Triunghiul dragostei

Capitolul 6

Razele soarelui patrund printre draperiile albastre trezaindu-ma dintr-o lume a viselor. Ma ridic din pat, ochii ramanandu-mi atintiti pe ceasul de pe perete care arata ora opt treizeci.

O Doamne! Ma grabesc spre baie unde imi fac toaleta cat mai repede ca sa nu intarzi. Ies invelita intr-un prosop, deschid dulapul lasand bucata de material sa imi cada pe vine apoi imi iau lenjeria, urmata de o fusta neagra din piele pana la genunchi si o camasa alba. Imi fac un machiaj discret iar parul il prind intr-un coc lejer in varful capului.

In picoare imi iau o pereche de pantofi stileto negrii si ma indrept spre masina. Inainte sa ies din casa o anunt pe buni ca am plecat fara ca macar sa astept raspunusl acesteia. Urc in ea si pornesc motorul privind ceasul din bord care indica ora opt si cinzeci de minute. Nu, nu, nu. Ce proasta sunt. O sa intarzi din prima zi. Nici nu vreau sa stiu ce parere proasta ar putea sa isi faca domnul Arcaoglu despre mine.

Traficul imi da batai de cap fiind foarte aglomerat, masinile mergand bara la bara. Intr-un final cu ajutorul celui de sus reusesc sa ajung la firma. Inainte sa cobor arunc o ocheata la ceasul care popseste pe mana stanga si cand vad ca e noua si treizeci si sapte mai ca nu lesin. Minunat! Sunt moarta. Probabil ca sefu o sa imi tina morala o ora in care o sa ma informeze ca nu tolereaza astfel de compotament din partea angajatilor, ca sunt iresponsabila, ca nu imi iau munca in serios, bla, bla, bla apoi o sa sfarsesc concediata.

Daca o sa fiu data afara din prima zi cu siguranta o sa intru in cartea recordurilor. Intru grabita in cladire, in drum spre lift lovindu-ma de cateva persoane. E o situatie de urgenta si chiar nu ma intereseaza tafnosul cu fundul mare care se ocupa de acesta. Poate am putin noroc sa fie azi ziua lui libera. Usile liftului se deschid si dau cu ochii de acelasi tip. Oare pot sa fiu mai ghinionista de atat?

-Etajul zece? Ma intreaba uitandu-se in fata.

-Da, spun raspicat.

Acesta apasa butonul cu numarul zece facand un pas in spate. Doamne, ce fuge asa de mine? Ii e frica ca il musc ? Il privesc cu coada ochiului din cand in cand, acesta ramanand la fel de sobru, neschitand nici un gest. Sincera sa fiu imi e mila de el.

Poate maicasa e statuie si taicasu pion de sah, atunci imi explic de unde atat seriozitate. Un clinchet de clopotel imi rasuna in urechi, usile liftului deschizandu-se. Pasesc afara nu inainte de ai ura morocanosului o zi buna si ma indrept spre birou cu pasi grabiti.

Poate am norocul ca domnul Arcaoglu sa intarzie mai mult ca mine, atunci cu siguranata o sa ma consider o persoana norocoasa. Nu apuc sa imi las bine lucrurile pe masa ca sefu isi face simtita prezenta in incapere.

-Dominsoara Collins, ati intarziat, indruga in timp ce ma dezbraca din priviri.

Ce i-as da o palma sa il inavat minte sa nu se mai uite asa la alte femei avand in vedere ca el are una acasa. Imi alung repede acest gand, nu de alta dar nu vreau sa fiu concediata.

-Imi pare rau, nu o sa se mai repete, ii zic lasandu-mi capul in pamant.

-Sa speram, spune de data aceasta privindu-ma in ochi. Vreau sa imi reprogramezi niste sedinte. Ti-am trimis toate detaliile printr-un e-mail.

-Ok, abia murmur in timp ce ma asez pe scaun.

Acesta face stanga imprejur si paraseste micutul birou indreptandu-se probabil spre coltul sau de rai. Pornesc calculatorul si imi verific e-mailul. Sa fiu a naiba daca asta nu e cel mai lung mail pe care l-am primit vreodata. Il citesc, apoi il recitesc verificand in acelasi timp si agenda domnului Arcaoglu.

......

-Cioc, cioc, zice Lauren in timp ce imita o bataie in usa.

-Buna! Afirm toata atentia fiindu-mi in calculator.