Dincolo De Bariere

Întoarcerea

Jorje îmi întinde mâna pentru a mă ajuta să ies din barcă, apoi iau şi coşuleţul în care sunt aşezaţi cei doi copii adormiţi.

-Pământ! În sfârşit pământ! Ţipă Jorje plin de bucurie şi se apleacă pentru a mângâia firle de iarbă.

Asemeni lui, am dus dorul pământului. După aproape 9 luni, am părăsit marea. Fără alte ameţeli şi greţuri. După aproape nouă luni, sunt din nou liberă.

Şi acum, mai mult ca oricând, mă simt îndreptăţită să îmi cer locul lângă Carlos. Eu i-am purtat copiii în pântecul mei, eu i-am adus pe lume, eu am adus pe lume viitorul moştenitor al tronului regal. Totuşi am o mică apăsare care nu îmi dă pace, dacă mă vor goni cu copiii? Câţi bastarzi ai regelui nu trăiesc pe strada? Copiii mei nu pot fi aşa, voi lupta pentru ei şi sunt convinsă că Carlos încă mă iubeşte şi mă va lua de soţie. Vom putea fi fericiţi alături de copiii noştri. O umbră de tristeţe îmi apare în suflet când îmi amintesc de toate cele întâmplate. Am luptat cu piraţii, m-am îndrăgostit de conducătorul lor, am devenit regina lor, aproape mi-am pierdut proprii copii, dar totul s-a terminat, totul va fi bine.

Ridic capul din pământ şi îmi privesc copiii. Nu m-am gândit la un nume potrivit pentru ei. Mi-ar fi plăcut să mă sfătuiesc cu Carlos despre asta, dar el nu e aici. Pe fetiţa cu ochii ca mura, părul bălai, pielea ca spuma laptelui şi obrajii sangerii, o va chema Beatrice, iar pe fratele său îl va chema Felipe, un nume demn de rangul său.

-Beatrice. Îi şoptesc numele la ureche fetiţei mele, care nu înţelege că acest nume este al ei. Felipe. Îi şoptesc şi baieţelului, iar el mă priveşte cu ochii mari şi scanceste.

-Voi merge în târg să cumpăr cai cu care putem să călătorim. Îmi spune Jorje.

-Da, ar fi bine să iei şi nişte merinde, e un drum lung. Îi spun şi îi arunc punguţa primită de la Fernanda. El o ia repede apoi dispare în grabă pe drumul împădurit.

Mă aşez pe iarbă, la umbra unui copac. E la amiază, iar soarele străluceşte puternic. Dacă Jorje se întoarce curând, vom putea ajunge la lăsarea serii în capitală.

Îmi îndrept atenţia către micuţul Felipe, care a început să plângă, iar asta a făcut-o şi pe Beatrice să înceapă să plângă. Încerc să îi legăn pentru a-i linişti, dar asta îi face să urle mai tare. Îi privesc panicată neştiind ce să fac, dar înţeleg când îmi aud stomacul gol. Le este foame. Las coşul din poala mea, apoi îmi scot unul din sâni şi o iau la piept pe Beatrice.

-Fetele întâi. Îi spun lui Felipe văzând cum urlă nemulţumit.

Micuţa se linişteşte imediat şi începe să se hrănească cu laptele meu. O privesc zâmbind. E atât de mică şi de fragilă. Legăn coşuleţul, dar zadarnic, Felipe continuă să plângă, e tot roşu la faţă. E încăpăţânat asemenea tatălui său.

Carlos... Oare ce face? Oare m-a căutat? Oare ştie de copii? Normal că ştie, a fost planul lui. Nu îmi doream cu niciun preţ să afle de copii, dar după nouă luni de sarcină, mi-am dat seama că, copiii mei merită să îşi cunoască tatăl. Dacă eu am fost abandonată, nu pot să îi las să păţească acelaşi lucru. Fiul meu e mostenitorul tronului regal şi e dreptul lui. Fiica mea va fi o domniţă de viţă nobilă, va avea mulţi pretendenţi. Cât despre relaţia mea cu Carlos, eu îl iubesc şi îl voi iubi mereu, sunt sigură că nici el nu a încetat să mă iubească şi să mă caute. Nu ştiu cum va primi trădarea mea, dar trebuie să înţeleagă că a fost doar o nebunie de moment, credeam că, Cuervo mă protejează şi asta a fost tot ce am putut iubi la el.

Mă dezmeticesc din gândurile mele când Beatrice nu mai are lapte în sânul drept. E mai liniştită acum. O las în coşuleţ acoperită de pled şi îl iau pe micuţul încăpăţânat, care se linişteşte imediat şi începe să sugă cu poftă din sânul stâng. O să fie un mic pofticios. Chiar şi când laptele mi s-a terminat, continuă să sugă flămând.