Destinul unei străine.

Destinul unei străine- Partea 19

  C: Un om este dispărut de câteva zile şi am primit nişte informaţii că aici ar putea să fie nişte dovezi.

S: Ce? Păi şi ce o să faceţi?

C: Avem mandat de percheziţie.. Deci ne poţi deschide uşa ca să căutăm acele 'dovezi'?

S: Şi eu aş vrea să intru în casă,dar după cum vezi stau pe scările din faţa casei şi nu înăuntru. Nu am chei.

C: Silvia,colegii mei vor vrea să dărâme uşa.Eşti sigură că nu ai cheia?Poţi să o mai cauţi te rog?

A: Sunt foarte sigură că nu e..dar bine..o să o caut.

Îmi deschid geanta şi umblu prin ea până găsesc din întâmplare cheile.În prima fază mă gândeam să nu i le dau..dar decât să spargă uşa şi să afle toţi vecinii ce tămbălău este aici..Scot cheile din geantă şi par foarte surprinsă de apariţia lor. Nu voiam să îi fac probleme lui Călin,aşa că i le înmânez.

S: Uite cheile..

C: Ok. Poţi să deschizi tu uşa.Imediat colegii mei vor intra în casă.Să te aştepţi la multă mizerie după plecarea lor. *spune el râzând*

S: Oricum nu găsesc nimic. Şi stai liniştit că te opresc să mă ajuţi la curăţenie.

Le deschid uşa poliţiştilor şi îi las să cotrobăie în toată casa în timp ce eu aşteptam cu Radu afară.Eram foarte sigură că este o alarmă falsă. Eu nu aveam nici un obiect de al acelui bărbat în casă. Cu excepţia..

S: Radu! Inelul!

R: E la mine.Problema este că eu cred că ne vor controla şi pe noi..Şi nu cred că ne vor lăsa să plecăm până când nu termină ei.

S: Am o idee.

Merg cu Radu pe banca din curte care era învelită cu o pătură puţin cam veche.Toată grădina şi casa era împânzită de poliţişti aşa că ne aşezăm pe bancă şi încep să îl sărut pe Radu ,iar el îşi mişcă mâinile prin spatele meu încercând să pară cât mai normal şi bagă inelul prin cusătura desfăcută a acelei pături.

R: Hai că nu a fost aşa de rău,nu?

S: Să nu te obişnuieşti.

R: Ştiu,Flavius.Oricum eu vreau să îţi fiu prieten.

S: Îmi eşti.Şi nu orice prieten. Cine crezi că m-ar ajuta cu toată chestia asta?

Îl strâng în braţe şi observ cum Călin se apropie de noi.Toţi poliţiştii ies din casă şi rămân nemişcaţi câteva secunde aşteptând să primesc răspunsul 'căutării' de la Călin. Mă ridic încrezătoare de pe bancă şi îl privesc pe Călin cum scoate ceva din buzunar.

C: Silvia..ştii ce sunt ăştia?

S: Normal,nişte butoni de cămaşă.

C: Ştii cumva a cui sunt?

S: Andrei nu poatră..nu ştiu. Poate tata are aşa ceva.

C: Erau în camera ta. Acolo i-au găsit poliţiştii.

S: În camera mea? E o greşeală.

C: Erau în cutia cu bijuterii.

Călin observă cât de speriată şi şocată eram aşa că se apropie de mine şi îmi şopteşte că totul o să fie bine.Îşi scoate cătuşele şi mi le pune,după care mă bagă în maşina de poliţie . Puteam să observ cum Radu era speriat şi cum striga că o să mă scoată de acolo şi că să nu îmi fac griji..

Ajung la secţia unde sunt interogată aproape o oră de către un poliţist foarte agresiv.Îmi punea aceeaşi întrebare de 100 de ori dar de fiecare dată sub altă formă încercând să mă facă să recunosc. Noaptea mi-o petrec într-o celulă rece şi murdară. Era fix ca în filme dacă nu chiar şi mai rău..

Următoare dimineaţă primesc mai multe vizite printre care şi vizita tatălui meu.El era de meserie avocat aşa că era normal să mă reprezinte.

T:Ce ai făcut Silvia?

S: Nu am făcut nimic. Dacă ai venit aici să te iei de mine poţi pleca. Mă pot descurca şi cu un avocat din oficiu.

T: În nici un caz. Cum au ajuns butonii ăia la tine?

S: Tu tot nu înţelegi că nu ştiu? Şi de unde ştiu ei că sunt a bărbatului dispărut?

T: Aveau iniţialele lui. 'AG'.. Alexandru Grecu. Au fost făcuţi pe comandă special pentru el la aniversarea celor 15 ani de căsătorie.

S:Era căsătorit.. Dar copii?

T:Are o fată şi un băiat.

S: Iar eu când ies de aici?

T: Azi avem prima înfăţişare.

S: Există şanse să nu ies?

T: Nici să nu te gândeşti.

După câteva ore ne-am prezentat în faţa judecătorului împreună cu tata care încerca să îi dovedească acestuia că nu are de ce să mă ţină închisă şi că dovada a fost plasată intenţionat de către altcineva.
Raluca,Flavius,Radu şi Andrei au fost şi ei prezenţi în sala de judecată,iar aproape la final şi-a făcut apariţia şi Mihaela.

După toate discuţiile avute cu judecătorul urma că fie anunţat răspunsul acestuia. Tata era foarte sigur că o să ies,aşa că nu mă temeam de ce avea să urmeze.
Din păcate răspunsul judecătorului nu a fost unul pozitiv pentru noi deoarece trebuia să rămân închisă până la următoarea afişare cu alte noi dovezi care puteau să mă scoată.

Bomba a venit la sfârşit când am fost anunţată că trebuie...