~Copiii cu ochii negri~
O legenda urbana recenta vorbeste despre misteriosii copii cu ochii negri. Se spune ca oricine se poate pomeni la usa cu acesti micuti ciudati, care cer sa fie luati cu masina sau primiti in casa pentru a da un telefon. Dar aviz milosilor, nu uitati ca monstrii se deghizeaza uneori in cele mai inocente creaturi.
Povestea lui Brian Bethel
Înainte ca rețelele de socializare să înflorească, jurnalistul american Brian Bethel relată în 1998 pe un forum al iubitorilor de paranormal urmatoarea întâmplare ciudată.
"Mă dusesem către fostul sediu Camalott Communications pentru a-mi plăti o factură. Atunci Camalott era in aproprierea unui cinema. Mă foloseam de lumina care venea de la sigla cinema-ului pentru a-mi semna factura. Plănuiam să o duc chiar in seara aia catre Camalott. Nu i-am auzit venind.
Dintr-o data am auzit o bataie in geamul soferului. Erau doi baieti îmbrăcați în hanorace cu glugă. Să fi avut între 9 si 12 ani. Am crăpat ușor geamul crezând că au să îmi ceară niște bani. M-a cuprins brusc o teamă teribilă, pe care nu o puteam explica.
Unul din băieți a început să imi vorbească. Era suplu, cu pielea ușor măslinie și cu părul creț. Celălălt băiat era roșcat, iar pielea îi era palidă și pistruiată. Băiatul cu pielea măslinie mi-a spus că el și prietenul lui veniseră la cinema, dar își uitaseră banii acasă. M-au rugat să îi duc cu mașina până acasă. Părea plauzibil. Erau niște copii, dar cu toate astea nu îmi puteam explica frica irațională care mă curprinsese. Am mai tras de timp și am mai schimbat câteva cuvinte cu ei. în acest timp mi-am dat seama că filmul pe care voiau să îl vizioneze tocmai începuse. Aș fi avut suficient timp să îi duc cu mașina pânî acasă și să îi aduc înapoi la cinema. Cu toate astea nu am putut să mă adun și să îi las să urce în mașină.
Băiatul cu pielea măslinie devenise insistent. Mi-a spus că nu dureaza mult, că sunt doar niște copii, că nu au un pistol sau ceva de genul ăsta. Recunosc că partea cu pistolul mi s-a părut puțin tulburătoare. Nu știu cum am făcut, dar l-am privit pentru prima dată direct în ochi și am înghețat. Ambii aveau ochii negrii ca și tăciunele. Orbitele lor erau două găuri care se căscau goale în noapte.
Eram complet panicat, dar am încercat să îmi păstrez calmul. Nu mai știu ce scuză am invocat, am bagat în marșalier și m-am cărat de-acolo cât de repede am putut. Cred că era evident că fața îmi era desfigurată de teroare. Înainte să dispar, băiatul care mi se adresase mi-a spus furios: "Nu putem să intrăm decat dacă ne dai voie. Lasă-ne să intrăm!"
Înainte să trec de cinema m-am mai uitat în oglinda retrovizoare, dar băieții dispăruseră. Nu cred că aveau cum să fugă atât de repede și nici nu aveau unde să se ascundă. Apoi am călcat accelerația și am plecat de-acolo mâncând pământul."
Surprinzător sau nu, povestea relatată de Brian Bethel în 1998 a dat startul numeroaselor mărturii despre copiii cu ochii negrii. Povestea era întodeauna similară cu cea a lui Bethel. Plozi cu ochii de tăciune și pielea palidă apăreau în fața unei uși și cereau să fie primiți înăuntru. Și de fiecare dată un val de teroare inexplicabilă îl împiedica pe cel din spatele ușii să îi lase înăuntru și să ăi ajute pe plozi.
Să derulăm timpul până în 2013, când un episod din MSN's Weekly Strange a publicat un reportaj despre acești copii misterioși. Din nou, coincidență sau nu, mărturiile celor care au avut întâlniri cu plozii cu ochii de tăciune s-au înmulțit exponențial. În septembrie 2014 tabloidul britanic Daily Star a publicat în trei numere consecutive mărturii ale celor care s-au întâlnit în miez de noapte cu acești copii misterioși. De această dată fenomenul a explodat.
Deeeeeci, ăsta e unul dintre motivele pentru care urăsc plozii, sunt ciudați. În fineee, eu cred că acești mici monstruleți cu ochii complet negrii îs defapt Demoni în trup de copii fiindcă Demonii nu pot intra într-o încăpere sau mașină, idk, fără să li se dea acordul sau să fie poftiți înăuntru. Voi ce păreri aveți?