POVESTIRE NECUNOSCUTĂ
Am aruncat săculeţul din catifea roşie cu monede pe masa.
-Ai aici bani. Acum ocupate de ea. Nu vreau să mai aud de ea. Fi discret. Să pară un accident.
-Desigur!mi-a răspuns Anibal luând săculeţul în mâna cantarindu-l.
Am luat o gură din paharul cu lichior şi am zâmbit la gândul că mâine Victoria Pérez va fi doar o piatră de mormânt şi eu îmi voi îndeplini planul.
CARLOS POV
-A sosit domnişoara Victoria. Mi-a comunicat Fredric. Acum i se iau măsuri pentru uniformă în camera de la parter. L-am aprobat şi i-am făcut semn că se poate retrage după ce l-am anunţat că voi merge eu la ea. A făcut o plecăciune apoi a ieşit în linişte.
Mă uitam încă o dată peste acordurile pe care le aveam de semnat.
După ce am citit şi semnat acordurile. M-am indreptat spre camera de jos a servitorilor. Uşa era indredeschisa şi puteam admira trupul gol al Victoriei. Stătea cu spatele şi îi puteam distinge fiecare curbă a corpului. Are o talie mică şi şolduri mari. Arată ca o zână din poveşti din copilărie, dar poveştile ce mi le fac eu cu ea nu sunt deloc pentru copii. Dacă ea ar accepta să fie amanta mea totul aş putea să o duc pe culmile plăceri, aș putea să ajungem împreună la extaz. Ea nu e ca celelalte. Da, ea are forme ce unele domniţe din regat le au, dar am acea atracţie puternică pentru ea şi nu doar asta, ci şi potrivirea dintre noi şi comportamentul ei. Ea nu e o snoabă, ea e cultă, deşteaptă. Avem acea potrivire. Cu celelate am ajuns la orgasm, la plăcerea trupească, dar cu ea aş ajunge dincolo de barierele plăceri, pe culmile extazului. Nu ar fi câteva ore în camera ei, ar fi o întreaga noapte în braţele ei în camera mea. Totul ar putea fi magic.
Ce mi se întâmplă? Nu pot să mă gândesc la lucrurile astea. Ea cu siguranţă ar refuza cu desăvârşire chiar de ar fi să o ameninţ cu moartea de care am înţeles după ieşirile ei că nu se teme. Dacă ar fi fost o altă servitoare ar fi fost demult decapitata. De fapt o altă servitoare nici nu ar fi îndrăznit să mă contrazică măcar. Dar ea e ea, ea e Victoria Pérez .
Am lovit usor uşa, iar Victoria a tresărit şi si-a tras un cersaf peste micul ei trup întorcându-se spre mine.
-Pot intra? Am întrebat.
-Vă rog. Spuse în timp ce îşi trăgea cersaful mai bine pe ea.Când va învăţa să mă tutuiasca?! Croitoreasa mi-a luat măsuri pentru uniformă. A continuat ea.
Am făcut câţiva paşi înăuntru închizând uşa în urma mea.-După ce termini urcă sus. Aceasta mă aprobă . Am mai făcut un pas spre ea.
E atât de frumoasă. Are parul lung blond în valuri peste umeri goi. Sani îi sunt acoperiţi de cearşaful alb,dar pot să îi văd sfârcurile ce se luptă cu materialul alb. Aş putea să le răsfăţ cu limba mea, să le sug. Încerc din greu să îmi stăpânesc bărbăţia.
-Îţi voi da şi un pistol.
-Nu! A exclamat ea. Mi se pare împotriva firi. O catană şi un pumnal îmi ajung. Am fost surprins, însă ştiu ce poate face ea cu o sabie.
-Cum doreşti. Nu te va deranja să rămâi până târziu, nu?
-Este bine. A spus şi a încercat să facă un pas în spate.
Simteam că innebunesc puţin câte puţin când mă gândeam la corpul ei perfect, la buzele ei pline care mă ademeneau să o sărut.
-Ăă... vă mai pot ajuta cu ceva? M-a intrebat ea trezindu-ma din propia-i vraja.
