Cuvântul autoarei: Acest capitol va fi din perspectiva ambelor personaje principale, atât a lui Zayn cât şi a Bellei. Sper să vă placă şi aştept cât mai multe păreri.
Din perspectiva lui Zayn.
Era atât de fragilă,atât de temătoare. Poate a durat ceva să-i descopăr şi această latură. Să descopăr că era încă un copil,dar un copil pe care-l iubeam atât de mult.
Am preferat să nu reacţionez în niciun fel,să-i ofer ei libertatea de a reacţiona cum doreşte în legătură cu corpul meu. Deşi trebuie să recunosc,avea putere,iar "îmbrăţişarea" ei mă cam lăsa fără aer,la propriu. Dar, o iubeam prea mult încât să-mi pese de asta,o iubeam prea mult încât să nu fiu lângă ea pentru a o proteja.
M-am aplecat încet sărutându-o pe cap,mi-am încolăcit braţele în jurul taliei ei şi am strâns-o puternic. Îi puteam simţi bătăile inimii,iar ea la rândul ei,voiam să simtă grija mea,să simtă protecţia şi iubirea ce i-o ofeream.
-Eşti mai bine? O întreb eu ridicând-o uşor pentru a-i întâlni privirea,acea privire de care aveam atâta nevoie.
-Da..scuze,cred că e mai bine să plec. Îmi răspunse aceasta.
Evitându-mi privirea, a dat să plece,însă nu i-am permis. I-am apucat încheietura mâinii,trăgând-o uşor înapoi în pat. Am aşezat-o cu grijă în poala mea,după care prinzându-i capul între palmele mele. Nu voia,dar "am obligat-o",trebuia,aveam nevoie..nevoie să-i intanle întâlnesc privirea,să pot să-i citesc sufletul,să pot ştii tot ce simţea în acel moment. M-am apropiat uşor, sprijinindu-mi fruntea de a ei. Spaţiul dintre noi devenea din ce în ce mai inexistent. Respira greu,iar inima îi bătea cu putere. Mă iubea..era ca înainte,avea aceleaşi reacţii. Mi-am dezlipit fruntea de a ei,chicotind uşor.
-Te iubesc.Am rostit eu, plimbându-mi uşor degetul dinspre obraz spre buzele ei.
-Şi..şi eu..Cred. Răspunse ezitantă,închizând pentru o clipă ochii şi respirând adânc.
Fără să conştientizeze,când şi-a deschis din nou ochii era deja prea târziu,deja buzele noastre acţionau singure. Deja raţiunea era complet dominată de dorinţa noastră,de iubirea şi de pasiunea ce pusese stăpânire pe noi. Nu aveam control asupa trupului,asupra gesturilor,asupra minţii însăşi.
Mi-am strecurat uşor mâinile sub maieul ei,ridicându-l puţin câte puţin,până ce dispăru şi el precum halatul. Ea mi-a imitat gestul,lăsându-mă imediat fără tricou.
-Eşti sigură? O întreb eu muşcându-i lobul urechii.
-Că te iubesc? Mai mult decât acum nu cred că am fost vreodată. Îmi răspunse ea sărutându-mă scurt.
De atât am avut nevoie, să aud că mă iubeşte. Să aud că ceea ce simţim noi este real,că avem o şansă să fim fericiţi.
Într-o manieră puţin mai îndrăzneaţă,noaptea s-a scurs puţin câte puţin. Era deja dimineaţă. Cea mai frumoasă dimineaţă. Era acolo,în braţele mele,era lângă mine. Prima dimineaţă în care am zâmbit cu sufletul,prima dimineaţă în care am ştiut că ceva se va schimbă,în bine clar. O priveam,atât. O priveam neştiind cum să reacţionez,neştiind ce să fac. Doar o priveam,îi admirăm trupul perfect,faţa perfectă şi cel mai important,inima ei. Bell era cel mai frumos miracol din viaţă mea,era diferită şi reuşea de ficare dată să mă echilibreze. Nu aveam nevoie de nimic atâta timp cât ea era lângă mine.
M-am ridicat uşor din pat pornind spre parter.Era o linişte deplină,puţin cam ciudat,totuşi eram într-o casă plină cu nebuni. Am deschis uşa bucătăriei păşind uşor. Pe masă am zărit un bileţel,era de la Ale,ne informa că au plecat la plajă. Am început să cotrobăi prin frigider în căutarea a ceva de mâncare. Nu prea mă pricepeam eu la gătit,dar cred că nişte clătite cu nutella şi un pahar de suc de fructe era destul de bine pentru început. Pe o tavă, în stânga căreia se află un trandafir roşu,am aşezat întreg micul dejun. Am urcat scările păşind uşor în dormitor. Am aşezat tavă pe pat după care m-am apropiat de Bell. De îndată ce mi-am plasat buzele pe frunea ei,această "a făcut ochisori".
