Să nu plângi!

2.

   " -Folosește-o și dă-ţi foc!"

      Îmi eliberează mâna din strânsoare, se uită ciudat la mine apoi îmi spune:
       - Așa e cel mai bine, o să intru cu mașina în primul stâlp și toată lumea va scăpa de mine.
       - Și când vei face asta, să mă chemi să filmez.
       Nu am băgat în seamă ameninţarea lui deoarece știu că nu o va duce la capăt. Nu e prima dată când spune asta, iar eu nu sunt prima persoană căruia îi spune. Klaus e genul de persoană care cerșește atenţie dar într-un mod enervant de evident. Pe parcursul relaţiei noastre avea tot timpul nevoie de afirmare. Îmi cerea mereu păreri cu vedere la aspectul fizic sau era foarte ușor descurajat de gura lumii
Nu mă înţelegeţi greșit, chiar am ţinut și ţin la el, dar am nevoie de un bărbat hotărât, stăpân pe sine. M-am săturat să fiu partea masculină a relaţiei. Ochii lui verzi mă priveau acum triști. Poate am fost prea dură ceea ce mă îndeamnă să adaug:
      - Nu te mai victimiza atât. Nu vei face nimic. Amândoi știm asta.
     " Mai bine tăceam"
     Îmi aruncă o ultimă privire, apoi îl văd îndreptându-se spre ieșire.Sper să nu își ducă ameninţarea la "bun" sfârșit fiincă m-aș simţii vinovată. Capul roșcat al Mirei îmi apare dintr-o dată în peisaj.
     - Hai o dată, doamne nu-l suport deloc, ce voia?
     - Atenţie,  ce altceva?
     - Eu ţi-am zis să nu te combini cu el, de atunci.
      - Mai bine hai să mergem. Poate prindem maxi fără să așteptăm prea mult.
     
      ***
     Cobor în staţie și mă îndrept spre casă cu pași grăbiți,  pe lângă faptul că era destul de târziu, îmi era cam frig.
       Intru în cameră pentru a ascunde lănţișorul undeva prin birou apoi merg să o salut pe mama.
        - Buna, mama!
        - M-a sunat diriginta ta! Intervine tata, care nu mă așteptam să fie acasă.
        - Ce mai face?
        - De când ai început tu să chiulești? Ce îţi lipsește ţie? Unde ai fost până la ora asta?
        - Și uite că începe...
        - Rebeca! Cu tine vorbesc!
        - Dacă nu plecam la economie, îmi punea 2. Nu învăţasem.
        - De ce nu ai învăţat? Îţi ocupă telefonul prea mult timp?
        - De când ești tu un tată preocupat?  Îl întreb încrucișând mâinile.
        - Beca! Intervine mama. Dar nu apuc să mă uit la ea căci plama grea a tatălui meu îmi "atinge" obrazul drept.
        Mă uit la el încă o dată și îi zâmbesc. Pot vedea în ochii lui o urmă de frică. Încep să aplaud și să râd zgomotos.
        - Aţi primit titlul de "Tatăl anului" domnule "Hukk", felicitări. Și zicând acestea plec în dormitor încuind ușa în urma mea.
        Nu știu ce m-a durut mai tare.  Palma propiu-zisă sau faptul că a venit de la el. Pentru o absenţă. Vine din an în paște acasă și când vine este tatăl și soţul perfect.  Sau așa crede el. Îmi schimb hainele și mi le iau pe cele pe care le port în casă. Deschid laptop-ul și îmi pun un episod din noul serial la care mă uit, " American horror story".
    
       ****
     Razele soarelui de sfârșit de Mai îmi inundă camera și mă obligă să-mi deschid ochii. Ceea ce realizez este că am adormit în timpul serialului. Aveam laptop-ul undeva la picioare și căștile îmi sugrumau ușor gâtul întinzându-se inclusiv în păr. Telefonul era lângă pat și lenjeria de pat aproape peste el. Imaginaţi-vă cum dorm. O durere de cap pune stăpânire pe mine și îmi face trezitul un fapt aproape imposibil. Cu toate că vreau să rămân în pat, îmi amintesc că e ziua mamei și am zis că îi iau flori astăzi.
      Deși îmi este foame nu merg în bucătărie să mănânc ci ies pe ușă îndreptându-mă spre florărie. Ceea ce e enervant la acest carier este acea casă de pariuri în faţa căreia se strâng toţi dubioșii. Pentru a ajunge la florărie trebuie să trec prin faţa acelui loc. Ceea ce nu îmi place mie defapt este felul în care tipii aceea se uită la mine când trec pe acolo. În stârșit. Îi iau mamei un buchet mare de trandafiri roșii și mă întorc spre casă. Când să intru în curte, băiatul nou de ieri se îndreaptă spre locul de unde veneam eu. Ne aruncăm din nou o privire apoi ne vedem de ale noastre.
       Iau lănţișorul din cameră, îl așez frumos în cutiuţa lui, iau și florile și mă îndrept spre sufragerie. Stătea pe canapea și se uita la TV. Încep să cânt din senin "La mulţi ani!" și îi întind buchetul și cadoul. O văd cum zâmbește și mă bucură. Îmi sărută ambii obraji și îmi mulţumește.
       Pe ușă apare nelipsita mătușă care cum intră în sufragerie nici nu își ascunde nesatisfacţia de a mă vedea acolo.
      - Stai liniștită că plecam. Îi spun din senin apoi dau să plec.
      - Ai ceva mai bun de făcut?
      - Orice e mai bun de făcut decât să te ascult pe tine, până și învăţatul la economie.
       Plec din cameră dar pot auzi din mers cuvintele mătușii : "Tare nepoliticoasă mai e, ar trebuii să îi dai o ocupaţie, să nu mai umble tot orașul hai-hui."
         Zâmbesc satisfăcută de faptul că am reușit să o supăr apoi mă încui în camera mea uitându-mă la serial. Dar ciocănitul în ușă și glasul tatei mă distrag de la activitatea pe care o desfășuram:
       - Trebuie să vorbim!