Flacara iubirii

Capitolul 6 - O imaginatie bogata

Scaunul pe care stateam nu era deloc confortabil, masa din fata mea avea insirate pe ea nenumarate poze ale casei in care locuisem toata viata mea, doar ca acum era in flacari. Daca nu as fi fost acolo in momentul in care ardea, pozele mi s-ar parut doar niste desene realistice facute de un pictor foarte talentat.

Usa se deschise cu zgomot, luminand pentru moment incaperea goala si dezvaluind-o pe Natty ingrijorata. In spatele ei, in mijlocul agitatiei din sectia aglomerata de politie, l-am zarit pe Liam uitandu-se temator in jur de parca s-ar fi asteptat sa ies de undeva de dupa colt si sa incep sa tip la el, vrand sa plece.

Natty l-a tras de mana in incapere si usa a fost trantita in urma lor. Ma simteam ca la inchisoare, de parca primeam vizitatori si m-am uitat repede in jur, asteptandu-ma sa vad un politist stand sprijinit de perete, supraveghindu-ne. Dar in camera nu era nimeni in afara de mine si de prietenii mei.

Trinity facu un pas ezitant spre mine, apoi o lua la fuga si ma imbratisa strans. Nu am schitat niciun gest, doar am continuat sa ma uit drept inainte in timp ce ii lasam parfumul dulce sa ma invaluiasca.

- Ne-am facut atatea griji! Ce naiba s-a intamplat?

Nu am scos niciun sunet, nu am miscat niciun deget. Aveam nevoie de o alinare si stiam exact unde sa o gasesc, dar politistul cu ochelari pe care il vazusem mai devreme nu ma lasa sa plec din locul asta zgomotos.

- Esti bine?

Mi-am indreptat privirea spre sursa cuvintelor: Liam. Ma privea din partea cealalta a camerei, de parca i-ar fi fost frica de mine.

Am dat afirmativ din cap si abia atunci a indraznit sa se apropie.

Imbratisarea lui Natty se slabi, iar aceasta se aseza pe scaunul din fata mea. I-a facut semn lui Liam sa se apropie, iar acesta se aseza pe scaunul de langa mine si ma trase la pieptul lui.

- Deci... Ce s-a intamplat?

L-am privit pe Liam in ochi pentru o secunda, inainte sa imi indrept atentia spre Natty, care astepta nerabdatoare o explicatie. Sprancenele sale erau ridicate si gura ii era intredeschisa, parca indemnandu-ma si pe mine sa o deschid si sa las cuvintele sa se reverse intr-o explicatie cat de cat coerenta.

- Casa mea...a luat foc.

- Am auzit asta.

- Putem sa plecam acasa?

Lacrimile imi curgeau libere pe obraji si ii simteam vag mainile lui Liam cum imi mangaiau spatele linistitor.

Chiar in momentul in care Trinity se pregatea probabil sa imi spuna ca nu aveam voie, un politist a deschis usa si s-a uitat la noi pentru cateva secunde.

- Aveti voie sa plecati. Daca exista vreo problema o sa va contactam noi.

A plecat repede, de parca eram otravitoare, iar Liam m-a ajutat sa ma ridic de pe scaunul din plastic. Mainile lui erau petrecute in jurul meu in timp ce ieseam pe usa, Natty urmandu-ne. Aceasta a chemat un taxi, iar cand a venit, ne-am urcat cu totii pe bancheta din spate. Am observat ca ne indreptam spre casa lui Trinity, ceea ce ma linisti putin, pentru ca nu voiam sa mergem la Liam acasa si sa trebuiasca sa dau ochii cu mama lui dupa ce am trecut ca vijelia pe langa ea doar cu cateva ore in urma.

Curtea din fata casei lui Trinity era frumos amenajata. Flori de toate modelele si culorile stateau asezate in randuri, iar gazonul era tuns uniform.

Mama prietenei mele deschise usa si se uita ingrijorata la fiecare dintre noi, examinandu-ne fetele inainte sa deschida usa mai larg si sa ne invite inauntru.

