A fi sau a nu fi Munteanu?

13. Fantome

A treia mea zi in Constanţa a inceput intr-un mod agitat. Dormeam si eu ca un copil cuminte, cand m-a trezit un zgomot infernal. Am deschis ochii si am vazut-o pe Dinah langa usa, in garda si cu urechile ciulite mai ceva ca un iepuras.

M-am ridicat și am ieșit din cameră cu fata mea de om semi-mort. L-ama vazut pe Vlad cu o pungă ciudată în mână, iar Cristi ținea o mătură și un făraș.

-Ce naiba faceti aici? am întrebat răgușită.

-Ne gândeam să facem ceva de mâncare, dar să cumpărăm vase noi în bucătărie ni s-a părut o idee mai bună, a ras Crjsti.

-Sunteți un pericol catastrofic.

Am mers în bucătărie și am văzut o mulțime de cioburi si podeaua mânjită de ou. Am râs și am început să strâng și eu din cioburi.

-Ati mai lăsat vreun vas întreg? am întrebat eu.

-Da, pe cele din plastic.

"Oți fi voi vloggeri de succes, dar mai aveti de lucru în bucătărie." am gândit.

Am curatat bucataria si apoi am pregătit ceva de mancare.

-Nu ar trebui să înlocuim vasele? am întrebat după ce am terminat de mâncat.

Băieții au început să râdă, dar nu mi-au dat un răspuns.

Se facuse dupa-amiaza, iar noi nu iesisem inca din casa, asa ca m-am sesizat:

-Ce frumoasa e Constanta! am ranjit.

-Pe seară mergem la un concert, m-a liniștit Vlad.

-Si eu când aflăm asta?

-Probabil, când ieșim din casă. Hai, nu mai fi așa bosumflată.

Prin urmare, am fost nevoită să aștept încă câteva ore pentru a ieșit din casă. Le-am petrecut în compania băieților și a cățeilor, dar îmi doream totuși să văd orașul mai în detaliu. Am râs, am făcut poze și am ajutat la filmarea câtorva videoclipuri, însă nu am apărut în ele.

Când s-a făcut timpul, am început să mă pregătesc. Am îmbrăcat o rochie verde lungă, am aruncat putin machiaj pe față și mi-am conturat niște bucle. Nu sunt cea mai cochetă persoană, dar nici nu vreau.

Către concert am mers cu un taxi, drumul s-a dovedit destul de lung.

Sincer, evenimentul nu a fost tocmai pe gustul meu, dar m-a bucurat să îi văd pe cei doi fericiți. Într-un mod ciudat, nu am întâlnit prea multe fane. Cu toate astea, drumul de întoarcere a avut ceva peripetii.

Taximetristul nu a vrut să ne ducă până în fața blocului din ceva motive stupide, așa că am fost nevoiți să mergem vreo trei străzi pe jos. Strazile erau întunecare si pustii, slab luminate; un lucru ciudat pentru un oraș precum Constanța.

Mergeam pe trotuar, eu și Vlad înainte, iar Cristi în urma noastră. Nimeni nu vorbea, ceea ce făcea atmosfera și mai înfricoșătoare.

La un moment dat, un sunet, ca un animal chinuit, s-a auzit din față. Ne-am oprit instinctiv, uitandu-ne unii la alții.

-Ce a fost asta? a întrebat Cristi speriat.

Am ridicat din umeri și ne-am continuat drumul ceva mai precauți.

După câteva zeci de metri am observat că asfaltul era ud, ceva ciudat căci nu plouase de mult și nici o urmă de apă nu văzusem până atunci.

-Cineva nu a apucat să ajungă până la toaletă, a glumit Vlad.

-Taci! i-am replicat și am mers mai departe încordată.

O briza rece mi-a miscat rochia la un moment dat, ciudat de rece pentru o seara de vară. M-am uitat la baieti si, dupa reactiile lor, și ei simtisera aceeași briză.

-Vine iarna, a spus Cristi.

A înaintat astfel încât mergeam toti trei in linie, eu fiind între cei doi. Totul era anormal de liniștit, fără greieri, fără câini, fără vreo șoapta sau o lumina din blocuri.

Eram la doar câțiva metri de scara blocului când o bufnitură puternică venită dinăuntru a făcut să ne oprim încă o dată. Am așteptat cam două minute în liniște, însă nu s-a mai întâmplat nimic, așa ca ne-am apropiat de scară. Eram pe cale să intrăm cand un urlet, un fel de tipat de animal, ne-a înghețat sângele în vene.

-Eu nu mai intru, a murmurat Cristi.

Un țipăt strident ca al unei femei a scuturat geamurile. În ciuda întunericului, am distins o umbră neagră, mai mare decât orice văzusem până atunci, ieșind din bloc.

M-am trezit in bratele lui Vlad. Un val de aer fierbinte ne-a trecut pe toți trei și picături mici de sudoare și-au făcut apariția pe frunțile noastre. Continuam sa fiu in bratele lui Vlad, urmarind ființa aceea uriașă și neagră care se mișcă încet.

Se îndrepta către cealaltă parte a blocului, însă era atât de mare încât aveam impresia că stă pe loc. Nu știu cine tremura mai tare, eu sau Vlad.

Nu scapam creatura din ochi, dar totuși a dispărut ca prin magie, s-a evaporat. Un miros puternic de pânză arsa ne-a invadat nările.

-Hai în casă, a spus Vlad șoptit.