Dincolo De Bariere

Prinsă în propria-mi capcană

VICTORIA POV

Mă rotesc somnoroasă în patul moale și cald. Simt căldura, care mă face să vreau să mai dorm puţin. Îmi bag nasul în pernele, care miros frumos. Îmi întind picioarele dornică să le dezmorţesc puţin.
R
Cât am dormit? Îmi apare un gând fulgerător în minte. Unde am adormit?! Când am adormit?! Domnezeule Mare!

Mă ridic ca arsă în şezut.

Privesc în jur.

Nu, nu, nu, nu, nu! Nu se poate aşa ceva! Am adormit în camera prinţului! Offf, Doamne ai milă!

Cum s-a întâmplat asta?

Ne certam şi am leşinat. Oboseala cruntă din zilele astea m-a făcut să îmi pierd cunoștința. Stomacul meu se revoltă amintindu-mi şi de foamea pe care am îndurat-o. Mi-am făcut rău cu mâna mea. Dar cine m-a adus aici? Şi cât am dormit?

Privesc pe geam şi soarele pare să fi răsărit demult.

Îmi întorc capul spre uşa, pe care apare prinţul cu o tavă plină cu mâncare, care miroase divin şi îmi face stomacul să urle cerând o bucăţică.

-Oh, te-ai trezit. Spune el privindu-mă. Închide uşa şi lasă tava pe o măsuţă. Te simţi bine? Ai dormit aproape o zi întreagă. Îmi spune mirat şi eu nu fac decât să îl aprob.

Dacă nu era el, poate nu cedam şi puteam să... Ce trebuia să fac? Trebuia să plec undeva, dar unde? Nu îmi amintesc. Îmi duc o mână la tâmplă masand-o. Trebuia oare să o vizitez pe Cata? Nu, vorbisem dimineaţă cu ea când l-am întâlnit pe Gonzalo.

-Gonzalo! Spun cu vove tare parcă fiind fulgerată. Sar din pat imediat dorind parcă să zbor la el. L-am lăsat cu ochii în soare. Bietul de el probabil m-a aşteptat, iar eu am adormit la palat.

Regret faptul că am sărit din pat, deoarece port doar o cămaşă bărbătească, care îmi acoperă cu greu coapsele. Dumnezeule! Cum mă pot prezenta aşa în faţa prinţului. Mă uit la el şocată, dar el doar zâmbeşte şi se apropie alene de mine. Nu pot sta aşa în faţa lui, e indecent, dar pare ca picioarele mi-ai rămas înţepenite în loc.

-Îmi... Mă bâlbâi dorind să mă scuz în faţa lui, dar el mă opreşte.

-Nu face nimic, nu e ca şi cum e prima dată când văd asta. Îmi zâmbeşte pervers iar eu mă strâmb.

-Trebuie să plec. Îi spun amintindu-mi de Gonzalo. Trebuie să merg să îmi cer scuze, cum am putut să îi fac una ca asta? Cred că mă consideră o mincinoasă.

-Tu nu pleci nicăieri până nu te pui pe picioare. Îmi ordonă, iar eu îl privesc cu o sprânceană ridicată. El o să mă oprească? Cu ce drept? Îmi dau ochii peste cap.

-Serios, trebuie să plec. Îi mai spun odată, iar el se apropie ameninţător de mine. Sunt nevoită să îmi ridic privirea pentru a-l putea vedea cum trebuie. Îmi vine să râd, el pare ameninţător, dar să nu uităm că eu sunt garda lui.

-Eşti foarte slăbită. Îmi spune încet parcă prea atent la alt detaliu. Ce îi pasă lui de starea mea? Mă abţin să îmi dau ochii peste cap.

-Trebuie să plec neapărat. Îi spun, iar el mă priveşte adânc cu ochii săi ciocolatii asemenea mie care îl privesc fără să clipesc. Respirațiile îmi sunt încetinite, iar buzele îmi rămân întredeschise. Își mușcă buza de jos lent, ceea ce mă fascinează. Suntem la o mică distanță, dar trupurile noastre nu se ating. Îi simt respirația peste a mea contopindu-se.

