Conținutul acestei cărți pare să fie povestea vieții mele. Cu mult timp în urmă m-am gândit că este timpul să fac o schimbare în viața mea. Și exact asta am făcut. M-am hotărât să îmi schimb viața schimbându-mi gândirea. Mi-am luat angajamentul să n...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Doi ochi verzi și doi ochi căprui. Eram noi. Noi doi. Ai fost băiatul meu cu ochi frumoși. Acei ochi căprui atât de frumoși. Mi-l amintesc ca și cum ar fi fost ieri. Șaten, cu ochii lui căprui, nu foarte înalt, dar mult mai înalt decât mine. Rădea mereu de mine, dar îmi plăcea atât de mult. Pentru că așa aveam ocazia să îi văd zâmbetul frumos, atât de frumos încât l-aș fi privit ore în șir. Îmi plăcea atât de mult zâmbetul lui. Mă făcea fericită fără să îmi dau seama. Un zâmbet amețitor.. atât de sincer și plăcut. În acel zâmbet, în aceea perioadă găsisem tot ce am căutat o viață întreagă. A fost răsul tău. Sau poate ochii tăi. Poate părul. Sau vocea ta. Sau poate felul tău de a fi. Orice a fost, m-a făcut să mă îndrăgostesc. Prea mult poate. Dar mi-a plăcut.
Din clipa când i-am văzut ochii, am realizat că imaginea lor nu îmi va dispărea din minte vreodată.
Dar ce poate fi mai dureros decât ochii pe care i-ai privit într-un mod neimaginabil de frumos, iar ei să nu te privească la fel? Te-am privit atât de frumos, dar niciodată nu mi-am dat seama că tu nu o făceai. Oare dacă ar fi să vorbim din nou, să ne privim în ochi, ar fi ca înainte? M-am îndrăgostit atât de rău de tine, iar tu mi-ai zâmbit pentru ca ai știut. Ai știut că am pierdut. Pentru că așa cum ai spus și tu "Cine se îndrăgostește primul, pierde". Da, am pierdut. Dar să îți pun și eu o întrebare "De ce m-ai lăsat să mă îndrăgostesc de tine dacă știai că o să pleci?"; tu mi-ai dat motive să pierd. Tu mi-ai făcut asta. Dar nu vreau să dau vina pe tine, pentru că eu am permis asta și pentru că mi-a plăcut.
- Care e primul lucru care ți-a plăcut la el? M-a întrebat Daria. - Zâmbetul. - De ce ? - Pentru că mă făcea și pe mine să zâmbesc. - Se pare că nu a făcut prea multe ca să te îndrăgostești de el, a adăugat Daria. - Înseamnă că nu i-ai văzut zâmbetul, i-am spus eu.
Obișnuiam să cred că nu o să reușesc să trăiesc măcar o zi fără zâmbetul tău, fără ochii tăi frumoși.. până a venit acea zi. Acea zi în care am rămas singură, iar eu nu mai știu nimic despre tine. Oare ce mai faci? Cum ești? Câteodată mă întreb asta. Câteodată nu îmi pasă. Pentru că hai să îți mai spun un lucru, poate că am pierdut pentru că m-am îndrăgostit de tine, însă am pierdut amândoi, eu timp, iar tu pe mine. Noi doi nu o să uităm niciodată unul de altul, dar nici nu o să fim vreodată împreună. Pentru că tu nu o să te schimbi, iar eu am început să îmi cunosc valorile. Sincer, aș fi preferat să îmi spui de la început ce simți ca să nu mai petrec atâta timp lângă un om care nu făcea altceva decât să îmi dea speranțe false. Însă apoi mă gândesc la faptul că ce s-a întâmplat a fost cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat în viață. Pentru că asta m-a întărit, mult, foarte mult; nu, nu am cedat, am știut să lupt iar și iar și așa am devenit femeia puternică din ziua de azi. Și sunt mândra de asta.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Voiam să fiu eu persoana ta. Persoana care îți aducea zâmbetul pe buze, așa cum la mine era mereu prezent când te vedea. Voiam să fiu persoana care îți umblă prin minte. Voiam să fiu acea persoană care cu un singur mesaj te făcea să zâmbești. Voiam să fiu acea persoana pentru care luptai indiferent de orice. Voiam să mă iubești așa cum te iubeam eu. Am crezut că sunt acea persoană, chiar am crezut. Dar m-am înșelat amarnic. Se pare că totul a fost în capul meu, se pare că faptul că te-am lăsat pe tine să fii primul bărbat din viața mea nu a contat deloc, se pare că totul a fost o iluzie, o minciună creată în capul meu. Dar totul pentru că am preferat să mă mint pe mine însămi, am preferat să trăiesc în realitatea care mi te oferea pe tine. Cum am putut să fiu atât de naivă?
Câteodată pui sentimente unde nu trebuie, pentru cine nu trebuie, totuși, conștientă, continui. Eu am continuat. La un moment dat mi-am dat seama că iubesc persoana nepotrivită și totuși am continuat. N-am iubit pe nimeni cum te-am iubit pe tine, însă iubirea mea nu a fost suficientă să te fac să rămâi. Însă poate că această iubire pe care ți-am purtat-o, nu am știut niciodată să ți-o arăt așa cum trebuie. Poate că nu am avut curaj destul. Chiar nu știu. Încă am momente când îmi e dor de tine, dar după îmi amintesc ce mi-ai făcut.
Stăteai lângă mine, mă uitam în ochii tăi și simteam liniște. Inima îmi bătea atât de tare, încât nu puteam înțelege ce spui. Îți auzeam doar vocea. Se dădea un război în mine, între rațiune și iubire. Simțeam cum totul o ia razna. Asta simțeam de fiecare dată când erai lângă mine. Nu știam ce să fac, cum să procedez. Ce e bine. Ce e rău. Apoi m-ai privit. Parcă totul s-a oprit pentru un moment. Și în ciuda tututor lucrurilor, privirea ta m-a liniștit. Ți-am văzut ochii căprui, atât de frumoși, și m-am liniștit. Îți mulțumesc pentru asta. Acum știu că ești departe, că ai trecut peste, că ți-ai văzut de viață, că ți-ai făcut altă relație, însă mie îmi place să povestesc despre tine, despre cum m-ai schimbat. Îmi place să trăiesc puțin în trecut, pentru că tu chiar ți-ai pus amprenta asupra mea. Rămâi cu bine, ochi frumoși.
