Triunghiul dragostei

Capitolul 27

- Trezirea, tipa Mariano în urechea mea.
- Ești idiot? Pleaca.
Îmi trag pătură peste cap și încerc să adorm la loc, dar se pare că imbecilul asta are chef de caterinca.

Apucă pătură de un colț și o trage de pe mine lasandu-ma sa tremur de frig.
- Tu chiar ești prost, spun ridicandu-ma din pat și intrând la baie.
Trântesc ușa, apoi o incui și dau drumul la apa.
Îmi fac rutina zilnica dupa deschid ușa și sper din tot sufletul sa nu il mai găsesc pe Mariano acolo, insa mă înșel la fel ca în toate datile când am puterea sa sper.

Era acolo, pe pat privindu-ma pătrunzător, ca întotdeauna.
Mă omoară privirile lui.
- Ce mai vrei?
La auzul întrebării mele incepe să râdă ștergar...
Știu la ce bate apropoul cu acel zâmbet, dar nu o să se întâmple asta niciodată, NICIODATA.
- Unde e Maksut? Îl intreb din nou spernad ca de acesta data sa primesc măcar un răspuns.
- A plecat la muncă, spune ridicând nepăsător din umeri.

- Și tu ce mai cauți acasă?
- Astăzi sunt liber.
- Adică o să îmi bat capul cu tine toată ziua?
- Exact, așa că ai face bine să inventezi un joc cat mai repede până nu ma plictisesc și decurg la jocurile mele.
Mă așez pe pat și încep să mă dau cu crema pe picioare provocandu-l. Oare ce se poate întâmpla?
- Hai sa jucam un joc, tievm.
- Asta ce mai înseamnă?
- Te iubesc enorm viața mea, spune postandu-se in fata mea.

Ce cretin!
- Aww, am și eu una, ecsmr, zic mangaindu-l ușor pe obraz, barba lui zgariindu-mi agresiv mana.
- Ce înseamnă?
Mângâiatul meu se transforma intr-o palma de toată frumusețea.
- Ești cretin să mor eu, vine și răspunsul după acea lovitura.
- O s-o mi-o plătești.
Sar ca arsa din pat și o iau la fugă pe scări cu fiorosul ieti pe urmele mele până în sufragerie.

Mă postez in partea opusa lui, după canapea zâmbindu-i triumfătoare.
- Esti proasta? Cum îți vine să dai in mine? Nimeni nu a mai făcut asta până acum și te trezești tu, o zgatie de copil să mă lovești.
- Orice lup își are nasul.
- Pff, pufenste de-a dreptul enervat, ochii lui fiind negrii de furie, nu mă lua pe mine cu filozofii din ăștia. Acum poți să îmi spui pentru ce a fost?

- Pentru că ești un cretin.
- Știi ce? M-am săturat de fițele tale și de tine așa că ai face bine să dispari cat mai repede din aceasta casa.
La auzul acelor cuvinte îmi pică fisa. Cat de idiot poate să fie ca sa îmi vorbească în asemenea hal?
- Ești un mare porc, ii spun trecand ușor pe lângă el intrând în bucătărie.

Îmi iau o sticla cu apa din frigider fiindcă acesta partida de alergat m-a epuizat mortal.
- N-am terminat cu tine, il aud pe Mariano urland ca o mata în călduri în spatele meu.
- Nu mă interesează ce crezi despre mine. Ține pentru tine.
Mariano își pune o mana pe obrazul meu mângâindu-ma ușor cu degetul mare, atingerea lui furnicandu-mi toată pielea.
Fac un pas înapoi privindu-l cu dispreț pe bărbatul care cândva l-am privit cu admirație.

Acesta oftează zgomotos bagandu-si mâinile în buzunarele de la spate, privirea cazandu-i intr-un punct fix.
Se gândește la ceva și habar n-am la ce, dar nici nu am de gând să aflu, nu mă interesează.
- De ce nu îmi spui niciodată ceea ce simți? Ma întrebă când credeam că nu o să mai zică nimic.
Mă benocleaz la el încurcată de întrebarea sa și încerc să mă fofilez, insa nu reușesc să scap, acesta mă prinde de încheietura și mă opreste.
- Spune-mi!

Strânsoarea lui devine din ce in ce mai violentă , iar eu scancesc un mic icnet de durere.
- Pentru că dacă aș face-o nu i-ar pasa nimănui. Și ști de ce? Pentru că atunci când ești fericit, lumea rade alaturi de tine. Iar când ești trist râde de tine...
- Dar eu nu sunt așa, când ai avut nevoie de cineva care sa-ti fie alaturi am fost singurul care ți-a oferit un umăr pe care să plângi când toți ceilalți te-au lăsat baltă.
Îmi las capul în jos rușinată, insa trebuie să recunosc că are dreptate.
- Alia, uita-te la mine.