Dincolo De Bariere

Epilog-Alături de ea o eternitate

Pisoiul negru cu pete albe alerga pe coridoarele palatului, urmat în de aprope de micul Felipe, care nu se lăsa până nu prindea pisoiașul năzdrăvan, primit în dar de la bunica sa. La doar patru ani, era un încăpăţânat fără pereche şi totul trebuia să iasă exact cum plănuia el, altfel, întreaga Spanie îi auzea protestele. El va fi moştenitorul tronului și era îndreptăţit să primească tot ce cere.

Pisoiul luă o curbă pe podeaua lustruită, iar Felipe alunecă şi căzu pe podea sub privirea tatălui său, care îl căuta de o bucată bună de timp.

-Deci aici erai. Îl ridică în braţe şi îi privi ochii înlăcrimaţi. Nu îl duruse atât de mult căzătura pe cât îl duruse faptul că nu prinse pisoiul. Ţi-am spus să nu mai hartuiesti pisoiul, Felipe. Îl mustră tatăl său cu zâmbetul pe buze. Vino acum, bunica te aşteaptă.

Îl luă pe micul prinț în camera, unde Eugenia Vilaro, bunica sa, o îmbrăca pe Beatrice, care zâmbea cu gura până la urechi. Bea purta o rochie roşie cu fundiţe, iar bunica ei îi împletise două codiţe destul de complicate. Eugenia se ocupa de copii de când îi cunoscuse. Nu lăsase vreo bonă să se apropie de ei. Ea era în putere şi nu crescuse vreun prunc. Singura ei fiică fusese răpită de lângă ea. Îşi revărsa toată dragostea maternă asupra comorilor ei, cum le spunea.

-Vino aici, Felipe! O să ne îmbrăcăm frumos azi, nu este aşa? Îi zâmbi şi îl cuprinse în braţe. Îl aşeză pe pat alături de surioara lui.

-Dol mami! Miorlăi Felipe privind spre uşă parcă, căutându-și mama.

-Mama ta se pregăteşte acum. Îi spuse Eugenia îngăduitoare şi se retrase într-un colţ cu Carlos.

-Unde e ea? Întrebă Carlos privindu-și atent copiii.

-Se pregăteşte. E o zi importantă din viaţa unei femei. Îi explică. Nu fi dur cu ea, copile, e o mireasă tânără. Are doare douăzeci de ani, ințelege-o.

Eugenia era o femeie înţeleaptă. Îşi dedicase viaţa lucrărilor de binefacere. Dona bani orfelinatelor, împărţea haine şi mâncare săracilor, îi adăpostea şi le oferea de lucru. Cu timpul, învăţase să fie răbdătoare, înţelegătoare, tolerantă, indulgentă, dar şi iertătoare. Îşi iertase de multe ori soţul infidel. Era de asemenea şi foarte pioasă, mergea des la slujbe şi în pelerinaje, ajuta financiar biserica. Avea un chip blajin şi o voce caldă, mereu dădea un sfat bun. Pentru Carlos, devenise mama, de care nu avea parte.

-Faci ce trebuie să faci, Carlos. Nu te mai învinovăţi. Îl îmbărbăta cum ştia mai bine. Ea, asemeni lui, îi purta o mare afecţiune. Aveau o relaţie specială, o relaţie mamă-fiu, care nu se baza pe sânge. Poveţele ei mereu îl ajutau şi îl îndrumau să facă alegerea cea bună.

-Ar trebui să te pregăteşti şi tu, doar vei fi în centrul atenţiei. Îl îndemnă Eugenia, iar Carlos aprobă tăcut, apoi se retrase.

În suburbiile orașului, în una din casele de pe strada San Felipe, Victoria îi veghea somnul mătuşii sale. Acea zi era mohorâtă, stătea să plouă. Camera era întunecată, iar perdelele erau trase. Victoria refuză să aprindă lumânări. "Nu avem nevoie de lumânări, nu a murit nimeni. "Repetă ea. Îi mângâia mâna mătuşii sale, singura rudă a tatălui său rămasă în viaţă, singura persoană care o mai lega de trecut. Aceasta tresări trezindu-se din somnul adânc.

-Mătuşă... Spuse Victoria cu vocea răguşită şi ochii înlăcrimaţi.

-Sunt atât de obosită, scumpa mea Victoria. Tuși sec din cauza tusei. Cuvintele ei o făcură pe Victoria să suspine. Refuza, refuza să o lase să plece.

-Odihneste-te puţin, apoi îţi voi... Zise Victoria încercând să îşi stăpânească emoţiile, care o copleşeau.

-Nu, draga mea. Ştim amândouă că odată ce voi închide ochii, va fi pentru totdeauna. Dădu glas temerilor Victoriei.