Camera mea este neschimbată, puţin prăfuită, semn că nu a intrat nimeni aici. Îmi așez bagajele pe pat și apoi mă trântesc lângă ele. Patul se lasă sub greutatea mea și un nor de praf plutește în aer. Despachetez apoi îmi pun altă lenjerie pe pat. Ziua asta ar fi trebuit să o petrec cu ai mei dar prezenţa mătușii Liz îmi provoca repulsie și am hotărât să-mi petrec restul zilei în pat.
***
În curând încep liceul, ultimul an, stres, bac...
Mama a insistat să vină cu mine pentru cumpărături așa că nu am putut să o refuz, cu toate că nu am mers doar cu ea, ne-a însoţit și Mira, care la rândul ei trecea clasa a 10-a.
Au trecut trei zile de când ne-am întors, dar gândurile mele erau în vacanţă, în L.A. unde am petrecut clipe frumoase și unde am vorbit prima dată cu Xander. Că tot veni vorba de el, l-am văzut cu o zi în urmă, ca de obicei, la alergat. L-am văzut de departe și nu ne-am vorbit. Nu sunt sigură că m-a văzut. Mama mă face atentă și îmi arată o cămasă care de altfel mi se părea oribilă.
- Da mama, cu aia să te duci tu la muncă...
- Dar ce are, dragă?
- E oribilă...?
- Dar ce îţi place ţie? Hainele astea rupte? Spune arătând cu privirea spre o bluză mai mult ruptă decât întreagă. Deși nu îmi plăcea modelul i-am răspuns că da, mi-ar plăcea o bluză ca aia.
Când a văzut mama că nu mă uit deloc la cămăși, a început să-mi arate pantaloni de stofă, oribili, bineînțeles. Am lămurit-o că nu o să-mi cumpăr nimic propus de ea și m-a lăsat cu Mira să ne cumpărăm ce vrem.
Rămase singure, am intrat în toate magazinele și ne-am ales câte ceva, deși nu păreau de școală, eu așa am să mă îmbrac , chiar în prima zi. După câteva ture bune prin magazine, ne oprim la KFC și mâncăm. Îmi amintesc de faza cu Klaus și zâmbesc trist. A fost o perioadă care a trecut, a trecut cu bine. Gustul aripioarelor mă încânta, pur și simplu erau delicioase.
- Mâine mă întâlnesc cu Austin...
- Și de ce o spui de parcă e de rău?
- A nu, nu e rău...Nu știam cum să-ţi zic să vii și tu...
- De ce? Îi spun râzând.
- Pentru că nu știam dacă vei accepta...
- Mă refeream : de ce să vin?
- Nu știu, oricum, ce faci mâine? Nu faci nimic. Vin-o și tu.
- Bine, o să vin. Îi răspund sorbând din paharul cu suc.
Râde cu subînţeles și încep să regret că am acceptat. În plus, ce să fac eu cu ei? Dar e prea târziu pentru astfel de întrebări, deja am acceptat.
Nu mai stăm mult și plecăm, încărcate de sacoșe. "Încărcate" e mult spus. Aveam câte două de fiecare. Ne urcăm în autobuz și plecăm spre casă. Eu a trebuit să cobor cu câteva staţii înaintea Mirei, fiindcă acum s-au întos părinţii ei, iar ea nu mai stă la mine.
***
Mira m-a sunat încă de dimineaţă să-mi amintească de ieșirea de azi. I-am confirmat încă o dată că voi fi acolo la 16:00, apoi mi-am continuat somnul. Bine, așa aș fi vrut fiindcă, două minute mai târziu, ciocănește mama la ușă apoi întră.
- Bună dimineaţa, trezirea.
- Serios, mama? E abia 9:30... Mai dorm puţin. Îi spun cu capul în pernă.
- Niciun puţin! Trebuie să te obișnuiești să te trezești dimineaţă! De săptămâna viitoare, la școală!
- Mă ameninţi? Îi spun rămânând în aceeași poziţie.
- Te anunţ. Îmi spune plecând, sigură fiind că mi-a stricat somnul.
Mă foiesc și, destul de enervată, mă ridic în șezut și îmi plâng puţin de milă, apoi mă duc în bucătărie, să mănânc. Când mă vede mama, zâmbește și îmi dau ochii peste cap.
-Cereale? Mă întreabă binedispusă.
- Cereale să fie. Îi răspund așezându-mă pe scaun.
Am mâncat leneș din castron, și mama se uita la mine de parcă eram un obiect ultrapreţios de care trebuia să aibe grijă.
- Ok, încetează cu privirea aia!
- Ce privire?
- Aia. Și încerc să o imit zâmbind. Mi-a ieșit mai mult o caricatură faţă de privirea mamei dar cel puţin a râs copios.
_______________
În șfârșit, nu?
Scuze, au fost simulările, concursuri... Promit să mă revanșez. ❤😏
CITEȘTI
Să nu plângi!
Romance-Iubește-mă dacă crezi că e bine, dacă crezi că poţi! - O să iau asta ca pe o provocare!
