Dincolo De Bariere

Datoare unor criminali

Am auzit o bătaie în uşă. M-am ridicat obosită pentru a merge să o deschid. Cine mă deranjează la ora aceasta târzie? După toată treaba de la palat nu mai am dispoziţia necesară pentru a vedea pe cineva. A trebuit să mă ocup de întărirea pazei, dar nu am putut afla nimic despre atacatori. Carlos a promis să nu mai părăsească palatul fără ştirea mea.

Cert e un lucru, atacatori de azi sunt trimişi de aceaşi persoană, care stă în spatele celorlalte atacuri. Cineva îl vrea pe prinț mort, dar cine? Ciudat e că cei doi erau bine îmbrăcaţi. Să fi fost nobili? Ce ar avea de câştigat din asta? Si de ce nu avea feţele acoperite? Totul pare să nu aibă niciun sens.

Mă ridic extenuată de pe scaun şi îmi fac drum spre uşă. O deschid şi dau cu ochii de două chipuri cunoscute. Dacă ţin bine minte, sunt chiar domnii care m-au ajutat să îl aduc pe tata acasă. Ce doresc? Vor să se scuze pentru faptul că au dispărut atunci?

Acelaşi bărbat tânăr cu părul brunet.

-Bună ziua! Mă salută, iar eu le răspund. Ne ţineţi minte, nu? Am dori să vorbim ceva. Îmi spune cel mai înalt, iar eu le fac loc să intre. Închid ușa și mă întorc spre ei. Se îndreaptă spre bucătărie. Un detaliu îmi atrage atenţia. Cel înalt şchiopătează. Materialul de jos al pantalonilor îi este pătat de sânge. Poartă o haină de piele, iar celălalt un palton culoarea oului. Sunt ei! Atacatorii purtau aceleaşi haine. L-am rănit în acelaşi loc.

Inima începe să îmi bată nebuneşte. Ei par liniştiţi. Nu mi-au văzut chipul,  probabil. Trebuie să rămân calmă. Să văd ce îşi doresc.

- Luaţi loc! Îi invit în bucătărie. Se aşează fără indoieli, iar eu rămân în picioare privindi-i.

-Eu sunt Cristobal, iar el e Alfonso. Vă amintiţi de noi, nu? Cum e tatăl dumneavoastră? M-a întrebat îngrijorat, iar eu am înghiţit sec.

-A murit. Am spus încercând să îmi opresc lacrimile ce ameninţau să cadă.

-Îmi pare rău! Mi-a spus sincer.

-Oricum vă sunt recunoscătoare pentru ajutorul oferit. Cu ce vă pot ajuta în schimb?

-Ne întrebam dacă nu ne puteţi oferi un loc unde să dormim în schimbul serviciilor noastre. Mă întreabă cel tânăr fără jenă. Sunt nişte criminali şi au venit fără pic de ruşine să îmi ceară ajutorul. Îl analizez pe cel tânăr. E înalt cu părul închis şi obrajii îi sunt acoperiţi de o barbă deasă, totuşi pare destul de îngrijit. Nu par oamenii nevoiaşi, atunci de ce ar vrea ajutorul meu? Se ascund desigur. Dar de ce au încercat să îl asasineze pe prinț dacă sunt oameni de bine? Pentru un rang? Şi-au trădat ţara. Sau nu e ţara lor? Accentul lor îmi spune că nu sunt de ai locului. Englezi sau francezi dacă intuiesc eu bine. Dar ce caută pe ţinuturile acestea? Şi de ce vor să îmi asasineze prinţul?

Singurul mod prin care pot afla este să îi păstrez aproape, sub supraveghere mea atentă. Probabil vor încerca să vorbească în curând cu Anibal, dar nu acum, nu vor avea curajul căci sunt căutaţi de toată garda regală, iar ordinul e trimis de mine personal. Când vor încerca să ia legătura cu el, îi voi prinde şi până atunci le voi afla planurile şi îi voi demasca. Apoi voi fi liberă de toate obligaţiile. Dar vreau? Vreau să fiu liberă? Vreau să renunţ la slujba asta?

POVESTIRE NECUNOSCUTĂ

-Au încercat să îl omoare! Îmi spune Anibal când intră grăbit în birou. Îmi ridic privirea întrebător.

-Cine?

-Nişte indivizi, care nu sunt de ai noştri. Îmi răspunde.

-Au reuşit? În întreb curios.

-Nu. Îmi răspunde şi se aşează. Lovesc actele din faţa mea nervos. La dracu! Prinţişorul pare să aibă mai multe vieţi. Nenorocitul! Naiba să îl ia! Pe el şi pe fetişcana aceea, care se crede soldat.

-Cine erau indivizii aceia? Întreb agitat. Noi nu am trimis pe nimeni, altcineva e interesat de moartea lui? Dar cine? Şi ce ar avea de câştigat? Nici ei nu au reuşit să îl omoare pe impielitat.

-Nu se ştie. Ştim doar că Victoria, garda lui, l-a salvat.

Nenorocita! Doar ea îmi stă în cale şi pare că nu vrea să ne lase în pace să ne îndeplinim planul. I-am ordonat lui Anibal să o termine, dar taică-su s-a băgat pentru ea şi bătrânul a fost împuşcat şi a murit. Sper că a ajuns în Iad!

Cine în afară de mine ar avea de câştigat de pe urma morţii prinţului? Trebuie să aflu şi să ne aliem forţele căci doar aşa vom izbuti împotriva lui.

-Cauta-i pe cei doi şi adu-i la mine! Îi ordon lui Anibal, iar îmi spune că va face imposibilul să îi găsească pe cei doi, apoi iese.

Să vedem acum cine îi vrea moartea scumpului prinț!

CRISTOBAL POV

După ce ne-a arătat camera şi ne-a spus să o anunţăm dacă acem nevoie de ceva, Victoria ne-a lăsat să ne odihnim. I-am povestit că sunt negustori şi nu suntem de ai locului, ci venim din Elveţia pentru a ne vinde marfa şi am fost jefuiţi şi nu ne putem întoarce acasă. A părut să ne creadă în tocmai povestea.

-Nu trebuia să îi spui numele noastre, Cristobal. Îmi reproşează Alfonso şi se aşează pe pat.

-Nu mi-am dat seama. Îi răspund.

-Crezi că îşi va da seama?

-Nu cred. Nu pare prostă, dar nu are de ce să se îndoiască de noi. În plus, nu vom sta mult. Ne vom îndeplini misiunea, iar apoi ne vom întoarce pe pământurile noastre. Am comis o eroare uriaşă azi, va trebui să fim mult mai atenţi. A fost o imprudență să îl luăm pe el ostatic.

-Ai dreptate. Va trebui să fim mai atenţi. Îmi spune şi se apleacă să îşi descalţe cizmele.

-Eu nu împart patul cu tine. Îi spun stând cu braţele încrucişate. Acesta mă priveşte zâmbind pe sub mustaţă.

-Nici nu te-am invitat. Poţi să dormi pe jos, eu sunt mai bătrân. Îşi aruncă cizmele într-un colţ al camerei. Îl privesc urât şi îi răspund:

-Îţi put picioarele!

Îi iau perna de sub cap şi o pătură, care o aşez pe jos, apoi mă întind odihnindu-mi capul pe perna moale. Alfonso pufneşte în râs, dar îl ignor căci sunt prea obosit.

Trebuie să îmi ating scopul!

N/a

Ȋmi pare rău că nu am postat de mult, dar am fost ocupată. Scuze!