Revenirea || H.S

~Capitolul 11~

Fiul [part. II]

-S-a trezit. am auzit vag cuvintele rostite pe un ton liniștit.

Mi-am deschis ochii încet, lumina din jur deranjându-mă substanțial. Eram în camera mea, ceea ce era normal, mă așteptam să ajung la spital.

Eram conștientă de ceea ce se întâmplase acum... ceva timp, habar n-aveam în ce moment al zilei eram, însă gândurile îmi erau oricum ocupate cu noua informație despre Harry.

Fiul lui Snake? Nu-mi vine să cred, deși n-am nici o dovadă cum că ar fi sau nu adevărat ceea ce mi-a spus Dylan.

-Unde-i Harry? am întrebat-o pe Jess care se apropiase cu un zâmbet mic de mine.

I-am zâmbit la fel de subit, n-aveam puterea necesară pentru mai mult. Îi priveam chipul senin, de parcă nu era deloc afectată de ceea ce se întâmpla în jurul ei, deși știam că era cam în aceeași stare ca mine. Fără ea, Dumnezeule, cred că n-aș mai fi fost acum, aici. Câte a făcut pentru mine, în ce rahaturi s-a băgat doar ca să-mi fie mie bine... îi eram datoare pe viață.

-A plecat acum ceva timp, a spus că se va întoarce cât de curând. mi-a spus încet, sărutându-mă pe frunte.

-N-a spus exact când, așa-i? am întrebat-o descurajată.

Trebuia să aflu adevărul, era corect să-l aflu.

Jessica a negat din cap, privindu-mă tristă. Știa cât de mult aveam nevoie de niște răspunsuri, era probabil singura care știa asta.

-Cât timp am... dormit?

-O oră, poate două. Îndeajuns însă, n-ai idee câte s-au întâmplat în tot acest timp. a spus zâmbind ușor în colțul gurii.

Am privit-o curioasă.

-Să spunem că dragul nostru coleguț de echipă e cam... șifonat. 

-Nu înțeleg.

-Harry l-a cam mutilat când a aflat ce ți-a spus Dylan. S-a enervat, nu, nu enervat, practic scotea fum pe urechi, serios Raven, n-am mai văzut pe cineva atât de furios în viața mea, și știi la câte am asistat. a spus Jess serioasă și orecum gânditoare.

Harry furios? Pe ce? Pe Dylan pentru că a scos asemena rahaturi pe gură? S-ar putea ca în următoarele zile gașca mea să rămână fără un membru, deși cred că ar mai fii câțiva care i s-ar alătura lui Dylan.

Însă... nu cred că Harry a reacționat așa de la atât, poate a mai spus Dylan ceva... poate.

-Jess... a spus ceva Harry legat de ce a mărturisit idiotul ăla? am întrebat-o cu un strop de teamă.

Sunt multe, mult prea multe lucruri care n-au nici o legătură cu faptul că el mi-ar fi... frate. Nu, imposibil. Mi-ar fi spus. Sau aș fi aflat. Cumva.

Jessica a stat o secundă pe gânduri.

-Nu chiar. Mi-a zis să-ți zic doar că veți avea de vorbit, dar nu a spus că ar fi sau nu adevărat ceea ce a spus Dylan. Deși... a spus și s-a oprit privindu-mă.

-Deși, ce?

A tras aer adânc în piept, după care mi-a luat mâinile în ale ei și a început să vorbească.

-Știi... în momentul când aflasem că tu ești fiica lui Snake am început să-mi satisfac câteva curiozități despre el. Aflasem, într-adevăr că el este tatăl tău biologic și te-a abandonat pentru faptul ca tu să nu suferi de pe urma lui pe viitor. Anii au trecut, tu ai trecut prin multe, ai crescut și ai intrat fix în mijlocul întregului pericol de care el voia să te ocolească, măcar pe tine. Însă... la ceva timp după ce te-ai născut tu, apăruse un băiețel. Un mic puștan pe care el l-a îndrăgit imediat, așa că l-a luat sub aripa sa, astfel dându-i numele său și devenind tatăl lui în acte. Nu știu date exacte, câți ani avea băiatul sau cum îl chema, dar știu că acesta este de asemenea foarte cunoscut în lumea mafiotă, fără ca cineva să știe că Snake practic este tatăl său. În concluzie, ai un frate, nu de sânge, doar în acte... deși nici acolo. Este posibil ca Harry să fie ace...

-Nu, nu, nu. Imposibil, Jess! Îți dai seama?! Mi-ar fi spus, la naiba dacă nu ar fi făcut asta! Eu una nu cred, nu vreau să cred așa ceva. Dumnezeule, Harry să-mi fie frate vitreg? În niciun caz așa ceva! Să-l iubesc pe fratele meu vi... La naiba, nu! am țipat nevrând să mai aud vreo propoziție legată de acel subiect.

M-am ridicat din pat cu greu, privind furioasă în jur. Era furioasă pe tot, pe toate căcaturile care se întâmplă doar din cauza lui Snake. El nu-mi este tată, un tată înseamnă altceva, nu un nenorocit de om care nu a fost prezent măcar o dată în viața ta. Nu, eu îl iubesc pe Harry și punct, nu pe fratele meu vitreg care nici măcar nu există.

Am făcut câțiva pași până la dressing și am aruncat câteva haine pe mine, alături de o pereche de teneși. Mi-am luat cheile de la mașină și portofelul, după care m-am îndreptat spre ieșire.

Mă bucuram că Jess nu se mai afla in camera mea, aveam un chef ciudat de scandal. După ce am coborât scările asigurându-mă că nu-i nimeni prin preajmă, am ieșit pe ușă. Mașina era parcată în fața casei, astfel că imediat ce am urcat în ea, am ieșit de strada mea imediat, accelerând.

Aveam de gând să mă calmez, să mă relaxez și să mă gândesc la ceea ce e de făcut.

În câteva minute am ajuns la sala pe care în ultima vreme am neglijat-o. Am parcat pe un loc gol vis-a-vis de ea, neuimindu-mă luminile aprinse la ora asta în clădirea de 3 etaje. După ce am intrat și l-am salutat pe gardianul din tura asta, am mers direct către vestiare.

Dar se părea că nu eram singura care avea de gând că în următoarele ore să dea cu pumnul în sacul de box.

N/A
Gosh, scuzee pentru că am postat după un timp atât de lung, dar chiar nu am avut timp iar imaginația mea a cam rămas în pană de idei.
Oricum, sper că a fost cât de cât un capitol reușit și sper că nu v-a plictisit.
Kisses