Triunghiul dragostei

Capitolul 8

Perspectiva Aliei

- Sunt doar un copil răsfățat, ii zic în timp ce părăsesc încăperea luxoasa.
Mă opresc puțin în hol pentru a medita asupra situației în care mă aflu.

Ce proasta am fost și eu. Cum naiba sa semnez un contract înainte să îl citesc? Ce-a fost în capul meu? Tărâțe?
Îmi iau o cafea de la expresorul din capatul holului apoi mă îndrept spre biroul meu.
Trebuie să existe o cale să plec de aici, e imposibil de crezut ceea ce mi-a spus el. Nu cred că ar putea să mă țina cu forța aici daca eu nu îmi doresc asta.

Intru in birou iar ochii îmi cad pe buchetul de trandafiri negrii ce trona pe masa șubredă.
- Nu îmi vine să cred! Ce frumoși sunt, spun cu voce tare radiind de fericire
Oare cine mi la trimis? Cred că un admirator secret.
Îl iau în brațe și îl miros după care îl las din nou pe masa. Îl analizez in detaliu si imi sare in ochi un mic bilețel care poposea in mijlocul buchetului. Îl apuc cu doua degete și îl deschid emotionata: " Cu zâmbetul care l-ai afișat prima dată când ne-am întâlnit așa vreau sa te vad mereu. Îmi pare rău pentru tot."

Rămân gura cască când văd de la cine e.
Nu pot sa cred! Ce crede el că dacă îmi trimite un buchet de flori absolut superb și un bilețel pe masura o să schimbe cu ceva situația?
Un mic cioc-cioc se aude in ușa iar pe ea își face apariția Lauren.
- Se pare că ai primit buchetul nesuferitului.
- Mda... spun aruncând o privire spre flori.
- Alia, cred că domnul Arcaoglu te cam place.

- Ce?! N-are cum. Doamne apară și păzește. Dar tu de unde știi asta? O întreb puțin curioasa.
- Nu l-am mai văzut niciodată să cumpere flori unei fete sau să își ceară scuze in fata ei și în plus când vorbește despre tine are o sclipire in ochi.
- Și mă rog, tu de unde știi atâtea despre el?
- E fratele meu, îmi zice iar eu rămân de-a dreptul paralela cu acest răspuns.
- Stai puțin... Adică arogantul, ingamfatul, enervantul, nemernicul și șirul poate continua, e fratele tău?
-Da, spune Lauren zâmbind
Doamne ce diferență de caractere este intre ei. Adică ea e așa de blândă, buna cu cei din jur, calma.... Iar el e un arogant plin de el, care îi jignește pe cei din jur și se mai crede și superior tuturor, parca ar fi regele Mihai.
- Tot nu-mi vine sa cred

- Crede-ma că nimănui nu-i vine să creada, zice ea amuzata de situație. Eu am de făcut niște acte, ne vedem mai târziu?
- Da, ii spun afișând un zâmbet mic.
Acesta se întoarce pe călcâie și se face nevăzută după ușa din lemn alb.
Iau și eu un loc pe scaun și îmi fac de lucru pe calculator, mai exact mă joc solitaire, un joc foarte cunoscut în randul oamenilor care își petrec majoritatea timpului cu nasul intr-un computer.

Ziua trece destul de repede având în vedere plictiseala de care sufăr când nu prea am ce face.
Îmi i-au geaca de piele de pe spătarul scaunului apoi părăsesc biroul indreptandu-ma spre mall.

Trebuie să îmi cumpăr o rochie pentru balul de sâmbătă și dacă găsesc una la un preț avantajos poate o să îmi cumpăr și o pereche de pantofi. Totul tine de noroc, dar se pare că mie îmi cam lipsește din plin.

***
Sunt de doua ore in mall și nu am găsit nici un model de rochie care să îmi placă.
Intru in ultimul magazin și ochii îmi cad pe o rochie lunga argintie.
-Buna! Îmi zice vânzătoarea. Cu ce va pot ajuta?
-As dori sa probez rochia aceasta, ii spun arătând spre ea.
Aceasta desface bucata de material de pe manechin și mă însoțește la cabina de proba.

O îmbrac și ies afară de după perdeaua verde a cabinei.
- Rochia asta parca a fost făcută pe corpul dumneavoastră, spune vazatoarea privindu-ma din cap până în picioare.
Mă uit si eu in oglinda și trebuie să recunosc că îmi vine destul de bine.
Intru înapoi în cabina iar după cinci minute ies cu rochia pe mana.