Triunghiul dragostei

Capitolul 36

-Pentru că nu am simțit niciodată nimic pentru tine.
În momentul acesta ochii lui sunt negrii ca fundurile iadului ucigandu-ma.

Își trece mana alert pe fata, apoi se așează pe canapea sprijinindu-si capul în palme.
-Minti! Atunci de ce ai mai acceptat să fii soția mea? De ce? Tipa ca un descreerat la mine.
-Pentru că eram confuză, nu știam cum se simte iubirea și încă nu știu, dar tot ce știu acum e că ce simt eu pentru tine nu e iubirea, e doar mila.
-Mila?!

-Da, mila. Când mi-ai spus că mă iubești și eu ți-am spus că nu pot sa te vad mai mult decât pe un prieten nu am mințit, apoi te-ai supărat și nu suportam sa te vad așa și am făcut un pact cu mine însămi. Am preferat ca tu sa fi fericit alaturi de mine și eu să fiu fericită doar pentru simplul fapt că tu o să ai lângă tine femeia pe care o iubești.

-Adica, dacă nu m-ai fi găsit acum cu Lariss te-ai fi căsătorit cu mine.
- Da și știi ce e cel mai ciudat?
-Ce?
-Ca mi-a fost dor de tine, mă gândeam in fiecare seara că o să vi și o să mă scoți de acolo, că o să mă ți strans in brate și nu o sa-mi mai dai drumul apoi... Apoi mi-am pierdut acesta speranța și cu toate astea am incercat sa scap de atâtea ori până am reușit și am făcut asta doar pentru tine, pentru că dacă nu ai fi fost tu nu mi-ar fi pasă că am fost răpită, mi-ar fi fost indiferent , însă când te-am văzut cu ea am realizat că tot ceea ce presupuneam că simt pentru tine s-au dovedit a fi numai minciuni. Mă mințeam singura fiindcă vroiam ca ție să îți fie bine, vroiam sa fi fericit, vroiam sa te vad zâmbind mereu, cu acel zâmbet care trebuie sa recunosc că m-a inebunit mereu.

-Alia, îmi pronunța numele ridicandu-si capul, o lacrimă prelingandu-i-se pe obrazul nebărbierit.
Se ridica și mă ia in brate strangandu-ma cu putere, cu o putere pe care nu credeam că o deține, nu mai m-a îmbrățișat niciodată în felul ăsta, cu atât dorința, dragoste ,dar și suferință în același timp.
Mă sărută tandru pe frunte dandu-mi o șuviță de păr după ureche, iar o lacrimă își face apariția și pe obrazul meu.

Chiar mă întrebam ce e cu mine de nu am plâns până acum? Deobicei mă emoționez foarte repede.
-Iarta-ma, te implor. Te iubesc! Mai dă-mi o șansă, una singura și îți promit că nu o să te dezamăgesc.
-Nu... Maksut nu pot sa fac asta, nu te iubesc.
Da din cap în semn afirmativ zâmbind tâmp ,apoi mă trage din nou la pieptul său mangaindu-ma pe par.
-Ai fost cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat vreodată și așa o să rămâi mereu, o să rămâi aici, spune arătând cu degetul spre inima lui.

Încep să plâng în hohote, deși nu il iubesc, nu vreau să îl părăsesc, îmi place compania lui, îmi place el ca barbat, ca prieten , dar inimii nu îi poți dicta, ea a ales deja și nu e el acela. Nu vreau sa mai am de-a face cu acesta familie și în plus Maksut a ales-o deja pe Lariss. Sigur daca nu i-aș fi prins ar fi continuat să aibă o relație sexuală sau de ce nu și sentimentala.

Îl strâng în brațe pentru ultima dată simtindu-i parfumul care m-a zăpăcit de multe ori , insa acum mă îmbolnăvește.
-Pe curând!
-Nu pleca, zice dandu-si frâu liber lacrimilor.
La fel fac și eu, dar de acesta data sunt hotarata, nu am de gând să măi rămân.
Bagajele o să le iau mâine, de fapt nu o să le iau eu, o s-o rog pe Lauren sa mi le ia, sigur o să facă asta pentru mine.

Părăsesc casa care cândva îmi era cămin cu ochii înecați in lacrimi sub privirile sfâșietoare ale lui.
Îmi pare rău că îi fac asta, insa mai bine acum decât mai târziu.
Urc în primul taxi care îmi iasă în cale indreptandu-ma spre hotelul central.

După un an

-Ai intarziat, mă anunță Izabel cu zâmbetul pe buze.
-Stiu, asta o să fie ultima dată, promit.
-Asa ai spus si ieri.
Incepem să râdem amândouă indreptandu-ne spre vestiar.