Sultanul Ahmet își amintește de vremurile când era copil, la Manisa, și se juca împreună cu Mahmud fratele său mai mare. Acesta, într-o zi, îi promite că el n-o să facă niciodată așa cum a făcut tatăl lor, care în ziua aceea și-a îngropat pe toți cei 19 frați, omorâți de el conform tradiției, ca nu cumva să încerce într-o zi să-i uzurpe tronul. După niște ani, când ambii frați devin adolescenți, Mahmut îi spune lui Ahmet că i-a cerut tatălui lor o armată ca să meargă singur să dejoace planurile unor bandiți din Imperiu. Ahmet se îngrozește și îi spune fratelui său că va fi omorât pentru așa o îndrăzneală. Că nu te poți aștepta la altceva din partea unui om care a pus să fie omorâți toți frații lui fără să clipească. Atunci a fost ultima oară când Ahmet l-a văzut viu pe fratele lui, pentru că în noaptea care a urmat tatăl lor, sultanul Mehmet al III-lea, și-a omorât fiul cel mai mare cu propriile mâini, sugrumându-l cu sfoara pe coridoarele palatului Topkapî.
Ahmet cade în depresie și timp de 3 luni nu-și poate reveni din durerea sufletească simțită în urma pierderii fratelui drag. Într-o zi, bunica lui, sultana Safiye, îi face mai multe cadouri aduse din toată lumea. Printre tablourile dăruite, Ahmet vede unul cu portretul unei fete, Anastasia, de care se îndrăgostește și când ajunge sultan, Safiye pune să fie căutată și adusă la palat. Noaptea visează că din inima lui răsare o plantă care crește până se face un copac falnic. Într-o dimineață foarte devreme, sultana Safiye pune să fie chemat nepotul ei în sala de consiliu. Ahmet este trezit de servitorul său credincios, Reyhan aga, căruia îi pune cuțitul la gât, crezând că este un rău-făcător. Acesta îl liniștește și îi spune doar că trebuie să vină în sala mare. Ahmet crede că va fi executat de tatăl său, deși nu-și cunoaște vreo vină.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Când ajunge în sala de consiliu, Safiye se află la balcon și îl cheamă lângă ea spunându-i că tatăl lui, sultanul, a murit în noaptea respectivă și că de-acum el urmează la tron. În ziua în care este prezentat pașalelor și gărzilor imperiale drept noul sultan, el se gândește la ceea ce i-a spus bunica sa mai demult, că atunci când va accede la tron va fi nevoit să-și omoare fratele mai mic, pe Mustafa, care este un copil de câțiva anișori. Sultana Safiye și încă două femei de la curte privesc de la un geam ceremonia. Afară, demnitarii și ienicerii așteaptă să se deschidă porțile palatului ca să iasă tânărul sultan și să se așeze pe tron. Șahin și Mehmet Giray, conducători ai Crimeei, comentează că sultanul cel bătrân ar fi fost avertizat că în a 56-a zi de la moartea fiului său cel mare va plăti scump această crimă, și că a murit exact în a 56-a zi.
După ce mai înainte se emoționase foarte tare și nu putuse să iasă de prima dată în curte, trebuind să fie încurajat, Ahmet se ridică de pe tron, deși nu i se prezentaseră toți demnitarii, și rostește un scurt discurs. El spune că în această zi, a urcării sale pe tron, îl cruță pe fratele său Mustafa, pentru că nu se cuvine să mânjească de sânge frățesc această ceremonie. Cei de față se uită pieziș unii la alții, pentru că legea otomană cere ca acela care devine sultan să-și omoare frații, dar nu comentează nimic. În piețe se anunță că legea veche a fost abolită de noul sultan și că de-acum înainte suveranul nu va mai comite fratricid în ziua încoronării sale. Sultana Safiye se uită la Halime, mama lui Mustafa, și la micul șehzade care nu înțelege de ce îl strânge așa de tare maică-sa în brațe. Femeile cred că Mustafa a fost cruțat astăzi, dar că până la urmă va trebui ucis. Safiye, însă, stabilește că Ahmet va fi circumcis foarte curând (sultanul Ahmet a urcat pe tron la 13 ani) apoi i se vor aduce kadîne ca să aibă copii și după ce va avea primul băiat, linia succesorală va fi asigurată deci fratele lui mai mic n-o să mai reprezinte o amenințare.
Anastasia, o fată blondă, grecoaică, trăiește într-un sat dintr-o insulă în Marea Egee și zdrobește strugurii cu tălpile, alături de alte fete ca să se facă vinul. După aceea merge cu oile la păscut. Tatăl ei primește veste să meargă la Veneția, și, cu toate că mama și sora ei mai mică se bucură pentru asta, ea este supărată că n-o ia cu el în călătorie. Anastasia stă de vorbă cu taică-său sub un măslin, când se dă alarma în sat. Oamenii de prin piețe fug să se ascundă, dar ea aleargă să vadă care este amenințarea. Două corăbii otomane au debarcat în satul lor. Oamenii sultanului merg din casă în casă căutând-o pe Anastasia. Când ajung la casa ei, deși stă ascunsă în beci, este găsită și luată pe sus. Taică-său întreabă unde va fi dusă, iar mai marele otomanilor zice că la stăpânul lumii. Degeaba strigă părinții și sora ei, otomanii le aruncă o pungă de galbeni, o iau pe Anastasia și pleacă. Pe drum, la un han, ea refuză mâncarea și o aruncă pe jos, apoi țipă la cei de la mese că a fost răpită. Când vede că nimeni nu reacționează, le spune oamenilor că răpitorii ei sunt de la palat și atunci cu toții scot săbiile. În iureșul creat, Anastasia scapă cu fuga și intră într-o pădure.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
