zis până nu-ți plantez un glonț unde nu răsare soarele! l-am amenințat scoțând pistolul de la spatele blugilor.

-Naivă, prea naivă și fraieră! Nu știu ce ți-a făcut Styles, cu ce te-a păcălit sau 'fermecat', însă ar trebui să-l aplaud pentru asta. a spus ironic bătând din palme. Bravo, Styles! a urlat astfel încât Harry să-l audă. -Ai zis că n-are treabă cu Snake... te-ai înșelat amarnic, scumpete. a spus râzând cu o răutate în ochi de nedescris.

-Un minut, Dylan. i-am spus cu dinții încleștați.

-Te-a mințit, Raven, deși nu știu tocmai cu ce, nu-ți știu trecutul atât de bine cum aș vrea, însă am aflat că tu ești fiica lui Snake. a mărturisit, privindu-mă în ochi.

-Spune-mi ceva ce nu știu, nenorocitule. Vrei să-mi reamintești cumva cât de murdară mă simt că am sângele lui în vene?! Hă?! Asta vrei? Pentru că numai la asta mă gândesc de când mi-a revenit memoria! Vrei să știi cât mă urăsc?! Păi o fac, nenorocitul naibii! am țipat din toți plămânii, descărcând un glonț la picioarele lui. -Hai, zi ceva ce nu știu, uimește-mă. Pentru că oricum totul era atât de perfect ca să nu se întâmple ceva!

-Harry este și el fiul lui Snake. a spus serios și încordat Dylan, pistolul căzându-mi din mână.

Privirea mi-a rămas ațintită pe fața speriată și vinovată a brunetului, șocul fiind prea mare.

Dar nu, n-are cum. Minte, Dylan minte cu nerușinare, deși fața lui este atât de serioasă încât mă sperie.

-Minți. am șoptit fără vlagă în momentul când Jessica s-a ridicat de pe fotoliu să-mi vină în ajutor.

-Nu te-aș minți cu așa ceva niciodată. au fost ultimele cuvinte ale lui Dylan înainte ca totul să se întunece.

Necorectat.