Suflet alb (II)

5. Sclava

Hamal fluieră impresionat când intraserăm în curtea casei bogătanului.

Mi-am căscat ochii, surprinsă. Arăta ca un palat în genul filmelor Aladdin, cu o curte uriaşă, ticsită de sclavi, plante exotice şi...tigri. Mi s-a tăiat respiraţia când unul se aproprie de noi, însă cel care avea grijă de ei îl trimisese repede la plimbare.

Soarele apăruse deja pe cer, iar noi ne-am dat jos de pe cămile, fiind ghidaţi în interiorul palatului de către o fată îmbrăcată într-o robă albă. Eram cam obosită, având în vedere că ne trezirăm cu noaptea în cap pentru a ajunge cât mai devreme, iar eu oricum nu prea dormisem. Dar, din fericire, mă puteam ţine pe picioare. Speram, totuşi, să nu fiu nevoită să dansez imediat ce aş fi ajuns.

— Marele Karam vă aşteaptă în această cameră, ne îndrumă fata făcând semn spre mătăsurile aşezate în loc de uşă din faţa noastră.

Jaser dădu din cap şi, cu o mişcare fluidă, dădu la o parte materialul sclipitor, făcându-ne loc să trecem.

Era o cameră încărcată de mătăsuri, fete îmbrăcate sumar, plus un alt tigru cocoţat pe un pat acoperit de pânze negre şi portocalii. Ne urmări curios cum înaintam, însă nu se aproprie. Eram destul de înspăimântate de aceste feline uriaşe, însă dacă şi lui Jaser şi Hamal le era frică, aveau grijă să nu o arate.

— Hamal! Jaser!

Un bărbat tolănit pe nişte mătăsuri ce păreau mult mai scumpe decât cele pe care le văzusem deja, se ridică în fund, iar fetele îmbrăcate sumar din jurul lui care îl hrăneau se dădură mai în spate, şuşotind precaute. Mă priveau pline de invidie, dar şi teamă. Am început să mă fâstâcesc, neînţelegând ce se întâmpla mai exact.

Jaser zâmbi respectuos şi se aproprie de bărbat, alături de Hamal care se întoarse uşor înspre mine pentru a-şi da ochii peste cap. Amândoi se puseră în genunchi în faţa lui Karam, lăsându-mă singură în spatele lor, iar acesta începu să râdă satisfăcut.

— Obser că v-aţi îndeplinit misiunea, spuse el pe un ton jos şi plin de îngâmfare.

Era probabil trecut de 40 de ani. Avea părul negru până la umeri, ochii negri şi o barbă de aceeaşi culoarea mai lungă decât a lui Hamal. Era gras, cu o burtă uriaşă de parcă era însărcinat. Era îmbrăcat într-o robă albă, care însă nu îi ascundea grăsimea. Arăta dezgustător, precum bărbaţii din timpul meu care au o tonă de bani şi umblă numai după fete cu 20 de ani mai tinere decât el. Ceea ce şi făcea, mai mult ca sigur.

Karam o smuci pe o fată de mână, şoptindu-i ceva la ureche. Aceasta, neclipind, se ridică, deodată, şi plecă într-o altă cameră.

— Vreau să-mi văd marfa, continuă, după câteva secunde de tăcere apăsătoare.

Toată lumea îşi întoarse privirile spre mine, iar eu simţeam cum inima mi se strângea în piept. Aş fi dat orice ca ceilalţi doi bărbaţi şi Kamari să fi venit şi ei. Măcar atunci probabil nu m-aş fi simţit atât de singură.

Jaser îşi ridică rapid sprâncenele, făcându-mi semn din cap să vin lângă ei. M-am conformat, mişcându-mă încet, de parcă îmi era frică că pământul mi se va surpa sub picioare. Nu era ca şi cum nu s-ar mai fi întâmplat asta.

M-am aşezat şi eu în genunchi, alături de Jaser, însă bărbatul din faţa noastră ţâţâi dezaprobator, aruncându-mi o privire rece.

— Ridică-te în picioare.

Am făcut cum mi s-a cerut, sperând că nu începusem să tremur de frică. Karam îmi făcu semn din degete să mă aproprii şi mai mult de el, iar mie îmi era teamă că dezgustul de pe faţa mea se va citi imediat. Însă, dacă a fost observat, nimeni nu a spus nimic.