-Nu.Si-a întors capul în profil şi i-am putut vedea o mică zgârietură pe obrazul drept. M-am apropiat de ea şi i-am pus mâna pe obraz ceea ce a facut-o să îşi ridice capul spre mine. Mi-am trecut degetul peste zgarietura ei ceea ce a făcut-o să tresară.
-Ce s-a întâmplat?
-Nimic...cred că m-am zgâriat într-un tufiş.
Nu mai îi puteam rezista, buzele ei parcă mă cereau. Mi-am dus mâna la ceafa ei şi am privit-o în irişi albaştri. Fără să mă gândesc mi-am lipit buzele de ale ei. După o mică ezitare mi-a răspuns la sărut. Buzele ei erau atat de dulci pe cum mă aşteptam. Mi-am strecurat limba în gura ei. Ne-am impleticit limbile facand sărutul mai pasional. Pantaloni mă strângeau al dracu de tare, dar era exact cum mă aşteptam. Dulce, pură, magică, nu am mai simţit nici asemănător până acum.
Nici o femeie nu m-a mai atras aşa până acum poate pentru că toate erau la picioarele mele.
Ea s-a retras bruc cand s-a auzit o bataie în uşă.
Mi-a prins gulerul hainei si mi-a inpins spatele după un paravan punându-mi mâna peste buze. Mă privea speriată în ochi.
-Victoria? A întrebat vocea croitoresei.
-Mă schimb! I-a răspuns Victoria care este părea îngrijorată.
-Bine atunci. Îţi voi trimite hainele la palat. Eu mă retrag. Spuse aceasta şi se auzi uşa închisă.
-A fost cât pe aici să ne găsească aici. Se relaxa aceasta.
-Şi? I-am spus în timp ce îmi aranjam costumul. Sunt viitorul ei rege. M-am intors spre uşa. Te aştept sus! Am continuat apoi am iesit direct pe uşa.
Eram al naibi de nervos după întreruperea inoportună a Lucianei. Mi-a pierit şi pofta de a face ceva.
VICTORIA POVDumnezeule, cum am putut face asta?! Am înebunit! E clar, altfel cum aş fi putut să îl sărut cu atâta pasiune pe prinț.
Primul meu sărut a fost furat de un prinț . Totul a fost atât de intens şi totuşi atât de scurt.
Am bătut la uşa ignorând paznici de la intrare, iar din spatele acesteia am primit o aprobare. Am intrat închizând uşile şi păşind sfioasă în birou.
Îmi era atât de ruşine să mai dau ochii cu el, dar el stătea neafectat la birou citind ceva.
Eu eram atat de dată peste cap, iar el părea să nu fi fost acolo. Poate nu i-a plăcut. Sau poate face asta cu toate servitoarele. Cui îi pasă dacă i-a plăcut sau nu? Să se ducă dracu!
Mi-am strâns mainile nervoasă.
Şi Catalina îmi spusese de amantele prinţului, iar eu ca o proasta am fost cât pe aci sa fiu una din ele. Dar nu se va mai repeta. Nu sunt o curvă de a lui!
-Ia loc! Mi-a spus el, iar eu am facut după cum mi-a spus. Va trebui să îi fac o vizită vărului meu, iar tu mă vei însoţi alături de alţi cavaleri. A continuat.
-Desigur, Măria Ta. Am spus vrând să îl enervez, iar el s-a încruntat. Nu a mai spus nimic ci a luat de pe un raft o catană, un pumnal şi o curea inmanandu-mi-le.
M-am ridicat şi am luat cureaua care mi-am prins-o la mijloc. În ea am băgat catana şi pumnalul avand o teacă potrivira pentru fiecare.
-Până vei primi uniforma foloseşte asta. Acum vino. A pornit spre ieşire, iar eu am pornit în urma sa.
Va fi o zi lungă.
CITEȘTI
Dincolo De Bariere
Ficción histórica"-Dincolo de toate aceste bariere impuse de societate, tu eşti regina mea. " În Spania medievală, totul este o luptă pentru supravieţuire. Doar rangul contează. Nobili au totul la picioare, dar ce faci când nu ai un rang? Ce faci când nu eşti nobil...