Fosta iubită

XIII. O nuntă mult aşteptată

          Între timp, Hannah credea că îşi descoperise adevărata iubire. Toate simţurile îi erau copleşite de Chris. Îşi împărtăşise toată viaţa cu el, nemenţionandu-i de Harry. La început, nu ştiuse de ce făcuse asta, dar își aminti reacţia lui Harry când aflase că avea să locuiască cu Chris. Poate nu se înţeleg bine, gândea Hannah. Dar adevăratul motiv nu era nici pe departe acesta.

         Zilele trecuseră cu repeziciune, astfel că ziua mult aşteptată, ziua nunţii lui Helen cu Harry, era programată în următoarea zi. Hannah îşi iertase prietena pentru că îl alesese pe Harry în defavoarea ei, şi că o dăduse afară din casă. Motivul încă îi era necunoscut. Îşi petrecuseră timpul rămas pregătind şi ultimele detalii rămase deoarece refuzase vehement să se ocupe de decoraţiuni.

      De altfel, acesta nici nu prea era prezent la pregătirile de care un mire, în general, se ocupa. Lăsase toată treaba în mâna lui Helen. Tristeţea din ochii lui nu trecuse neobservată de Hannah. Dar, ea nu mai avea ce caută în viaţa lui. După nunta lor se hotărâse să se mute permanent cu Chris.

       În dimineaţa acelei zile, forfota era în plină mişcare. Părinţii lui Helen veniseră, toate rudele o felicitau pentru alegerea făcută, doar Harry stătea posomorât într-un colţ stingher. Suferea în tăcere din mai multe motive. Pe de-o parte, de acum avea să fie încătuşat pentru totdeauna alături de o femeie pe care nu o iubea. Pe de cealaltă parte, Hannah o ducea de minune alături de Christian Diaz. Cum îl putuse alege pe el, care erau şansele, de fapt ? Dar trebuise să stea tare. O alungase fin viaţa lui pentru a o proteja. De el însuşi, de Christian, nici el nu mai ştia.

      În plus, se prevestea ceva rău. Infiltrata lui din casa lui Christian dispăruse fără urmă. După conversația avută cu ea în ziua anterioară, ea se evaporase. Lucrurile luau o întorsătură neaşteptată. Şi, pe urmă un gând îi încolţi în minte. Dacă Christian aflase şi o ucisese ? Nu, o fi el capabil de multe, dar să ucidă ? Şi tocmai acum când Sara avea să îmi spună ceva important. Ce avea să facă?

      Avea nevoie disperată de Hannah. Doar ea avea să îi calmeze toate rănile trecutului. Doar de ea avea nevoie. Scrută încăperea dar nici urmă de ea. Invitaţii erau peste tot, roind peste tot în aşteptarea miresei. El nici nu era observat. Bun, atunci nu o să vadă că lipsesc.

       Cu asta în minte, Harry plecă în căutarea lui Hannah. Străbătuse coridoare întregi, înţesate de lume, dar nimeni nu îl observase. Lumea trecea nepăsătoare pe lângă el. Până la urmă, el era doar mirele necunoscut care lua de soţie fiica unui milionar. Şi lumea era adesea invidioasă. Nimeni nu ştiuse cât se chinuise Harry pentru a o cuceri. Câţi bani trebuise să dea doar pentru a părea că deţine un anumit capital. Că nu e sărac. Că nu e aşa cum fusese încă de când se știa. Doar un gunoi amărât la mila bogaţilor. Plecase de acasă la 16 ani după ce se săturase de bătăile la care era supus zilnic. Părinţii, doi alcoolici fără căpătâi, trăiau de la o zi la alta la marginea oraşului, între gunoaie. Harry era scârbit de viaţă precară unde fusese crescut aşa că toată viaţa sa amară visase numai bani. Avea să se căsătorească cu cineva foarte bogat ca să uite de toată sărăcia.

       Mânat de dorinţa asta, Harry realiza acum că nu banii cuceresc lumea. Ci fericirea. Altfel, cum îşi explica faptul că era înconjurat de bogăţie, dar el tânjea după Hannah ? După raza lui de soare.

