Dincolo De Bariere

Perversule!

Razele pale ale soarelui îmi mângâie obraji pătaţi de lacrimi. M-am întors pe cealaltă parte intinzandu-ma pe întregul pat.
Amintindu-mi evenimentele de aseară m-am ridicat fulgerator ştiind că adormisem în celulă.

Desmeticindu-ma incet am privit în jur. Era o camera imensă.
Pereţi erau de un alb-gălbui, iar mobilierul sofisticat de un alb imaculat se potriveste perfect cu patul moale cu baldachin în care mă aflu.

Privesc în jos şi îmi văd corpul acoperit de o pătură. Ridic pătura cu puţină teamă şi îmi văd goliciunea trupului. Unde sunt? Cum am ajuns aici? Cine m-a adus aici ?

Am primit un răspuns în momentul în care uşa se deschise şi pe ea intrând însuşi Carlos, uşile închizându-se la loc.

Mi-am infasurat cearşaful în jurul corpului şi am coborât din pat idreptandu-ma spre Carlos.

-Eşti nebun? Mă bagi în carceră, iar după aceea mă aduci aici?am spus supărată, ignorând adresarea neadecvata fata de prinț. Mă va spânzura pentru asta. Oricum mă va omorâ deci voi muri cu demnitate. A făcut un pas către, distanţa dintre noi fiind aproape inexistenta acum. El se vedea calm observandu-mi trăsăturile, iar asta mă enerva la maxim.

-Ce vrei de la mine?i-am ţipat în faţă lovindu-l cu un pumn în piept el prinzandu-mi încheietura.

-Calmează-te!Nu stiam că eşti în carceră. Când m-au anunţat am venit imediat să te scot.îmi vorbea asemenea unui copil mic.  M-am pripit. Off, Doamne! Cu siguranţă că mă va biciui. Asta dacă nu îmi va cere capul.

-Îmi pare...rău!Dar care era necesitatea de a mă dezbrăca?am scrasnit printre dinţi.

Chiar judecasem greşit situaţia. M-am pripit, dar nu aveam de unde să ştiu. Dacă era altcineva mă spânzura demult. Oricum râul e făcut, pot doar să mă scuz. Sunt o impertinentă! Ar trebui să mă pun la picioarele lui să cer îndurare, dar nu ma voi înjosi, până la urmă cu ce e el mai bun decât mine?

-Nu era o necesitate.rânji şi am simţit un fior pe spate.

Îmi retrag orice cuvânt. E nebun! Regi ar trebui să fie responsabili, maturi, nu nişte perverşi. Cine ştie dacă nu m-a şi molestat. Dumnezeule! Sper că nu. Nu simt vreo durere.

-Perversule!m-am smucit din strânsoarea lui şi m-am aşezat pe pat.

-Servitoarele te-au ajutat cu rochia.spuse într-un final.

-Dar de ce nu m-aţi trezit pentru a mă trimite acasă?

S-a pus în faţa mea pe vine dându-mi o şuviţă de păr după ureche.

-Deoarece dormeai atât de frumos încât nu mă lăsase inima să o fac.vorbele sale mi se repetau în cap. Imediat îşi scuturase capul şi se aşeză lângă mine. Anibal a făcut o confuzie şi de aceea ai ajuns în carceră . Îmi pare extrem de rău! Şi îţi ofer şi mulţumirile mele pentru că mi-ai mai salvat o dată viaţa!nu l-am mai ascultat după ce a rostit numele lui Anibal.

-Cine e Anibal?m-am trezit eu întrebând.

-Şeful gărzi regale!

Nu am mai spus nimic şi am făcut legături. Persoana care l-a angajat pe Anibal ştie foarte bine că el poate manipula totul asta însemnând că atacatorul cunoaşte foarte bine familia regală.

Aş putea să îi spun lui Carlos, dar l-ar executa imediat pe Anibal ceea ce l-ar pune în gardă pe atacator. Trebuie să descopăr cine e atacatorul! Dar cum?
Gândurile îmi fură întrerupte de Carlos care se îndreptă spre fereastră.

-Am o propunere să îţi fac!

-Ce fel de propunere?am întrebat puţin nepăsătoare.

-Vreau să lucrezi pentru mine!cuvintele lui m-au lăsat aproape mută.

-Şi ce ar trebui să fac mă rog?am pufnit să spun.

-Să faci parte din garda regală! Uite, Victoria.se intoarse cu faţa spre mine apropiindu-se puţin. Cineva încearcă să mã omoare, iar tu m-ai salvat de două ori,în plus te lupţi mai bine ca uni gardieni. Vei fi foarte bine plătită, te asigur! Şi dacă te gândeşti la orele de la şcoală, vei putea merge dimineata, iar după să te prezinţi la palat. De unde ştie şi de şcoală?

Dar nu pot să fac asta, ar fi ceva nefiresc şi probabil oameni ar incepe să vorbească. Însă puţin îmi pasă ce cred ei, pe tata l-ar putea deranja. Sau nu dacă află că prinţul mi-a cerut asta. Nu pot accepta asta în nici un caz.

Şi totuşi de unde ştie atâtea despre mine?

-Minunat atunci!mi-a tăiat-o el înainte să îi răspund. După ce te schimbi ti-am pregătit un cal jos pentru a te întoarce acasă. Mâine te aştept aici la amiază. Acum îmbrăcate! îmi ordonă făcându-mi semn spre o rochie care stătea frumos aranjată lângă pat.

-Stati! L-am oprit în dreptul uşi. Nu pot face asta. E nefiresc ca o femeie să lupte. Sigur veţi găsi pe altcineva. Şi vă mulţumesc pentru tot! Îmi cer scuze pentru impertinenta mea! Vă voi inapoia calul şi rochiile numai decât. Am spus ridicându-mă în picioare. El s-a întors spre mine.

-Oh, nu. Nu e nevoie. Sunt un cadou. Şi vei avea nevoie de ele când vei lucra în palat. Nu accept un refuz. Sunt viitorul rege şi vei face ce îţi poruncesc! A ridicat vocea. Iar după ieşirea de dinainte... Şi cine te va vorbi de rău va ajunge spânzurat. A spus simplu ca şi cum ar fi fost ceva normal, iar apoi a ieşit.

Nu mi-am permis să îi mai spun ceva deoarece era nervos şi postura sa mă intimida. Lua-l-ar dracu de infumurat! Îşi foloseşte puterea să mă oblige să îl ascult.

Am oftat resemnată şi mi-a tras rochia galbenă puţin voluptoasă pe mine. Am privit în reflectia mea din faţa geamului, arătam asemenea unui nobil. Părul îmi stătea ciufulit aşa că l-am prins din nou într-un alt coc.

Am deschis uşile mari de lemn şi am ieşit în holul bine cunoscut mie de la vizita de ieri. Am străbătut holul intalnind câţiva servitori în drumul meu apoi  luând-o pe scări către ieşire unde mă aştepta un cal maroniu cu o stea albă în frunte. Părea de rasă pură. L-am încălecat şi am luat-o spre casă.