M-am asezat pe canapeaua confortabila din living si am fost imediat servita cu o cana mare cu ciocolata calda. Aburii ce pluteau deasupra canii mi-au distras atentia de la discutia pe care o aveau cei trei, din cand in cand privindu-ma tematori.

- O sa doarma cu mine.

Natty rostise acele cuvinte si, desi abia atunci incepusem sa fiu atenta la conversatia lor, am inteles ca vorbeau despre mine si despre faptul ca acum nu mai aveam o casa.

Mama lui Natty s-a convins ca aceasta deja hotarase unde voi ramane si nu a mai spus nimic.

Liam a plecat la scurt timp, aruncandu-mi inca o privire ingrijorata si intrebandu-ma daca voi fi bine. Nu i-am raspuns, doar am dat din cap ca da si, imediat cum am auzit usa de la intrare inchizandu-se, am plecat amandoua sus, in camera lui Trinity. M-am aruncat pe patul ei, ghemuindu-ma printre padurile moi si pernele colorate, si i-am spus ca trebuie sa vorbim. M-a privit pentru cateva secunde, apoi s-a asezat langa mine pe pat, sprijinindu-se de numeroasele perne.

- Sunt numai ochi si urechi.

- Ok.

Am luat o gura mare de aer apoi am dat-o afara inainte sa imi incep explicatia.

- Stii ca in ultimul timp mi s-au cam intamplat lucruri ciudate.

- Ce lucruri?

- Starile de rau. Si incidentul cu incendiul de la scoala. Si cel de acasa.

Mi-am mutat privirea prin camera cand am zis ultima parte, tematoare de ceea ce as putea citi in ochii ei. Dar cand am indraznit sa o privesc, nu am zarit decat dragoste, grija si curiozitate. Nu avea nicio idee ce se intampla in jurul ei, si oricat de mult mi-ar placea sa o las sa isi traiasca viata fara griji, simteam ca singura nu aveam cum sa ma lupt cu tot ce aflasem in ultimele 24 de ore.

- Normal ca stiu. Am fost acolo. Nu la toate, dar am vazut focul din ora de istorie.

- Eu l-am cauzat.

Ochii i s-au marit de uimire, iar gura ei a incetat sa mai mestece cubuletul de ciocolata pe care il luase de pe noptiera de langa pat.

- Cum? Ai fost langa mine tot timpul. Te-as fi vazut. Si, in plus, de ce ai face tu asta?

- N-am facut-o intentionat.

- Te-a fortat cineva s-o faci? Spune-mi cine e si promit ca nu o sa mai vada soarele din nou. Cel putin, nu viu.

- Nu trebuie sa omori pe nimeni. Nimeni nu m-a fortat sa fac nimic. Poate doar eu insami.

- Dar parca ai spus ca n-ai facut-o intentionat.

- Sunt o vrajitoare.

Nu mai aveam rabdare si nu mai puteam rezista intrebarilor ei. Cuvintele mele au facut-o sa rada in hohote si sa se tina de burta.

- Da, sigur. Ai o imaginatie foarte bogata, stii?

A continuat sa rada, dar cand si-a dat seama ca eram serioasa, s-a oprit din ras si s-a uitat la mine de parca eram nebuna.

- Nu ma crezi, nu-i asa?

- Dovedeste-o!

- Nu pot. Nu e ceva ce pot sa controlez. Nu inca. Doar se intampla.

Dupa cateva minute de tacere, vocea mea se auzi strangulata si de parca eram in pragul de a plange.

- Spune-mi, te rog, ca ma crezi.

Alte clipe de tacere urmara. In cele din urma, un zambet scurt i se intinse pe fata.

- Te cred.

***

Sper ca v-a placut acest capitol! :)

Imi pare foarte rau de intarziere, stiu ca a trecut aproape o saptamana de cand am postat, dar am fost foarte ocupata si nici nu prea am avut inspiratie.

Daca sunt greseli, va rog sa ma scuzati, dar m-am grabit sa postez cat mai repede.

Votati si comentati! Abia astept sa vad ce parere aveti despre ideile mele pentru aceasta carte.

Puteti sa ma gasiti mai tot timpul aici, pe Wattpad, daca vreti sa vorbiti cu mine. :)

ILY all! :*

-Alee