Flacara iubirii

Capitolul 2 - Sa ne cunoastem mai bine

Ziua trecu repede, fara alte incidente, doar cu plictisitoarele teme la algebra si alte materii pe care le urasc.

Stateam in pat, vizionand un episod din Lost si mancand din popcornul sarat pregatit la microunde, cand o lumina rosiatica, destul de puternica, care venea dinspre geamul meu imi atrase atentia. Am oprit filmul si m-am ingrozit cand am vazut mici flacari arzand in sterajul din fata geamului meu. Lumina rosiatica se reflecta pe podeaua din camera mea, dandu-mi fiori, dar inainte sa pot reactiona, incepu sa ploua torential, picaturile mari si reci oprind iminentul incendiu si facandu-ma sa alerg pana afara in graba.

Focul se stinsese deja, dar am ajuns exact la timp cat sa vad o umbra dand coltul casei mele si adancindu-se si mai mult in intuneric.

Am decis sa nu imi bat prea mult capul cu asta. Vreau sa spun, putea fi oricine.

Am incercat sa ma conving de asta in timp ce ma indreptam din nou spre usa, dar cand m-am intors cu spatele la copac si cu fata la casa, am scos un tipat ascutit inainte sa imi pun o mana peste gura.

Mystery Boy statea acolo, in toata frumusetea lui, cu mainile in san si uitandu-se la mine cu ceva care parea curiozitate.

- M-ai speriat. Ce faci aici?

- Am vazut focul. S-a intamplat ceva?

- Nu, doar o flacara mica. Poate a fost vreo tigara lasata aprinsa.

- In copac.

Sarcasmul evident in vocea lui m-a facut nervoasa. De parca era vina mea ca a luat foc copacul!

Cand si-a dat seama ca a spus ceva gresit, s-a dat un pas in spate, si am putut si eu sa il vad mai bine.

- Scuze! N-am vrut sa sune asa. N-am avut sansa sa facem cunostinta. Eu sunt Liam.

Intinse una din mainile lui mari in fata, si dupa un moment de ezitare, i-am strans-o in timp ce ii raspundeam.

- Charlotte.

- Stiu.

- De unde?

- Profa de chimie mi-a spus unde sa ma asez. Ti-a mentionat numele chiar inainte ca eu sa ma asez langa tine.

- Se pare ca stii mai multe despre mine decat stiu eu despre tine.

Cuvintele mele l-au facut sa se incrunte putin, dar am trecut cu vederea peste asta, nevrand sa ma simt vinovata. La urma urmei, era tot un strain.

- Ce zici sa mergem la un suc sau ceva? Sa mai afli si tu cate ceva despre mine.

M-a surprins cu ceea ce a spus, si sunt sigura ca s-a vazut, deoarece imediat s-a grabit sa se scuze.

- Sau nu. Imi pare rau. Nu stiu de ce m-am gandit ca ar fi o idee buna.

L-am intrerupt din scuzele sale grabite, si era clar ca nu se astepta sa zic asa ceva.

- Mi-ar placea.

I-am oferit un zambet in coltul gurii, si ochii lui s-au marit la cuvintele mele inainte sa zambeasca si el, aratandu-si dintii albi.

- Doar ca trebuie sa ma schimb.

- Sigur.

L-am invitat sa stea in living cat timp m-am dus sus in camera mea si m-am schimbat intr-o pereche de blugi mulati verzi, un tricou verde simplu si un hanorac verde.

Cand am coborat, l-am gasit uitandu-se la o poza mai veche de pe unul din rafturile cu carti. Eram eu si sora mea mai mica, de ziua ei, cand am fost la parcul acvatic. Amandoua aveam zambete largi pe fete si cate un bat cu vata de zahar pe jumatate mancata. Lumina se reflectase in aparatul ei dentar, ceea ce ne-a facut pe amandoua sa radem si pe tatal nostru sa mai faca o poza, si ea inramata si asezata pe un raft mai sus.

Inainte ca melancolia sa ma poata invalui complet, mi-am dres glasul, facandu-l pe Liam sa se intoarca sa ma priveasca.

- Mergem?

Am incercat sa tin cat mai multa emotie departe de vocea si de chipul meu in timp ce il conduceam afara din casa si inchideam usa in urma mea.

