Seicul

Epilog

Pentru Tariq era frustrant faptul ca Jade refuzase sa se casatoreasca cu el, chiar daca o  ceruse de nenumarate ori.

- De ce nu ?  - o intreba intr-o dimineata, exasperat de atata incapatanare. Este pentru toate acele tampite acuzatii pe care le-am facut atunci cand mi-ai spus despre copil? Cand ti-am spus ca ai ramas insarcinata intentionat pentru a ma prinde?

- Nu , iubire - replica ea cu sinceritate. Acele zile de furie si confuzie au ramas in urma de mult timp. Asta nu are absolut nimic de a face.

- Atunci de ce Jade?

Jade nu era complet sigura. Poate ca era pentru ca lucrurile mergeau foarte bine intre ei, iar Jade se temea sa nu le puna in pericol, cu o schimbare inecesara. Se temea ca, ghinionul sa nu intervina intre ei.

In realitate, se transformase intr-un fel de joc. Tariq era decis sa castige, pentru ca, la fina, intodeauna castiga. In schimb, nu castigul era cel care ii preocupa gandurile in mod special. In principal , isi dorea ca Jade sa se casatoreasca cu el pentru ca o iubea.

- O sa fi printesa - promise el.

- Eu nu vreau sa fiu printesa! Imi ajuge cu ceea ce sunt acum.

- Esti  incredibia! ...

- Si tie iti place  prea mult ca sa castigi!

Tariq zambi fara chef.

- Asta e adevarat - recunoscu el.

O ceru din nou in casatorie in dimineata in care Jade nascu o superba fetita, cand el simti ca inima ii explodeaza in piept de mandrie si sentimente. Asistenta ii dadu fetita, si el o lua in bratele lui si vazu acei ochi mari si  albastri, care aveau aceiasi forma ca si a mamei ei. In schimb, avea parul negru ca si a lui. Cu multa grija prinse manuta micutei si o saruta.  In acel moment, simti ca doar moarte va putea rupe acea legatura.

Ochii i se umplura de lacrimi , iar in gat i se forma un mod care il impiedica sa vorbeasca, dar nu il interesa.

- De ce nu te casatoresti cu mine , Jade?- o intreba bland.

Jade statea sprijinita cu spatele de perne, epuizata, dar fericita, admirandu-si magnificul seic. Acel puternic barbat care cu atata grija isi tinea fetita in brate. Si de ce nu? Pentru ca era foarte incapatanata, sau pentru ca voia ca el sa stie ca, casatoria nu era importanta pentru ea, ca nu era una dintre acele femei care incercau sa prinda un peste gras pentru ca el sa le puna inelul pe deget? Care sa o iubeasca pentru cine era si nu pentru ce putea sa ii dea?

- Nu te multumeste sa stii ca am suficienta siguranta in iubirea ta incat nu e nevoie sa pecetluim asta cu o ceremonie legata?

- Nu. Vreau sa ii dau siguranta fiicei noastre.

Atunci, amandoi se privira si Jade isi dadu seama ca el ii oferea ceea ce mama ei nu avuse niciodata. Ceea ce ea nu avuse niciodata. Un tata care va fi alaturi de fiica lui. In fata ei se afla un barbat ca nu era obligat sa se casatoreasca, ci pentru ca asa isi dorea.

Atunci ce o impiedica?

- Nu vreau o nunta mare - il avertiza.

Tariq isi retinu un zambet triumfator.

- Nici eu - spuse el. Acea brusca acceptare il umoluse de o bucurie pe care nu o mai simtise niciodata. Isi concentra atentia pe fetita pe care o tine in brate. Trebuie sa ne gandim la un nume pentru ea.

- Cred ca un nume din Kayarzah.

- Si eu la fel cred.

Dupa mult timp de gandire, decisera  sa o cheme Nawal, ceea ce insema "cadou", exact ceea ce era micuta. Cand Nawal implinsise sase luni o dusesera in Kayarzah, unde vizita ei privata se transformase intr-un tur triumfator. Toti locuitorii se umplu de bucurie dand bun venit fratelui regelui si familei acestuia. Tarie accepta intr-un sfarsit statusul lui real si isi dadu seama ca u are nici o dorinta de al schimba. Intelese in sfarsit ca era mostenirea lui si de asemenea a fetitei lui.