       O văzu alături de Christian la umbra unui copac, afară. Se simţeau bine. O invidie nestăvilită îi cuprinse mintea. Christian avea parte de tot ce dorise el vreodată. Şi o ştia bine, doar plănuiseră împreună asta în copilărie. Doar fuseseră cei mai buni prieteni, nu ?

     Harry luă un pahar cu şampanie de la un ospătar şi îşi croi drum spre ei. Încă nu era sigur de ceea ce avea să facă dar merita încercat.

      — Vă simţiţi bine? încercă acesta să menţină atmosfera, ce-i drept, mai stângaci. Aveţi nevoie de ceva ? De pildă, de un pahar cu şampanie ? Harry întinse paharul pe care îl ţinea în mâna în direcţia lui Christian, reuşind să îi atingă braţul.

     — Nu, mulţu– refuză Christian dar Harry reuşise cumva să toarne paharul din mână pe pantalonii acestuia, sub privirea contrariată a lui Hannah.

      Christian mârâi nervos, dar se abţinu doar pentru că era Hannah lângă el.

    — Harry, ce te-a apucat ? ţipă Hannah supărată.

     — Vai, greşeala mea. Ce-ai zice să mergi până la baie să te cureţi ? Noi te aşteptăm aici, anunţă Harry ascunzându-şi zâmbetul.

     — Nu-i nimic, şuieră Christian printre dinţi cu o privire nelămurită.

       În timp ce acesta se deplasa spre baie, Hannah profită de ocazie ca să îl chestioneze pe Harry.

      — Ştii, nu a fost prea drăguţ ce ai făcut, spuse jucându-se cu floarea din mâna ei.

      — Da, răspunse Harry sfârşit. Ştiu asta. Dar nu aveam de ales trebuia să vorbesc cu tine. Urgent.

       Hannah izbucni într-un râs colorat pe care şi-l ţinuse atâta vreme. Harry o provi suspicios, parcă neştiind ce se întâmpla.

     — Mă refeream la felul în care ai făcut-o pe Helen să mă dea afară din casă. Ştiu că tu ai influenţat-o. Hannah se opri din râs tocmai când văzu ceva ce nu mai văzuse vreodată la băiatul ăsta arogant. Era oare... regret ? Harry se schimbase destul de mult în ultimul timp iar ea nu mai reuşea să înţeleagă nimic.

      — Îmi pare rău, înţelegi ? tresări Harry, luând-o de încheieturi şi privind-o drept în ochi. Aceasta scăpa floarea pe pământ şi îi urmări căderea lină. La început Hannah se sperie de această izbucnire complet neaşteptată dar ceea ce o făcea să rămână calmă era necesitatea ei de a afla ce se schimbase în Harry. Era curioasă care era adevăratul său motiv.

       Harry îşi continuă cauza, spre privirea contrariată a lui Hannah.

      — Mereu ai fost numai tu pentru mine. Încă de când te-am revăzut, în ziua aceea, la uşă, ştiam că ceva s-a schimbat în mine. Tu erai schimbare pe care o aşteptasem în tot acest timp. Tu erai salvarea mea. Numai tu.

      Hannah îşi simţi inima copleşită. Aşteptase atâta amar de vreme ca Harry să îi spună asta încât acum, când chiar o făcuse, vâltoarea sentimentelor o încercuiau, sufocând-o. Se simţea prinsă într-o menghină. Era confuză şi debusolată. Ochii lui, însă, o chemau ca o vrajă făurită în vremuri tainice.

   —  De ce îmi faci asta ? De ce mă chinui cu amintiri vechi închise în sertarele minții mele ?

      — Pentru că încă te iubesc.

      Hannah se lasă purtată de parfumul lui minunat şi îl sărută. Un sărut care i-a distrus pentru totdeauna prietenia cu Helen. 

         — Ce se petrece aici ? Îmi poate explica şi mie cineva ?

      ...