Fosta iubită

VIII. Camera secretă

Au trecut săptămâni bune de la acea întâmplare. Bănuielile mele încă planau asupra lui Harry chiar dacă nu aveam dovezi. Părinții lui Helen s-au întors acasă cu promisiunea că vor reveni înainte de nuntă şi felicitând-o pe Helen pentru soțul ales. Pe mine m-au privit cu suspiciune şi abia mi-au mulțumit că mi-am riscat viața ca să-i salvez. Am aflat mai târziu motivul, într-o convorbire cu Helen. Aceştia îi reproşau că a adus în casă o fată de un caracter îndoielnic şi aş putea reprezenta o tentație pentru "minunatul" ei logodnic. Ce ironic, nu ?

Oricum, am trecut peste asta pentru că Helen mi-a luat apărarea. Chiar îmi e o bună prietenă. Nu ştiu dacă o să mai fie dacă află că Harry e fostul meu iubit. Şi sunt sătulă până peste cap să-l văd zilnic cum o priveşte şi să ştiu că totul e o minciună. O minciună oribilă la care iau parte fără să vreau. Aş vrea să-i spun totul dar nu pot. E aşa fericită. Şi i-aş strica toată această fericire aşa fragilă pentru că ştiu cât a suferit după despărțirea de Drew. Şi acum merită să fie fericită.

Dar nici nu mai suportam să o văd cu acel infractor. Sigur el i-a răpit. Nu aveam încă dovezi, dar urma să le am. Şi am trecut la treabă. Am aşteptat ocazia perfectă. Helen plecase să pună lucrurile la punct deoarece nunta era în mai puțin de două săptămâni. Ştiu asta pentru că Helen m-a pus s-o însoțesc peste tot. De la descoperirea celor mai frumoase ornamente florale până la găsirea rochiei domnişoarei de onoare, adică a mea, totul trebuia să fie supervizat şi de mine. Mă arătam încântată dar de fapt, nu ştiam ce avea să se întâmple când ar fi aflat că Harry e atât de prefăcut. Şi sentimentele de vinovăție mă urmăreau zilnic. Astăzi am refuzat amabil s-o însoțesc deoarece ştiam că Harry plecase având astfel şansa să caut dovezi.

Am urmărit precaută să nu fie niciun pericol şi am mers în camera lor. Acolo, am cotrobăit prin toate lucrurile având grijă să nu modific nimic. Nu ştiam încă ce caut dar trebuia să găsesc ceva care să-l incrimineze pe Harry. Şi am căutat, dar degeaba. Şi brusc, mi-am dat seama de ceva ce uitasem complet. În prima zi în care am ajuns acolo, Helen l-a rugat pe Harry să-mi prezinte o bună parte din casă. După ce mi-a arătat aproape camerele l-am întrebat ce se află într-o cameră de pe capătul holului. Şi mi-a răspuns că nu-i treaba mea, expediindu-mă rapid. Trebuia să-mi dau seama. Am început să sar de bucurie prin casă. Sigur acolo ține ceva ce l-ar putea incrimina deoarece Helen a spus că acela este spațiul privat al lui Harry şi ea nu intră niciodată acolo.

Problema era alta. Cheia lipsea şi nu puteam să fac rost de ea. Şi am rămas pe loc, nedumerită cu privire la ce mai puteam face. Nu eram în filmele polițişte să pot deschide uşa cu o agrafă. Nu aveam abilități speciale şi nici inventivitate. Dar aveam curaj. Aşa că m-am întors în camera lor şi am început să scotocesc în camera lor : prin birouri, pe sub ele, prin pat, pe sub pat, peste tot. Şi minunea a venit. Într-o cutiuță mică, sub noptieră, se afla cheia.

La prima vedere, camera aceea arăta normal. Am ignorat mirosul închis şi sentimentul de groază şi am aprins lumina deoarece fereastra era acoperită de nişte perdele uriaşe. În mijloc era o masă cu câteva hârtii şi documente şi câteva dulapuri. Am deschis unul la întâmplare şi am luat o hârtie care era deschisă. "13 iulie. Debacader. C. va fi acolo. Semnat : Un prieten." În ce era implicat Harry ? M-am cutremurat înfricoşată ştiind că astăzi era acea zi. Nu m-am gândit la consecințele faptelor mele. Am urcat într-un autobuz şi am pornit într-acolo.

Drumul a fost insuportatabil. Neliniştea şi agitaţia îmi dominau trupul slăbit în urma atâtor nopţi de griji. Sentimentele mele pentru Harry îmi distrugeau viaţa şi orice relaţie cu Christian de care ajunsesem să mă ataşez. El nu merita asta. El îmi fusese alături atunci când Harry mă chinuia cu priviri aruncate pe furiş menite să mă distrugă. Îl ştiu prea bine. Ochii aceia îmi atingeau sufletul şi mi-l distrugeu. Tăcerea lui mă dispera. Ajunsesem să-mi doresc să nu fiu implicată în asta. Îmi părea doar rău de Helen. Aceasta nici nu intuia cine e Harry în realitate... Un hoţ şi cine mai ştie câte. Doar un om ca el putea fi implicat şi în activităţile ilegale de la debarcader.

Doar la asta m-am gândit tot drumul. Speram ca totul să fie doar o glumă. Dar mesajul acela misterios găsit acolo mă făcea să cred că e ceva mult mai periculos decât pare. Harry era intrat peste măsură în tot felul de minciuni. Avea mulţi prea mulţi bani de ceva vreme şi asta mă îngrijora. Păcat că Helen nici nu avea idee cine e...

Am coborât tremurând din autobuz. Mi-era frică de ceeace aveam să găsesc. O ploaie măruntă şi caldă de vară a început, parcă dintr-odată. Mi-am afundat gâtul în geaca mea subţire, pe care fusesem inspirată să o iau. Mi-am şters faţă deja udată de micile picături de apă şi am continuat să merg înainte. Drumul nu mi-era întru totul necunoscut deoarece mă plimbasem pe aici la cea de-a doua mea întâlnire cu Chris. Atunci mă sărutase pentru prima dată. Privesc împrejur aducându-mi aminte de momentele plăcute şi nu pot să nu zâmbesc. Chris este un bărbat atât de minunat, spre deosebire de Harry, care uneori e blând alteori demon. De ce tot continui să-i evaluez ? Cei doi sunt ca de la cer la pământ.

Se pare că nu fusesem atentă la vreme, deoarece mica ploaie de vară se transformă rapid într-o furtună. Singurele persoane care se mai află în apropierea debarcaderului fug din calea tunetelor. Ce prostie din partea mea să merg după Harry ! Încerc să alerg înapoi dar parcă toată natura se răzvratise împotriva mea. Din nebăgare de seamă, alunec într-o groapă şi sunt gata să mă prăbuşesc, dar simt două braţe puternice care mă cuprind cu căldură. Era el.