Să nu plângi!

12.

Pentru a-mi demonstra mai mult mie că nu mă duceam cu Matew în parc fiindcă m-a "agăţat" am decis să mă duc singură. Mi-am luat pe mine o pereche de pantaloni albastru închis și un maiou alb, m-am încălţat cu teniși și mi-am lăsat părul blond pe spate. Mi-am luat poșeta și am ieșit încuind ușa. Mi-am dat seama că Mira nu și-a luat cheile așa că a trebuit să cobor pe plajă să i le dau eu.
O priveam pe o placă de surff încercând să-și păstreze echilibrul iar Austin o ajuta ţinându-i braţele. Un val vine spre ei și îi dărâmă în apă. Îmi stârnește râsul, râdeam ca o nebună singură, pe plajă uitându-mă la cei doi.
- Nu vrei și tu să încerci? Mă întreabă Xander lustruindu-și placa.
- Nu prea cred, îi răspund zâmbind.
- Ţi-e frică? Spune râzând zgomotos.
- Nu, doar că trebuie să plec. Am venit să-i dau cheile Mirei.
- Unde pleci?
- Să mă plimb...
- Am crezut că vrei să pleci în San Francisco. Îmi spune uitându-se la placa lui, acum curată.
- Tu nu te uiţi niciodată la persoana cu care vorbești?
- Tu mă intimezi. Îmi spune zâmbind.
Mă uit în ochii lui să văd dacă minte fiindcă de data asta se uita la mine. Apoi pufnește în râs și îl lovesc ușor în umăr.
În același timp apare și Mira alergând iar în urma ei era Austin. Ăștia doi au ceva... Special să zic.
- Tu parcă plecai în Runyon Canyon...
- O să plec, poftim cheia căscato.
- Oh, mersi, îmi spune zâmbind.
- În Runyon? Am și eu treabă, te duc dacă vrei.
- Nu Alex, eu vreau să merg acum...Tu ești în short...
- Suntem în L.A. ...
- O să iau un taxi. Mulţumesc oricum.
- Bine, ne vedem acolo.
Îmi dau ochii peste cap și plec spre ieșirea din hotel. Îmi întorc privirea uitându-mă după un taxi dar nu văd nici unul. Având în vedere că am stat până la 10 ani în L.A. habar nu aveam să ajung acolo pe jos. Deci am așteptat în zadar fiindcă mai târziu am văzut o pancardă pe care scria interzis taxi, deci nu găseam nici unul dacă statăteam la intrare. Mi-a venit ideea să merg la recepţie și să chem unul fiindcă eram hotărâtă să merg în parc. Iau telefonul și formez numărul, simultan intră Alex ștergându-se la cap cu un prosop alb.
- Un taxi, vă ro...
Dar Alex trântește receptorul în furcă, se întoarce spre mine și-mi zice:
- Te duc eu, cine știe ce taximetrist dubios apare, până la urmă, din câte am înțeles, ești în grija mamei.
-Ce drăguţ din partea ta. Păcat că nu ești îmbrăcat adecvat pentru parc.
- Cui îi pasă? Spune trăgându-mă de mână după el.
Îl urmez uimită de gest și mă așez pe scaunul din dreapta lui. Era îmbrăcat într-un short negru, atât.
- Să înţeleg că îţi place aventura? Mă întreabă cu ochii la drum.
- Da, îmi place să urc până în vârf și să stau pe banca de unde am cea mai bună vedere a orașului.
- Eu nu am urcat niciodată până acolo.
- Nu cred! Tu nu ești din L.A. , e imposibil!
- Serios, poate nu am avut nici timp, am făcut liceul în Europa. Veneam îm vacanţe acasă, când aveam eu vacanţă trebuia să verificăm hotelurile așa că stăteam puţin în oraș.
- Dacă nu aveai treabă, urcai cu mine.
- Mă întâlnesc cu cineva...
- Îmi place cum te îmbraci la întâlniri.
Se uită la mine și râde scurt. Îi răspund zâmbind și mă uit înainte. Blocul în care locuiam îmi captează atenţia și înţeleg că aproape am ajuns.
Cobor aruncând o ultimă privire acelui trist bloc din faţa mea și apoi mă uit spre intrarea în parc. Nu se schimbase deloc. Aceleași porţi mari, de fier, aceleași dealuri, aceași oameni.
Sună un telefon iar al meu nu era cu siguranță. Îmi întorc privirea spre sursa zgomotului și-l văd pe Alex vorbind la telefon.
- S-a amânat.
- Ce?
- Întâlnirea...
-Uh, te-a lăsat cu ochii în soare? Îi spun zâmbind copilărește.
- Mhm, și eu venisem îmbrăcat să impresionez.
- Categoric. Vii?
-Rebeca, mă inviţi în locul tău special? Îmi spune râzând.
- Ha ha, nu o să vii niciodată în locul meu special. Te întreb dacă vrei să urci un amărât de deal.
-Accept să urc cu tine.
"Ce nenorocit"

__________
La media este chiar parcul 😱😂😂