Seicul

Capitolul 17

- Au sunat din nou cei din presa, Tariq. Ridica privirea si o vazu in usa biroului. Lumina care venea din spatele ei, o facea sa para o pictura a lui Botticelli, cu parul cazandu-i pe umeri ca si mierea lichida. Desi purta o rochie destul de larga, continua sa fie la fel de slaba , cu exceptia burtici care se rotunjise in cele patru luni de sarcina. De saptamani ii urmarise fiecare evolutie, incercand sa isi imagineze cum va arata copilul care crestea in pantecul ei.

Stia deja.

Inghiti cu geu nodul care i se puse in gat.

- Ce voiau?

Jade observa stralucirea din ochii lui Tariq si inceputul de barba care il face sa para ca un pirat din era moderna. Isi pierduse oare ieri capul ca ii spuse daca poate sa o insoteasca la medic pentru a vedea ecografia? Ce o impinse sa faca asa ceva? In realitate, se astepta ca el sa ii multumeasca in mod amabil si sa refuze sa o insoteasca, dar, Tariq o surprinse acceptandu-i invitatia. Se comportase intr-o maniera foarte dragastoasa, ca un tata dedicat, ca si cum isi petrecuse toata viata avand grija de femei insarcinate.

De fapt,cand o ajuta sa intre in limuzina, in ciuda faptului ca ea ii spusese ca nu era necesar, senzatia care se produse intre amandoi atunci cand mainile lor facura contact fusese electrica. Era pentru prima data cand se atingeau dupa ce relatia lor se terminase, si privirile lor se intalnira cu o expresie de dorinta retinuta. Jade isi dori sa fie din nou in bratele lui. Isi retinu acea necesitate si se aseza cat mai departe de el in limuzina.

Ofta in fata incapacitatii de a ramane imuna la el. Atunci, isi concentra din nou toata atentia la problema care o aveau cu presa.

- Au intrebat de ce seicul Kayarzah-ului a  insotit-o  ieri  pe asistenta sa personala la ginecolog.

- Ne-au vazut?

- Aparent. Ar fi trebuit sa imi dau seama ca asa se va intampla, Tariq.

Poate, dar Tariq se bucura ca nu fusese asa. Asa, avuse oportunitatea de a vedea copilul pe care nu il voia. Inca nu stia de ce ea ii permise. Deasemenea nu se asteptase sa simta atata recunostinta. Poate ca si el ar fi trebuit sa se gandeasca la faptul ca cineva ii putea vedea, dar adevarul era ca nu il interesase, desi stiind ca o multime de ziaristi erau pe urmele lor.

Nu il interesase nimic, decat ceea ce va descoperi la acea consultatie, in timp ce medicul  misca acel ecograf ce pantecul lui Jade.

Dintr-odata , vazuse cum o imagine nedeslusita ocupa ecranul. I se paruse ca o furtuna de zapada , pana cand auzi o bataie rapida si ritmica si isi daduse seama ca vazuse o inima batand. Acela fusese momentul in care totul se schimba. In acea secunda, nu mai considera sarcina lui Jade ca pe ceva teoretic si vazuse ca era vorba despre ceva foarte real.

Inima aproape ca i se opri cand vazu forma baiatului sau fetitei sale. 

- Sunteti un cuplu fericit.

- Nu suntem  un cumplu - spuse Jade tare si raspicat. Seicul si eu nu suntem impreuna, domnule doctor.

Tariq se simti fatal. Cum ar putea sa o invinovateasca? Merita comentarii si priviri utate, dupa reactia pe care o avusese cand Jade ii spuse despre copil. Din acea zi facuse tot posibilul ca sa o impace. Deja nu mai stia ce putea sa faca, dar, din nefericire, nu credea ca atitudinea lui impacuitoare ar fi avut vreun efect asupra ei. Jade daduse dovada de o incapatanare pe care el nu stia ca o poseda.

Cu fruntea sus refuzase toate invitatiile lui de a o conduce acasa Refuzase sa ia cina cu el, sau de a merge la cumpartaturi. 

Tariq trebuise sa isi inghita frustrarea.

In acele momente, in timp ce intra in biroul lui, Tariq isi dau seama cat de epuizata era Jade.

- Va trebui sa decidem ce vom spune cand va aparea problema paternitatii. Sa nu te indoiesti ca nu va aparea. Eu am auzit deja unele indirecte, si acel jurnalist a fost pe punctul de a ma intreba fara ocolisuri.

- Ce vrei sa faci, Jade? - intreba Tariq bland.

- Nu cred ca ceea ce vreau eu este intrebarea pe care trebuie sa mi-o adresezi, Tariq.

Ceea ce voia Jade era imposibil. Sa fie insarcinata cu copilul cuiva care sa o iubeasca si care sa nu fie deranjat de faptul ca ea ramase insarcinata. Cineva care sa o imbratiseze noaptea, atunci cand lumea parea un loc mare si infricosator. In schimb, acel tip de ganduri ii rezulta periculoase. Rusinoase, chiar. Adevarul era ca isi dorea in continuare ca Tariq sa fie acel barbat, desi stia ca asta nu se va intampla niciodata.

Din nefericire, descoperise, ca o femeie nu uita de barbatul pe care il iubea chiar daca ii vorbise urat sau ca o judecase in cea mai oribila maniera.

- Nu stiu ce vreau - spuse.

Tariq o privi cu atentie, si determinarea puse stapanire pe el. Isi daduse seama ca  nu mai putea continua sa stea pe margine observand. Pana in acel moment, permise ca Jade sa dicteze termenii. Ii daduse spatiul personal pe care il ceruse ea. Cautase in adancul sau, si descoperise multa rabdare si forta. Se comportase intr-un mod pe care nu si-l imaginase cu cateva luni in urma.

In schimb, continua sa fie insuficient. Vazand chipul palid a lui Jade, isi dadu seama ca venise momentul sa preia controlul.

Se ridica si se apropie de ea.

- Vino si asaza-te - spuse in timp ce o conducea hotarat spre canapea. Te rog.

Buzele lui Jade tremurau la fel ca si corpul, care raspunse instant la atingerea lui. In tacere isi blestema hormonii. In ciuda a tot ii permise sa o duca spre canapea.

Se aseza si il privi.

- Ei bine?

Tariq se aseza langa ea si incerca sa gaseasca cuvintele potrivite. Nu ii veneau in minte decat fraze fara sens, pana cand isi dadu seama ca, cuvintele nu aveau importanta, ci sentimentul care se afla in spatele lor.

Stiu ca e scurt dar astazi chiar nu m-am simtit foarte bine. Mai avem doar un capitol, apoi epilogul si ne lua ramas bun de la Jade si Tariq.