Fosta iubită

EPILOG

          Suferinţă... Prin asta se poate caracteriza şederea lui Hannah în L.A. Crezusera că aici avea să asiste la nunta lui Helen, prietena ei cea mai bună, cu un băiat care se dovedise... fostul ei iubit. Lucrurile luaseră o turnură neaşteptată odată cu întâlnirea lui Christian, cel care se dovedise călăul morţii. Ziua aceea îi marcase viaţa pentru totdeauna.

          O adiere de aer... Asta simţise când glonţul îi străpunsese plămânul. Şi o acalmie neîndurătoare... Totul în jurul ei părea că se dezintegrează în mii de atomi vioi. Dar ea dispăruse în fundul minţii sale, acolo unde sălăşluiesc cele mai întunecate coşmaruri. Îşi văzuse greşelile, lucrurile mărunte care duseseră la distrugerea asta. La distrugerea ei şi a celor din jurul ei. Dacă nu ar fi apărut în viaţa lor poate că lucrurile ar fi stat diferit.

         Ajunsă pe patul de spital, doar o minune făcuse să scape cu viaţă. Aflase că Harry îl împuşcase în cele din urmă mortal pe Christian dar se alesese cu un glonţ în umăr. Ştia ce avea de făcut. Ştia ce urma să se întâmple.

        Trecuseră cinci luni. Cazul de omor asupra cunoscutului mafiot fusese clasat deoarece era auto-apărare. Harry declarase favorabil la proces. Lucrurile în cazul lui erau diferite. Avea deja cazier iar omorul lui Christian Diaz îi asigurase trei ani de închisoare, doar că cu suspendare.

         Hannah îl întâlni faţă în față la cateva zile după. Păreau doi oameni noi, necunoscuţi, străini. Însă Hannha ştia ce avea să urmeze. Luase o decizie.

       — Hannah, eu aș... , se bâlbâi Harry, aş vrea să îmi cer scuze. Pentru tot.

        Ea îl asculta tăcută. Era o pledoarie frumoasă, conchise ea în minte.

      — Ştiu că am greşit. Iar Helen a murit din vina mea, spuse Harry cu un glas stins. Dar nu ar trebui să uităm tot ce a făcut Christian pentru a ne ţine despărţiţi. Timpul nu a trecut, eu te iubesc la fel...

        — O să te opresc aici, spuse autoritar Hannah. Timpul chiar a trecut. Eu nu mai sunt aceeaşi. Iar prin tot ce am trecut m-a ajutat să realizez că noi nu mai suntem la fel. Nu o să pot uita niciodată morţile pe care le am pe conştiinţă, spuse cu lacrimi în ochi, din ce în ce mai încet.

        — Ştiu, dar eu nu sunt de acord. Ştiu că încă mă iubeşti şi nu ar trebui să plătim noi pentru greşelile din trecut. Cred că timpul în care am stat despărţiţi a fost o pedeapsă suficientă pentru mine, încheie Harry plin de ardoare.

       Ochii lui Hannah însă îşi pierduseră paloarea. Ăsta era momentul despărţiţii, de data asta pentru totdeauna. Ştia asta în sufletului ei, cu toate că decizia nu era una uşoară.

        — Adio, Harry, sper să fii fericit. Cu mine nu ai mai fi fost.

            În timp ce pleca în linişte, zăpada începea să cadă lin peste copaci. Ăsta era momentul în care Harry își dădu seama că o pierduse pentru totdeauna. Şi că nimic nu mai avea să fie la fel. Pentru amândoi...

                                 *