Spun iubire

Epilog-Leon

Două luni mai târziu, New York

Luminile bradului din Time Square sunt extraordinar de frumoase. Sunt sigur că ei i-ar fi plăcut.

Abia aștepta să ne petrecem anul nou împreună, la New York. Adora sărbătorile, adora să vadă oamenii fericiți. Când văd zâmbetele celorlalți, îmi amintesc doar cât de fericită era ea, cât de fericit eram eu văzând-o zâmbind.

Amintirile cu ea sunt la fel de proaspete, durerea e la fel de intensă, dar tot ce pot eu să fac e să mă obișnuiesc cu ea. O astfel de durere nu trece niciodată...

Nu o voi uita, dar asta nu înseamnă că trebuie să trăiesc în trecut. Cum spune vechea zicală, morții cu morții, vii cu vii.

Ea nu se mai întoarce.

Alia nu se mai întoarce, dar Lola e aici și e tot ce contează acum.

Mă uit la ea cum se bucură de fiecare lucru văzut. Nu a mai fost niciodată la New York, cu atât mai puțin în preajma unei asemenea sărbători. Cu fesul roșu și părul lăsat liber, arată exact ca o școlăriță în vacanță, ceea ce nu e prea departe de adevăr.

Mama chicotește la ceva zis de Lola și ambele încep să se hlizească la vitrina unui magazin. Jeff și tata nu le scapă din ochi, dar se distrează și ei, discutând cine știe ce. Numai Daemon stă retras și o privește pe sora lui ca un câine credincios.

Cu greu am reușit să aflu toate detaliile despre ce să întâmplat în ziua aceea. Dacă nu ar fi fost după gratii, departe de mine, cu mâinile mele aș fi omorât-o pe Cristiana. Spaima pe care am tras-o m-a făcut să mă strecor în spital cel puțin în fiecare noapte ca să am grijă de Angela. Mă ajută și Daemon, care o păzește la fel de bine ca mine, dar mai ales tatăl lor. El îi păzește pe amândoi, de frică să nu îi piardă iarăși.

Deși relația dintre Daemon și Jeff e încă la început, Lola speră ca vor reuși să devină mai apropiați, iar eu nu pot decât să o susțin.

Chiar când mă pregătesc să mă îndrept spre Lola, o tipă trece în viteză pe langă el. Cafeaua din mână i se varsă pe paltonul alb şi începe să urle la Daemon, de parcă el ar fi izbit-o.

— Uită-te pe unde mergi, fraiere!

Daemon se uită în urma ei cu gura căscată şi, încă râzând de întrega scenă, mă întorc spre Lola când mă strigă.

— Leon, uite!

Țopăind de încântare, îmi arată ecranele dispuse pretutindeni pe clădiri, pe care se vede un singur lucru: numărătoarea inversă până la intrarea în noul an.

O iau în brațe și ne uităm amândoi cum se ajunge la ultimele zece secunde.

— Știi că te iubesc enorm și că eşti totul pentru mine, nu? îi șoptesc.

— Știi că te iubesc enorm și că eşti totul pentru mine, nu? îmi zice la rândul ei.

Zâmbesc pentru că folosește același cuvinte, dar știu. Știu, atunci când mă aplec să o sărut, iar numărătoarea ajunge la zero, că acesta e adevărul.

Iubirea noastră e totul pentru noi. E cea care ne-a furat, ne-a distrus, totul pentru a ne clădi la loc, mai buni, mai puternici.

Împreună.