Drumul pana la cea mai apropiata cafenea a durat doar vreo 10 minute de mers pe jos, si cand am ajuns eu mi-am comandat o cafea cu lapte, iar el una simpla.

Ne-am asezat la o masa pentru doi si i-am simtit ochii privindu-ma atent. Am inceput si eu sa il studiez, nu ca n-o mai facusem pana atunci. Ceea ce a spus in continuare m-a uimit, pentru ca nu ma asteptasem sa vrea sa stie asa ceva.

- Spune-mi ceva despre tine.

- Ce vrei sa stii?

- Parintii tai?

- Oameni de afaceri. Foarte ocupati. Locuiesc singura.

- Origini?

- Am trait aici toata viata mea.

- Ai vreo sora sau vreun frate?

- Nu.

Mi-am abatut privirea spre o masa din apropiere, unde o doamna si fetita ei zambeau si isi beau ceaiul sau cafeaua. Am ezitat inainte sa imi intorc privirea spre el din nou, dar cand am facut-o, l-am gasit privindu-ma atent, si ingrijorarea din ochii lui m-a facut sa am incredere in el.

- Nu mai am.

Si-a arcuit o spranceana si mi-a luat mana intr-a lui, strangand-o intr-un gest linistitor.

- Am avut o sora mai mica, Isabella. Veneam de la parcul acvatic de ziua mea si era un sofer beat intr-un camion. De atunci parintii mei au decis ca fosta casa era prea plina de amintiri si s-au mutat la Copenhaga cu afaceri. Mi-au dat de ales daca vreau sa raman sau sa merg cu ei. Dar eu nu voiam sa o uit si era mult prea drastic sa ma mut intr-un alt continent. Asa ca am ales prima varianta.

La sfarsitul discursului meu, Liam era langa mine si ma strangea in brate, si i-am inhalat puternic mirosul pentru a ma calma. Mirosea a menta si a scortisoara si ceva pe care nu il puteam identifica, dar mi-am dat seama ca era mirosul lui propriu.

Ma simteam in siguranta, desi nu intelegeam de ce.

Din paharul din fata mea au inceput sa iasa aburi, si la fel si din al lui. Mi-am indreptat spatele, dezlipindu-mi corpul de al lui in proces si uitandu-ma insistent la paharul meu. Dintr-un motiv necunoscut, nu puteam sa imi iau ochii de la el.

- Hei, Charlotte, esti bine?

N-am raspuns, doar am continuat sa ma holbez la cafeaua mea, inainte sa-mi indrept privirea spre masa la care stateau fetita si mama ei si incruntandu-ma. Ceaiul fetitei se varsase, arzand-o pe mana si facand-o sa tipe inainte sa-si indrepte privirea spre mine. Ma simteam de parca eu ii provocam acele arsuri, dar nu puteam sa ma opresc. Din gura mea ieseau aceleasi cuvinte intr-una, dar mintea mea era deconectata de restul trupului meu.

***

M-am trezit uitandu-ma la cerul instelat si la luna care ma privea de sus. Suvite de par imi erau lipite de fata, si un brat era incolacit in jurul taliei mele. Aveam ca perna ceva moale si mi-am dat repede seama ca era pieptul cuiva. Bataile sacadate ale inimii acelei persoane pareau sa faca totul mai real. Mirosul Lui mi-a invaluit simturile si m-am ridicat repede din bratele lui, provocandu-mi o usoara durere de cap si ameteala.

- Esti bine?

Sunetul unei cascade imi distrase atentia pentru cateva secunde, dar apoi fata lui se afla asa de aproape de a mea ca aproape am uitat cum sa respir.

Am dat din cap aprobator si mi-am dus o mana la frunte, incercand sa imi fac capul sa nu se mai invarta.

- Ce s-a-ntamplat?

- Ai lesinat. Cred. Pari sa faci asta cam des.

- Crezi?

- Da. S-a intamplat mult prea repede. Te-ai inrosit si te uitai la masa aia libera si pe urma ai tipat si ai cazut. Cred ca ai lesinat, dar dupa ai continuat sa spui aceleasi cuvinte si m-ai speriat.

- Si ce ziceam?

A ezitat putin pana sa imi raspunda, ingrijorarea foarte clara in ochii lui.

- Focul distruge totul.