Ce urmeaza...(Sfarsitul e aproape)

Capitolul 2

                                                            Adevarul iese la iveala

Ei spun ca nu conteaza

Daca adevar sau nu graiesti

Cat timp nu te intereseaza

Ca inauntru tot negru esti

-Nu a fost un vis? Atunci ce a fost?

-Nu aici, hai cu mine! Eric soptea, de parca ii era frica ca l-ar putea auzi cineva vorbind cu ea.

Si zicand asta, o trase dupa el in spatele unui bloc si scoase din buzunar un obiect care semana cu un stilou. Inceput sa deseneze cu varful stiloului un model pe perete, acesta contorsionandu-se si luand alta forma cat timp el desena, ca mai apoi sa inceapa sa straluceasca, transformandu-se in ceva ce semana cu cum si-a imaginat mereu Arriane ca arata un portal. In mijlocul zidului aparu o gaura neagra, in interiorul careia incepea sa ia forma un peisaj cu o casa cu etaj, un gard viu si cateva persoane care se plimbau, aparent inconstienti ca erau vazuti in acest fel.

-Si vrei sa intru cu tine acolo?intreba ea.

-Stiu ca pare ciudat, si crezi ca nu este complet natural sa se intample asa ceva, dar da, vreau sa vii cu mine prin portal.

Aha...deci era un portal pana la urma.Arrianei tot i se parea ciudat, dar nu putea scapa de sentimentul ca poate avea incredere in Eric.

-Ciudat si nu complet natural e tot ce poti sa zici?spuse ea, dar tot il urma prin gaura deschisa in zid, trezindu-se doua secunde mai tarziu de partea cealalta, cu o durere de cap.

-Bine, acum poti sa-mi spui unde suntem?

-Campusul liceului Sf. Proximus, Londra, in incinta casei Anubis! spuse el, cu un zambet fluturandu-i colturile buzelor.

-UNDE???De ce m-ai adus aici?

-Mai tii minte cand ti-am zis ca nu putem vorbi inafara? Ei bine, inafara acestui loc, adica. Dar haide, daca iti arat va fi mai usor! zise el, grabind pasul.

-Si cand ne intoarcem?intreba Arriane, urmandu-l.

-Cat de repede posibil.raspunse el, cu o voce aproape trista.Nu poti sta aici, parintii si prietenii tai s-ar ingrijora, oricat de sigur ar fi locul acesta, ei nestiind de ce trebuie sa fii aparata.

-Si de ce ar trebui sa fiu aparata?Sincer acum, Eric,...

El ridica mana, facand-o sa se opreasca din vorbit.

-Ice, spune-mi Ice, te rog! Mana pe care o ridicase o cuprinse pe a ei, parca implorand-o sa-l asculte, la fel ca ochii lui mari, care, observa ea acum, erau de un albastru aproape inghetat.Si parul lui, vazu ea, se intorsese la acel alb argintiu pe care il avusese cu o noapte inainte.

-Bine, Ice! Ice, gheata, amprentele inghetate de pe geam, gerul de noaptea trecuta. El isi lua  mana de pe a ei, parca usurat ca fusese de acord sa ii spuna asa, si o indemna cu o clatinare din cap sa continuie ce spunea.

-Noaptea trecut apari pur si simplu in gradina casei mele, ca o statuie de gheata miscatoare, iar eu te las de bunavoie sa intri in casa, ba chiar te imbratisez. Apoi dispari, si a doua zi apari la scoala mea, ca dupa ore sa ma aduci in locul asta ciudat. Cine esti si ce vrei cu mine? stia ca nu erau intrebarile potrivite, iar privirea pe care i-o arunca Ice ii confirma asta. Ochii lui erau plini de ce ar fi putut fi dezamagire, dar cumva stia ca era defapt durere, durere pentru ca ea nu-l recunoaste pe el, sau locul asta care mai mult ca sigur era foarte important.

-Demoni, de ei trebuie sa fii protejata, si nu numai. Noi ceilalti suntem antrenati, stim cum sa ne folosim puterile si sa ne aparam, dar mi-e frica ca o data nu memoria ta s-au dus si anii de practica.

-Voi ce? Ce sunteti, un fel de vanatori de monstrii?Arriane nu mai parea speriata, sau suparata pe el, ci doar curioasa. Toata viata ei citise si se uitase la filme despre chestii de genul asta.

-Sortitori, magicieni, vampiri, varcolaci, nefilimi, poti sa ne spui cum vrei cat timp tii minte ca si tu ai fost si esti una dintre noi. In timp ce vorbeau,Arriane observa ca se indreptau spre casa.

-Una dintre voi? repeta fata.Uite, nu stiu daca ai observat sau nu, dar nu pot face magii, nu ma transform in lup la lumina lunii si nici nu imi ies caninii cand vad sange, deci mai mult ca sigur ai gresit persoana!

-Dar locul asta ti se pare familiar, nu?Spune-mi ca n-ai o impresie ciudata ca ma cunosti de undeva, sau ca de ceva timp tot uiti niste lucruri...doar spune-mi asta si jur pe Inger ca  te duc inapoi acasa si nu te mai deranjez nicio data!Vocea lui era aproape imploratoare, dar si furioasa in acelasi timp.

-Nu pot sa zic asta...sopti ea aproape pentru sine, dar a fost de ajuns pentru Ice sa-si ridice privirea din pamant, unde si-o atintise cand i-a vorbit, si sa se uite la ea usurat.

- Nu pot sa zic asta pentru ca de cand te-am vazut in gradina stiam ca e ceva cu tine, ceva la care nu pot sa ajung in mintea mea. In timp ce Arriane scotea cuvinte pe gura apoape fara sa respire, el se apropie usor de ea, si pana termina de vorbit erau unul in bratele celuilalt.

-Ce s-a intamplat cu mine?vocea Arrianei era imploratoare, iar ea stia ca mai avea putin si izbucnea in plans. Chiar vroia sa planga, pentru ca i se parea ca pierdea ceva esential, chiar si stand in bratele lui Ice, simtindu-i vertebrele coloanei ca niste turturi reci ca gheata sub degetele ei, apoi incet, incet, acestea se incalzira, sau poate doar i se parea ei, iar corpul baiatului parca emana caldura, in timp ce isi ridica un deget lung si fin sa-i stearga ei lacrima care i-a scapat din coltul ochiului, apoi aplecandu-se usor sa o sarute.