-Victoria... Șoptește răgușit și nu-mi pot da seama dacă a fost doar imaginația mea sau el chiar a vorbit. Și-a dus mână ușor la obrazul meu mângăindu-l. La atingerea sa, am simțit că mă cutremur și picioarele mi se înmoaie. Mi-am lăsat capul într-o parte tânjind mai tare atingerea sa. El și-a apropiat fața de a mea încet încât am putut să îi simt respirația tot mai aproape. Buzele sale erau aproape lipite de ale mele, dar nu m-a sărutat, m-a privit ca și cum ar fi așteptat o aprobare. Am înghițit în sec neștiind ce să fac. Am rămas nemișcată dându-i cale liberă să-și lipească buzele de ale mele într-un sărut dulce și mult tânjit. L-am lăsat să îmi dezmierde buzele lent, dar plăcut făcându-mă să mă apropii mai tare de el. Mi-a prins mijlocul lipindu-mă în totalitate de trupul său. Limba sa își făcu loc înăuntrul gurii mele devorând fiecare colțișor. Am simțit un sentiment ciudat în piept. Un sentiment plăcut, dar și profund și apăsător. Respirațiile ni se întețesc. E al doilea nostru sărut, dar îl simt mai special și ma plăcut ca prima dată. Încet îi părăsește gura mai alintându-mi buzele, apoi desprinzându-se de mine. Își unește fruntea cu a mea încercând să își calmeze respirația. Ochii nu s-au întâlnit iar. M-a privit drăgăstos și mi-a zâmbit.

A fost ciudat. Ce se va întâmpla acum cu noi? Ce tocmai s-a întâmplat? Oare își dorește să-i fiu amantă? Aș face asta? Eu ce îmi doresc de la el? Ce simt pentru el? De ce simt acest sentiment ciudat în piept când sunt cu el? Zeci de întrebări fără răspuns nu-mi dau pace.

-Promite-mi că rămâi. A șoptit.

-Promit. I-am răspuns fără să gândesc. El a zâmbit mulțumit și mi-a sărutat fruntea, apoi mi-a dat drumul mergând în spatele meu.

-Ce tocmai s-a întâmplat? L-am întrebat închizând ochii. Ce-mi va răspunde? Că a făcut asta pentru a se distra?

-Crede-mă, nu știu... Dar mi-a plăcut...Nu știu cum să-ți explic... A fost special. A spus. I-am auzit pașii în spatele meu, iar apoi se apropiau de mine.

Am lăsat o lacrimă să îmi curgă. L-am sărutat pe prinț de bună voie. L-am sărutat şi mi-a plăcut. Dacă tata ar ştii că m-am înjosit atât, m-ar mai iubi? Nu aşa m-a crescut el, să mă sărut cu orice bărbat ca o uşuratică. Cu Carlos nu aş ajunge niciunde, el e prinț și nu s-ar îndragosti sau s-ar casatori măcar cu mine. Eu nu vreau să fiu o aventură de o noapte, pe care să o uiţi a doua zi. Nu vreau să fiu în viaţa lui în acest fel. Vreau să fiu în viaţa lui? Mă răneşte şi îmi spune cuvinte grele, dar mă face şi să mă simt specială şi îmi alină rănile.

-Victoria! Spune el. Deschid ochii şi îl văd. Stă în faţa mea şi mă priveşte puţin speriat. Îşi apropie mâna de faţa mea şi îmi şterge lacrima de pe obraz. Apoi îmi sărută lent obrazul şi îmi ţine faţa în palmele lui. De ce plângi, frumoasa mea? Mă întreabă drăgăstos. Pare să fie interesat de starea mea.

-Nu vreau să fiu o... uşuratică. Îi spun sincer.

Eu nu sunt aşa, e nu sărut bărbaţii sau stau cu ei pe jumătate dezbrăcată. De ce am făcut asta? Cum pot să fac asta? E imoral. Sunt doar o depravată, o uşuratică.

-Tu nu eşti aşa. Îmi spune şi îmi sărută fruntea, apoi mă priveşte frumos. Tu nu eşti o uşuratică. Tu eşti pură şi sinceră. Îmi zâmbeşte cald. Nu ştiu ce-mi faci. Nu ştiu de ce îmi fac griji pentru tine mereu, de ce vreau să fiu cu tine tot timpul, de ce vreau să fii bine, de ce mă simt atât de bine să te ţin în braţele mele, de ce simt atâta bucurie în suflet când te văd zâmbind sau de ce mă simt cel mai împlinit bărbat din lume când te sărut. Nu-mi pot explica, tot ce ştiu e că ţin la tine şi nu vreau sã te pierd niciodată. Mi se confesează şi pot citi sinceritatea în ochii lui.

Aceleaşi întrebări fără răspuns le are şi el.

-Victoria, eu nu pot să îţi promit viitorul, dar pot să îţi promit prezentul, pot să te fac fericită în prezent, dar în viitor nu ştiu ce va fi. Ce spui? Vrei asta? Mă întreabă.

Să aleg să fiu fericită acum şi să sufăr mai târziu sau să nu cunosc fericirea niciodată. Mă simt apropiată de el, mă face fericită.

-Da. Îi răspund fără să mă gândesc, iar asta îmi dă un răspuns final.

M-am îndrăgostit de el.

Am fost prinsă în propria-mi capcană.

N/a
Vă mulţumesc pentru susţinere, am ajuns pe locul 1 in istorice. ❤