Intr-o  noapte, pe cand inca se aflau in Kayarzah, intinsi in patul din dormitorul sau din palat, Tariq spuse  ceva ce avea in minte de mult timp.

- Stii un lucru? Puteam incerca sa il cautam pe tatal tau - spuse. Va fi foarte usor. Vreau sa spun, daca si tu iti doresti.

Jade se intinse. Lumina lunii intra prin geamurile deschise. Isi ridica chipul pentru as privi sotul.

- De ce spui asta?

Tariq ridica din umeri.

- Ma gandesc la asta decand s-a nascut Nawal. Eu as avea un mare gol in viata mea daca nu as avea-o pe ea. Daca nu as fi avut ocazia de a deveni tata.

- Dar...

- Stiu ca a abandonat-o pe mama ta. Nu iti spun ca trebuie sa il  il ierti, daca il gasim. Doar spun ca exista aceasta posibilitate. Asta este tot.

Jade se gandi la acele cuvinte. Intr-adevar este omeneste sa ierti. Putin incate putin , ideea incepu sa prinda forta si sa creasca. Cu siguranta ii datora lui Nawal oportunitatea de as cunoaste singurul bunic care era in viata.

Tariq avea dreptate. Cu banii si cu mijloacele de care Tariq dispunea, rezultase foarte usor sa gaseasca un barbat care disparuse cu douazeci si cinci de ani in urma.

Jade nu isi imaginase niciodata ca va gasi un barbat cu un aspect destul de trist, par grizonat, si ochi cafenii. Ramase vaduv de putin timp.John Franklin se bucura mult sa o cunoasca pe ea si pe familia ei. Singurul lui regret era ca el si sotia lui niciodata nu putusera sa aiba copii propii.

Fusese un moment ciudat si putin incomod , cand Jade ii intinse mana pentru prima data barbatului care ii daduse viata acum douazeci si cinci de ani. Cand el vazu fetita, zambi iar  inima lui Jade facu un salt in piept. In acel zambet vazu ceva  al ei si de asemenea ceva din fetita ei. Acel zambet va fi mostenit din generatie in generatie. Exista ceva in acel zambet capabil de a sterge toata acea amaraciune din trecut.

- Esti foarte tacuta - spuse Tariq in timp ce plecau din modesta casa a lui John Franklin. - Nu regreti nimic?

Jade nega din cap. O persoana ar trebui sa regrete lucrurile pe care nu le facea, nu de cele pe care le facea. Nu asta se spunea?

- Nu - raspunse cu sinceritate. S-a purtat frumos cu Nawal. Cred ca intr-un viitor o sa fie buni unul pentru altul.

- Ah, Jade. Esti cea mai dulce si incantatoare femeie.

- Imi perimit - replica ea plina de fericire. Te am pe tine.

Decisera sa locuiasca in Londra, dar atunci cand li se ivea ocazia evadau la casa lui Jade de la tara, unde invatase pentru prima data sa iubeasca. Tariq admise ca intr-un fel Francesca avuse dreptate. Poate ca era important ca, copii care se nasteau in familii regale sa  invete sa fie persoane normale.

Nu cumparase echipa de fotbal din Primer League. Intr-o noapte , intelese dintr-o data ca nu ii place fotbalul. In plus, de ce sa vrea sa cumpere o echipa atat de prestigioasa pur si simplu pentru ca putea sa o faca,cand asa numita achizitie ii cauza atragea doar invidii si stres cu presa? Voia sa isi indeparteze familia de camere si ziaristi atat pe cat era posibil. Oricum lui ii placea cel mai mult polo.

Barbatii adevarati nu fugeau dupa o minge imbracati in pantaloni scurti.

Barbatii adevarati calareau armasari puterici.

Sfârșit .