Dincolo De Bariere

O fărâmă de speranţă

Vizita la castelul Lissei m-a tulburat foarte mult. Apropierea de prinț. Aşa zisă logodnă. Iar noaptea petrecută alături de el a fost picătura ce a umplut paharul. L-am simțit întreaga noapte lipit de mine, dar nu am putut să fac nimic. Mă simţeam bine, în siguranţă. Îmi stă în fire să mă simt mai în siguranţă în braţele cuiva, dar îmbrãţişarea lui... a fost altceva. Dimineaţa, când s-a despărţit de mine, am rămas cu o părere de rău.

Mă bucur însă că am lăsat-o pe Lissa bine, fericită pentru logodna sa cu Greg. Amândoi au fost bucuroşi să aibă binecuvântarea prinţului, care într-un final, s-a lăsat învins şi a acceptat căsătoria lor.

La despărţire, am fost foarte tristă să o las le Lissa acolo, mai ales că ştiam că nu ne vom mai revedea. Ea abia aştepta nunta mea cu prinţul. M-a rugat să o chem când îmi voi alege rochia, deoarece vrea să mă sfătuiască, dar şi să vadă materialele pentru rochia ei. Era foarte entuziasmată de nunta ei. Se gândea cum va fi rochia, cum se va îmbraca Greg, unde va avea loc, cum vor decora locul, cu ce vor merge. Aş vrea să îi fiu alături atunci, dar ştiu că e imposibil, deoarece aşa zisa noastră logodnă are să se fi încheiat până atunci.

Îmi pare rău că o voi răni atunci. Eu m-am ataşat de ea şi ea de mine, dar cu siguranţă că va găsi prinţul ceva să mă pună într-o lumină proastă. Ea va uita sau se va resemna.

Oricum, când ne-am luat la revedere, m-a rugat să am grijă de fratele meu, deoarece el ţine mult la mine după cum vede ea. Se înşeală amarnic, eu şi prinţul suntem... atât de ciudaţi. Nu am putea niciodată să... Deja încep să vorbesc prostii.

Călătoria a fost lungă şi obositoare, dar într-un final am ajuns. Mi-am luat la revedere de la prinț, care era foarte îngândurat şi am plecat spre casă. Eram nerăbdătoare să îl văd pe tata,dar nu era acasă. Mătuşa Cata, care a fost foarte fericită să mă vadă, mi-a spus că e la lac aşa că am pornit spre lac.

Îl zăresc pe tata pe mal admirând priveliştea. Zâmbesc. Mereu vine aici. Uneori am impresia că vine aici pentru a fi mai aproape de cineva. Poate de mama. Niciodată nu mi-a spus, dar poate aici s-au cunoscut sau ce are locul acesta atât de special?

Abia aştept să îl strâng în braţe. Alerg spre el. Îmi simte prezenţa şi se întoarce spre mine. Zâmbeşte şi îşi deschide braţele protectoare. Mă avânt în braţele părintelui meu. Aici, alături de el, mă simt cea mai fericită, cel mai în siguranţă. Nu am cuvinte să pot spune cât de mult îl iubesc,cât de mult înseamnă el pentru mine. E cel mai important bărbat din viaţa mea. E tot ce am. A făcut atâtea sacrifici ca să mă crească. A fost tatăl meu, iar când a trebuit, a fost şi mama mea. A lucrat mult ca sã mã crească frumos şi niciodată nu s-a plâns. Iar acum, mă doare că am fost despărţiţi atâta timp. Niciunul nu putem trăi unul fără altul.

Suspin şi las o lacrimă să îmi curgă o lacrimă pe obraz. El mă strânge mai tare în braţe şi îmi sărută creştetul.

-Iubita mea fiică! Ce dor mi-a fost de tine, draga mea. Îmi spune cu mult drag.

Mă desprind de, el şi îi privesc chipul trist. Îi prind mâinile şi i le sărut pentru a-l linişti, dar şi într-un gest de mulţumire pentru mâinile bătătorite de muncă.

-Nu mai plec acum. Nu ne mai despărţim. Îi spun şi îl îmbrăţişez iar.

Ne aşezăm pe iarbă şi îl îmbrăţişez de mijloc. Stăm şi privim apusul. Când eram mică, mereu făceam asta, dar apoi am crescut şi nu mai aveam timp.

Trebuie să îi acord mai mult timp tatei. Să îi acord tot timpul meu.

Începem să povestim despre copilăria mea, despre poznăile care le făceam când eram copil. Râdem, dar şi ne întristăm de dorul vremurilor apuse asemenea soarelui ce se stinge acum în apa lacului lăsându-ne singuri în întuneric.