Revenirea || H.S

~Capitolul 13~

Discuție cu năbădăi

-Avea dreptate?

-Kim...

-Nu, nu Harry. Mă numesc Raven, Kimberly a murit de mult timp. i-am spus pe un ton tăios, aruncându-mi mănușile de box undeva prin sală.

Harry mă privea ușor uimit dar şi iritat. Se pare că am atins un punct sensibil.

-Să-ți amintesc de ce a murit Kimberly? m-a întrebat enervat.

-În primul rând, trecutul e trecut iar tu ştii asta cel mai bine. Iar în al doilea, nu mi-ai răspuns la întrebare. Vreau să aud de la tine adevărul, m-am săturat de minciuni, iar tu, Harry, am încrederea că o să-mi spui adevărul.

Răbdarea mea își spusese cuvântul, rezemandu-mă de perete pentru a nu cădea din cauza durerii de cap care apăruse, privindu-l printre gene pe creț.

După felul în care ezita să mă privească, am dedus singură răspunsul la întrebarea de mai sus.

Jess avea dreptate, Harry... Harry este fiul adoptat al lui Snake. Şi totuși, asta nu mă deranja mai mult decât faptul că el ştia asta şi a decis să nu îmi spună.

-De fapt, ştii ce, Harry? Ce ar fi ca tu să pleci cum ai venit și să mă laşi dracului în pace?! Eu nu spun nimic, tu nu spui nimic. Îi iei pe ceilalți şi te cari naibii din orașul ăsta şi din viața mea! Te prefaci că nu mă cunoști, la naiba, nici nu trebuie sa te prefaci căci eu, din acest moment, nu te cunosc! am țipat nervoasă, privindu-l cu lacrimi în ochi.

Mă mințise. Ba nu, nu mă mințise, pur şi simplu nu a vrut ca eu să ştiu acest mic mare detaliu din viața lui care, automat, mă lega într-un fel de el. Avusesem o relație cu fratele meu vitreg! Dar pe lângă asta, durerea ce o simt în piept este mai mare ca orice.

Tatăl meu biologic nu m-a crescut pe mine, fiica lui, sânge din sângele lui, însă a crescut un alt copil străin, un copil care nu avea nicio legătură cu el. Şi totuși, în ciuda a ceea ce voiam sa cred despre el şi despre tot ce ținea de Snake, în interiorul meu ceva se distrusese în totalitate. Chiar atât de nedorită am fost?

Mi-am reținut lacrimile chiar înainte să se prelingă pe obrajii mei.

-Ki... Raven... nu este cum cre...

-Cum ce Harry? Nu este cum cred eu, adică cum este evident?! Știai, la naiba, știai mai bine decât oricine prin câte am trecut şi totuși ai decis să pui sare pe rană! Am greșit eu cu ceva să merit toate ăstea?! Spune, am greșit cu ceva în afară fără de faptul că m-am născut?!

-Nu, nu Raven. Tu nu ești de vin...

-Nu pe naiba! Eu mereu sunt de vină pentru toate rahaturile care mi se întâmplă, dar la naiba dacă voi continua astfel! Vreau doar să ieși din viața mea cum ai intrat, ai înțeles Harry?

Privirea lui ezita să o întâlnească pe a mea. Părea rănit, trist, vulnerabil, însă şi eu am fost aşa la un moment dat şi nimeni nu m-a ajutat într-un fel.

-De fapt, sunt sigură că ai înțeles. Și sper ca măcar această dorință să mi-o îndeplinești. Să nu mai aud de tine, Harry Styles. Niciodată. am spus cu voce stinsă, părăsind reținută încăperea.

Știam că dacă își va cere scuze, sau dacă îmi va spune să mă opresc acum, sau orice altceva doar ca să nu plec, aveam să rămân. Definitiv. Însă nu.

Harry a preferat să mă lase să plec, nu avea nici măcar un cuvânt de spus, era ce mi-a demonstrat faptul că nu am insemnat nimic pentru el decât o joacă.

Nu a scos nici măcar un sunet în semn de protest. Şi atunci mi-am dat seama că totul nu şi-a avut rostul.

Noi doi, în aceeași propoziție, fusese doar o greșeală.