Mi-am ridicat rapid privirea zâmbindu-i de îndată ce atingerea-i fină îmi îndepărtă şuviţa căzută.Era o zi superbă,iar vântul abia ce adia. Zilele mele în spital luaseră sfârşit,iar viaţa îmi intrese pe un făgaş cât de cât normal. Poate am toate amintirile încă şterse,dar am o viaţă întreagă să-mi creez altele.
-Şi..cum se mai simte? L-am întrebat uşor temătoare,înaintând pe aleile pustii ale parcului.
-Sincer? Întreabă de tine mai tot timpul. E trist,debusolat...mereu altfel faţă de cum îl ştiam.Îmi răspunse Liam oftând uşor, şi deşi nu era ceea ce voiam eu să aud,tot trebuia să ştiu cum o mai duce.
-Îmi pare atât de rău..dar nu mă pot preface că simt ceva pentru el. Nu-l pot minţi pentru a-i face bine.Nu ar fi corect. Fata care îl iubea nu mai e,nu mi-o mai amintesc.Nu ştiu ce simţeam pentru el şi oricât aş încerca nu-mi vine nimic în minte.Nu-mi amintesc..şi-mi pare rău că nu pot s-o fac..
-Sper că într-o zi totul să fie limpede pentru tine. Sper să vină odată timpul când toate minciunile vor lua sfârşit.
-Poftim? La ce te referi?
-Nimic important,uită. Spuse rapid,zâmbindu-mi.
-Eşti sigur?
-Da. Haide,băieţii ne aşteaptă. Mi-am aruncat privirea spre standul de îngheţată observându-i pe ceilalţi cum se ghiftuiesc cu îngheţată. Mă întreb oare e adevărată chestia aia "mănânci multă îngheţată îţi îngheaţă creierul"? Dacă da,sigur eu şi Liam eram singurele animale civilizate de prin zona. Mi-am umplut rapid pieptul cu fumul toxic al obişnuitelor mele ţigări,îndreptându-mă,alături de Laim spre standul "distracţiei".
-Şi acum? Am întrebat perversă,ridicând din sprânceană.
-Acum nimic. Îmi răspunse Ale,încolăcindu-şi braţul în jurul gâtului meu şi deja putem simţi mirosul de băutură. Ai uitat că încă iei pastile? Remarca ei sarcastică provocă amuzamentul tuturor şi deşi era vorba despre mine,nu m-am putut abţine să nu râd.
-De astăzi nu mai iau. Mi-am plasat rapid mâna pe sticla de băutură ce zăcea pe marginea standului,simţind lichidul rece,uşor arzător,scurgându-se pe gâtul meu. M-am încruntat imediat,expirând zgomotos. Nu mă aşteptăm la vodkă,dar nu am de gând nici să o refuz.
Era deja trecut de ora două când trupul meu se izbi fără nicio vlagă de aşternuturile moi ale patului. Mi-am dus rapid mâna la frunte,masând întreaga zonă. Poate nu eram beată,dar cu siguranţă eram ameţită. Dintr-un colţ al nopierei,îmi zâmbea plină de viaţă şi probabil dacă acum ar fi fost în viaţă aş fi încasat o mustrare uriaşă,dar nu mi-ar pasă...aş da orice să fie acum lângă mine. Mereu era şi chiar dacă făceam tot felul de prostii mereu era aici,lângă mine ţinându-mi un lung discurs despre "cum trebuie să te comporţi",dar mai apoi prăpădindu-se de râs amintindu-şi că şi ea făcea aceleaşi lucruri când era de vârstă mea. Îmi e dor de ea mai mult că oricând,şi deşi nu-mi amintesc totul despre ea,ştiu cât m-a iubit.Totul îmi aminteşte că ea nu mai e lângă mine,camera mea,camera ei,tablourile,grădina,întreaga casă. Ar trebui să fac ordine în viaţa mea,e timpul să nu mai depind de altcineva,nici măcar de o amintire. E timpul să accept realitatea şi să iau viaţa în propriile mâini. Nu ştiu cine am fost,dar ştiu cu siguranţă cine trebuie să fiu.
Soarele promiţător prevestea clar începutul unei zile superbe,şi deşi era abia 10:23 temperatura era destul de ridicată. Am coborât rapid scările,aşezându-mă cuminte în faţa uşii biroului tatei.
-Pot intra?
-Normal. S-a întâmplat ceva?
-Sunt bine,stai liniştit, nu s-a întâmplat nimic Sau..sau da,s-a întâmplat ceva. Tată voi pleca în Paris.I-am răspuns hotărâtă,aşezându-mă pe unul dintre confortabilele scaune de piele ce erau răsfirate în toate colţurile încăperii.
