Fosta iubită

IX. Christian Diaz

Fără să-mi dau seama eram deja în maşina lui, gonind prin furtună. Eram acoperită cu o pătură şi priveam pe geamul maşinii, pe care stropii de ploaie dansau jucăuşi. M-am cuibărit mai bine pe scaunul meu şi m-am uitat la salvatorul meu. Era atât de perfect. Prea perfect pentru mine.

- Eşti bine, nu ai răcit ? Mă întrebă grijuliu, zâmbindu-mi cu acel zâmbet fermecător.

- Da, mulţumesc. Asta datorită ţie, Chris. Unde mergem ? L-am întrebat curioasă.

- O să vezi. Asta e o surpriză.

Asta a fost tot. Nu l-am mai întrebat nimic, şi nici el pe mine. Am uitat de Harry, sau cel puţin am încercat să o fac. Dar, cred că nu voi reuşi dacă continui să stau în casa lor. Căldură moleşitoare din maşină m-a făcut să ațipesc. M-am trezit atunci când mașina s-a oprit. Am coborât şi am privit împrejurul meu. Am rămas uimită. Ştiam că Chris nu era tocmai sărac dar nici nu-mi închipuiam că e atât de bogat. Piscina din faţa vilei mi-a luat imediat toate privirile. Am rămas minute în şir admirând toate frumuseţile acelea nemaivăzute.

Chris a venit în spatele meu şi mi-a pus mâinile pe umeri.

- Îţi place ? M-a întrebat cu acea privire adorabilă care m-a cucerit prima dată.

- Normal, cum poţi să întrebi asta ? Părinţii tăi nu o să se supere că eşti împreună cu o fată inferioară ţie ? Am glumit eu cu umorul meu caracteristic. Am văzut că acesta s-a tensionat şi întristat.

- Părinţii mei au murit acum mulţi ani. Dar e în regulă, am trecut peste asta. Nu e nevoie să te întristezi şi tu.

Niciunul dintre noi nu a mai spus nimic preţ de câteva secunde care păreau o eternitate. M-a luat doar de mâna şi mi-a arătat casa. Era imensă. Mi-a prezentat-o pe Sara, servitoarea lui, şi în acelaşi timp menajera. Am observat că Sara era singura angajată acolo. Am salutat-o călduros dar aceasta nu mi-a răspuns la fel. A preferat să-l întrebe pe Chris cine eram iar acesta i-a spus clar şi răspicat că eram iubita lui. Niciodată nu m-am simţit mai mândră. Când eram împreună cu Harry, acesta nu mă prezenta niciodată aşa ci părea că e ruşinat cu mine.

Am intuit cauza comportamentului Sarei. Aceasta îmi dorea locul. Probabil fusese îndrăgostită de el din prima zi de lucru. Şi nu o învinovăţesc, Chris e minunat. Pe urmă, Chris a rugat-o să-mi aducă nişte haine potrivite şi sunt sigură că mi le-ar fi adus pe cele mai rele dacă Chris nu o privea cu o privire pe care nu o mai văzusem.

- Ai o casă minunată, am remarcat eu la finalul turului.

- Poate fi a ta, dacă doreşti, mi-a spus el fără urmă de glumă. Am rămas fără cuvinte. Ce înseamna asta ?

- Ce înseamnă asta, l-am întrebat eu într-o secundă, nelăsându-l să pregătească vreun răspuns.

A început să râdă atât de frumos, un râs care îi scotea în evidenţă dantura perfectă. Păcat că în acel moment doar râsul lui Harry îmi venea în minte.

- Mă refeream că poți locui cu mine, dacă doreşti, bineînţeles.

Ceea ce îmi spunea el era tentant. Dar puteam eu oare să fac acest pas aşa de important cu o personă pe care o cunoşteam numai de o lună ? Şi apoi, mai era un motiv pentru care nu puteam părăsi casa lui Helen. Trebuia să o protejez de Harry, care sigur nu e ceea ce pare. Dar trebuia să mă şi îndepărtez de el. De aceea, am spus ceea ce nu credeam că voi spune vreodată :

- Accept.

Am schiţat un zâmbet timid iar Chris m-a luat în braţe. Văzându-l atât de fericit, am început să râd şi eu. Am văzut-o în spatele lui pe Sara, care ne privea atât înfuriată cât şi cu tristeţe. Fata aceea e atât de ciudată. M-a observat şi ea aşa că s-a depărtat după o perdea. Ziua era pe sfârşite. Mi-am luat la revedere de la Chris, anunţându-l că o să revin cu bagajele în câteva zile. Credeam că totul avea să fie perfect pentru prima dată în viaţa mea. Ceea ce însă nu ştiam era că mă înşelam. Dar asta aveam să o învăţ pe pielea mea, mult prea târziu.

Ajunsă din nou "acasă", i-am găsit pe Harry și Helen pe canapea, uitandu-se la un film. Sunt sigură că ploaia îi stricase orice plan diabolic ar fi avut Harry la debarcader. Însă o întrebare îmi răsuna în minte. Cine e acel misterios C. ? Am salutat-o pe Helen fără entuziasm iar lui Harry i-am aruncat o privire nepăsătoare, cât să nu observe, că aflasem ceva în legătură cu el.

- Hannah, vreau să vorbesc cu tine.

Anunţul lui Helen m-a neliniştit. De când ajunsesem în casa lor, Helen nu mi-a vorbit despre nimic important. Nunta îi luase în mare parte minţile aşa că nu exista orice alt subiect în casa aceea.

Harry s-a scuzat pe motiv că e obosit şi va merge în cameră dar, cunoscându-l, ştiu că va trage cu urechea. Aşa e el. Am ridicat neputincioasă din umeri în timp ce Helen se chinuia să spună ceva. Începuse să se bâlbâie deja. Am început să mă îngrijorez. Ce se întâmpla ?

- Hannah, nu știu exact cum să-ți spun dar... păi... nu ştiu cum să-ţi spun asta...

- Spune-o oricum, dar spune-o. Deja era ceva ce lui Helen nu-i stătea în comportament. Ea nu se bâlbâia niciodată.

- Cam ar trebui să părăseşti casa, a spus ea ezitând şi codindu-se. Dar, nu te îngrijora, săptămânile care mai sunt până la nuntă le vei petrece la un hotel, nu în stradă.

Nu aveam nicio emoţie. Mă aşteptam la asta. Harry făcuse toate planurile astea. Nu-i convenea că-i stăteam în cale. Helen era mult prea slabă în faţa lui. Orice i-ar fi cerut el, ar fi acceptat.

- Nu-ţi fă griji, Helen, am încercat s-o consolez eu. Mă mutam deja la iubitul meu, Christian Diaz.

Nici dacă aş fi spus o înjurătură mai urâtă, Harry nu ar fi apărut aşa rapid în cameră cu o privire înspăimântătoare. Era de-a dreptul îngrozit.

- Nu se poate. Nu poți să faci asta, Hannah. Nu cu Christian.