Să nu plângi!

4.

A doua zi tata nu mai era acasă. Mă simţeam oarecum prost faţă de el. Mi-a trecut repede. Mama nu era acasă nici ea , era plecată cu mătușa la bunica. Aveam ziua asta doar pentru mine. Cobor în bucătărie și mănânc un ou ochi apoi urc în camera mea să-mi scriu temele. Îmi dau seama că un episod din serial ar fi mai binevenit decât variantele la mate. Mă uit la câteva episoade și când sesisez că e ora patru, decid să-mi fac temele mâine, înainte de școală, nu degeaba învăț după-amiază.
La fel ca și mine, Mira și Jess aveau chef de o plimbare în parc. La 17:30 ne aflam toate la intrare. Ne-am cumpărat câte o pungă de floricele apoi ne-am oprit în dreptul roţii.
- Hai să ne dăm! Mă aud spunând.
- Eu acolo nu mă urc! Duceţi-vă sănătoase.
- Haide și tu!! Adaugă Jess.
- Nu am chef să-mi rup gâtul.
- Nu îţi rupi nimic, nu-mi vine să cred că suntem neamuri. Îi spun Mirei.
- Bine, dar mă dau cu tine în scaun.
- Ne așezăm toate în același scaun. Nu ai de ce să-ţi fie frică.
Odată urcate în roată, am început să cântăm și să ţipăm atât de tare încât am atras toate privirile. Mira se acomodase atât de bine și îi plăcea atât de mult, încât a insistat să ne mai dăm o dată. În felul ăsta ne-am dat de vreo trei ori consecutiv.
Pe la 19:20 Jess a plecat deoarece era obosită iar Mira avea treabă cu părinţii ei, adică unchiul și mătușa mea. Părinţii ei sunt adorabili, îmi place compania lor. Rămasă singură nu am putut decât să mă întorc și eu acasă, pe jos. Străbătând tot parcul voi ajunge acasă apoi voi mânca și poate mă voi uita din nou la serial.
Eram pe la jumătatea drumului , când o mână îmi prinde braţul făcându-mă să tresar. Era Klaus, care altceva mai bun de făcut nu avea.
- Pot să te conduc?
- Am de ales?
- Nu, defapt voiam să vorbesc cu tine.
- Sunt numai ochi și urechi.
- Mie dor de tine!
- Serios? Iar îmi vii cu abureli?
- Nu sunt abureli,Rebeca.
- Klaus... Nu m-am născut ieri.
- Te rog, o șansă îţi mai cer, chiar îmi pare rău. Am fost un idiot.
- Nu ai fost, încă ești un idiot.
- Sunt ce vrei tu, dar te iubesc bleago!
- Pe cine crezi că minţi, dacă mă iubeai te mulţumeai doar cu mine.
- Dar mă mulţumesc. Te rog, o ultimă șansă îţi cer.
- Nu știu. Mai vorbim.
Am ajuns în faţa casei și chiar nu aveam de gând să îi dau un răspuns acum.
- Trebuie să plec. Deja e târziu.
- Te iubesc.
Nu știu de ce dar eram mulţumită că-mi spune toate astea. Deși nu îl iubeam și eram convinsă că nici el pe mine. Eram doar un capriciu pentru el, totuși am decis să ne împăcăm iar la prima fază se termină tot. A început să zâmbească, să mă ia în braţe și să mă sărute. Nu am putut să nu observ ochii căscaţi a tipului nou, care tocmai trecea pe lângă noi. Mă simţeam destul de aiurea așa că mi-am luat la revedere de la Klaus și am intrat în casă. După cum am zis o să mănânc ceva. Găsesc în frigider mâncare gărită de mama și o pun să se încălzească dar remarc că nu mai este pâine. Îmi pun bascheţii în picioare și plec să cumpăr ceea ce îmi lipsea iar pe lângă asta mi-am luat și o ciocolată. Tipul nou era în faţa magazinului, vorbea la telefon. Nesimțită sau nu, am auzit din întâmplare "Da, știu că mă iubești" și un firicel de gelozie și-a pus amprenta pe mine. "Ce narcisistă, pe mine trebuie să mă iubească toată lumea." Zâmbesc în sinea mea apoi plec spre casă și mănânc. Pe urmă îmi pun episodul 9 din serial și deșii aud ușa, semn că a ajuns mama, nu mai cobor să o salut ci îmi văd de serial. Vibratul telefonului mă îndeamnă să-l ridic și să-l deschid. Aveam mesaj de la Klaus " Noapte bună, ne vedem la școală."
Îi răspund la mesaj apoi îmi închid laptop-ul și mă pun la somn dar un alt bâzâit mă face să ridic telefonul. " Și de data asta cât va ţine?"

_______________
La media este Klaus. 😘😍