17.

102 12 2
                                    


      Ne-am apucat de treabă la ora 23 după cum ni s-a spus. Înainte să plece, angajaţii ne-au dat obiectele necesare pentru a începe munca.  Fiecare a putut să-și aleagă ce voia.
          - Fac orice, dar nu spăl vasele! Strigă Mira, luând deja șerveţele și pulverizator pentru a șterge mesele.
         - Spăl eu vasele!  Spune Austin zâmbind.
         Eu și Xander ne uitam unul la altul, gândindu-ne la ce mai rămânea de făcut.
         -Ok... Așezi băutură pe rafturi sau dai cu mătura? Îl întreb pe acesta care râdea de Austin fiindcă spăla vase.
         - Cred că e mai ok dacă pun băutura pe rafturi.
          - M-am gândit eu...
        
     ***
       
         Dintre toate angajatele care erau, chelneriţa care ne-a servit pe noi, a rămas să ne supravegheze pentru a închide localul. Stătea într-un colţ întunecat al restaurantului și butona din când în când telefonul. Încă nu se schimbase, rămăsese în palma aceea de fustă și în cămașa decoltată. Xander, neputându-se abţine își arunca ochii la sânii voluminoși care i se arătau cu plăcere. "Logic, e băiat, iar aia e o curvă." 
        Am terminat toată treaba pe la ora 23:45. Pe Xander îl durea spatele din cauza lăzilor cu alcool pe care le cărase. Ne-am dat șorţurile jos și i le-am dat tipei brunete din faţa noastră. Aceasta i-a zâmbit larg lui Xander și apoi s-a uitat și la noi strâmbând din nas.
          - Iau cheile și închid. Spune aceasta întorcându-se spre barul unde lasă și șorţurile.
          Se îmbracă cu o jachetă subţire ce pare din piele apoi încuie în urma noastră și ne salută, de data asta mai cu viaţă, văzând autoturismul a cărui uși le deschise Xanser,  cu cheia.
          -Noapte bună! Îi spune Alex zâmbind.
          - Noapte bună, blondule. Îi spune rotindu-și o șuviţă neagră pe degetul arătător.
         - Îmi dai numărul tău? Îi spune Xander sigur pe el.
          Și parcă ar fi știut că răspunsul este "da" deoarece scoase telefonul și îl dă să noteze.
         - Cum să te trec? 
         - Hyle.
          Își mai zâmbesc de două ori apoi se sărută pe obraji și urcăm în mașină. Nu mare ne-a fost mirarea când am văzut-o urcând în mașina unui tip. Austin mai ales, a început să râdă de el și să-l bată pe umăr.
        - Poate e frate-su! Spune Xander în apărarea lui.
        Faptul că i-a dat numărul m-a deranjat oarecum și nu-mi găseam scuze. Nu aveam de ce să fiu supărată, între noi nu e nimic. Mă uitam pe geamul din partea mea pentru a evita contactul vizual cu șoferul. Mă gândeam la faptul că peste două săptămâni încep liceul și se termină toată distracţia. Aceste gânduri sunt întrerupte de soneria cunoscută a telefonului meu.
         Îl scot din buzunarul blugilor și tot ce văd pe ecran sunt cifre. Număr nou. Răspund.
         - Da!? Spun dar sună mai mult a întrebare.
          - Bună!  Spune vocea groasă a băiatului pe care îl recunosc imediat
           - Klaus...
           - Nu închide, vreau să-ţi spun că îmi e dor te tine și...
           - Lasă-mă să ghicesc! Te-ai despărțit de Tylor?
           - Da, pentru că tu ești cea la care mă gândesc mereu! Vreau să îţi vorbesc faţă în faţă...
           - Păcat, nu sunt în oraș. Și nici nu mai am ce discuta cu tine.
           - Știu, ești în L.A.. Și eu sunt. Sunt exact la același hotel, cobori?
            - Ești nebun! Nu, nu vreau să te văd. Am încheiat discuţia.

            Îi închid în nas și deșii continua să sune, îi refuzam fiecare apel.
          - Cred că te iubește! Spune Xander zâmbind sincer.
           Îmi dau ochii peste cap și îmi întorc privirea pe geam fără să-i răspund.  Nici el nu mai aștepta un răspuns ci conducea fiind atent la drum.
          Am ajuns și am coborât în faţa hotelului. Eu și Mira ne-am îndreptat spre lift iar Austin și Xander la recepţie, întrebând probabil despre vreo informaţie.
          Nu fac doi pași căci aud glasul bărbătesc care mă strigă din mijlocul salonului să mă opresc. Ceea ce fac. Inima îmi bate din ce în ce mai repede și mă întorc cu faţa spre sursa glasului. Klaus, îmbrăcat în short, cu părul ud, un prosop după gât și șlapi în picioare. A zâmbit larg și se îndrepta spre mine. Xander privea scena de la recepţie și-mi zâmbea cu ochii. Când s-a apropiat mai mult a vrut să mă îmbrăţișeze dar l-am refuzat.
        - Ce cauţi aici? Îl întreb îndepărtându-i mâinile de pe mine destul de iritată.
         - Pe tine! Răspunde cu nonșalanță.
         - Prea târziu, spune vocea răgușită a băiatului din spatele lui Klaus.
    
  
       
        
          

Să nu plângi! Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum