CAPITOLUL 12

173 8 0
                                    

Îmi este atât de greu să mă exprim

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

Îmi este atât de greu să mă exprim. Îmi este atât de greu să îmi dau seama ce simt.
Suntem oameni și e normal să nu știm ce se întâmplă cu noi. E normal să avem atâtea curiozități. Așa că nu mai sta să te gândești la trecut sau la viitor. Trăiește prezentul și bucură-te de moment.

-Mă simt atât de tristă. Simt că nu merit nimic, că am fost rea și egoistă. Dar eu nu sunt așa. Îmi doresc să pot să zâmbesc din nou.
-Din cauza lui ai ajuns așa, a spus Crina.
-La ce te referi?
-Draga mea, uită-i pe acei băieți care te-au rănit! De ce spun asta? Pentru că ei nu au făcut nimic altceva decât să se joace cu sentimentele tale. Nu au știu decât să împartă cu tine speranțe false și minciuni peste minciuni. Cei ce fac asta, sincer, nu se vor numi niciodata bărbați, nu se vor maturiza niciodata si nu o să știe ce vor de la viață. Uită-i pe cei care te-au făcut să îți petreci nopțile plângând, care te-au făcut să crezi că nimic nu mai este posibil, și să te facă să nu mai vezi vreun rost ca să trăiești. Uită-i pe cei care te-au făcut să îți pierzi încrederea într-un bărbat. Nu fii naivă, nu ierta. Doar uită-i și treci mai departe. Așa e cel mai bine. Nu merită să îți irosești timpul lângă o persoană care nu face altceva decât să te rănească. Nu merită să îți irosești lacrimile pentru momente de tristețe. Păstrează-le întotdeauna pentru clipe de fericire. Tu meriți să zâmbești, meriți să fii fericită. Pentru că o femeie fericită este o femeie frumoasă. Nu uita, o femeie niciodată nu trebuie să fie scalva unui bărbat. O femeie întotdeauna trebuie să fie apreciată și respectată. Apreciază-i pe cei care te iubesc sincer și uită-i pe cei care te-au părăsit. Nu le întoarce nicio favoare, nu te răzbuna. Doar uită-i. Tot ceea ce a trecut prin viața ta și te-a făcut să suferi, trebuie să o iei ca pe o lecție de viață. Pentru că aceste lecții de viața te-au făcut femeie puternică de azi și datorită lor ai putut să ți capul sus și să zămbești. Ai încredere în tine. Ai încredere în forțele tale și îți vei da seama că poți să muți munții din loc. Îți vei da seama că poți să ajungi acolo unde ți-ai propus făcând imposibilul posibil. Așa că uită-i pe cei care te-au rănit vreodată și rămâi mereu femeia puternică care ești.

Dezamăgirile nu te ajută să devii mai puternic, ci mai rece.

-Ai încredere, tu ești o femeie puternică. Poate că nu poți să măsori iubirea, dar poți pune în balanță faptele.

Și cea mai rea parte e că eu chiar am ținut la el, iar el nu știu dacă a făcut-o vreodată

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

Și cea mai rea parte e că eu chiar am ținut la el, iar el nu știu dacă a făcut-o vreodată. Deși îmi spunea de atâtea ori cât de importantă sunt pentru el și cât de mult ține la mine, faptele lui demonstrau de ce cuvintele nu înseamnă nimic. Și din această cauză am rămas cu un semn de întrebare și nici până în ziua de astăzi nu știu dacă el a ținut vreodată la mine.
Niciodată nu te întrista pentru că cineva a renunțat la tine. El e cel care ar trebui să îi pară rău fiindcă a renunțat la cineva care ar fi făcut orice pentru el. Dar știi cum se spune, dacă am iubit atât de mult, atât de sincer persoana greșită, nu pot să îmi imaginez cât de mult aș putea să o iubesc pe cea potrivită.

Pentru că iubimUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum