Triunghiul dragostei

Capitolul 21

Perspectiva lui Mariano

- Ne vedem la firma, îmi spune scumpul meu frate trezindu-ma din somn.
Ii fac semn că ne vedem, apoi părăsește camera mea ducandu-se unde știe el mai bine.
Iau telefonul de sub perna, acolo îl țin deobicei și mă uit la ceas.
E opt? Asta nu e in toate mințile. Cine dracu se crede să mă trezească la ora asta?

Îmi pun perna pe fata și mă întorc cu fundul în sus.
Lenevesc așa mult timp, după care mă ridic și intru la baie.
Trebuie să ajung și eu pe la firma mea sa vad ce tâmpenii a mai făcut frățiorul meu drag.
După ce îmi fac rutina de dimineață intru in dressing ca să mă îmbrac.
Sunt gata in mai puțin de zece minute, apoi ies cu următoarea oprire în bucătărie.

Am nevoie de o cafea ca sa fiu în stare de ceva.
Pășesc în bucătărie pe jumătate adormit și mă îndrept spre expresor de unde îmi iau o cafea tare fara zahar... Amara ca mine.
După ce beau și ultima picătură din apa neagra mă duc în garaj de unde îmi iau mașinuța mea și mă îndrept spre firma.

Stau la semafoare mai mult decât merg...
Am și uitat cat de aglomerat poate să fie Istanbulul.
Ajung intr-un final la firma cu un chef sub limita normala.
Nu sunt prea multe schimbări din exterior, doar niste copaci noi prin fața acesteia in rest nimic nou, insa sa vedem și din interior.

Ușile glisante de la intrare se deschid, iar eu pășesc înăuntru încrezător și sigur pe mine.
Doamne, ce-i aici?
Unii mănâncă, alții beau cafea, alții vorbesc și râd ca nebuni, nici unul nu muncește...
Eu i-am lăsat firma ăstuia ca sa se aleagă praful de ea?
Nu prea cred. De azi nu mai îmi pasa de părerea tatei și de vorbele acestuia care mi le-a spus la nunta lui cu mama plodului ăstuia retardat.

Eu am muncit să pun pe picioare o asemenea firma și uite că își bate joc de ea un tâmpit.
Ajung la etajul zece unde are prea veneratul meu frate biroul și bat la ușă cu putere.
- Intra, se aude vocea groasa a lui Maksut.
Fac cum îmi spune si pătrund înauntru de-a dreptul furios.

- Ce faci aici? Îl intreb când îl văd cum sta in scaunul ăla și butoneaza telefonul.
- Stau.
- N-ai treabă?
- Momentan nu, spune plictisit.
- Momentan nu?! Tu vezi in ce hal a ajuns firma asta? Toți fac ce vor și cum vor , dar vad cine e de vina pentru toate astea, zic bătând apropoul la el, insa se pare că nici măcar nu se simte.

- Exagerezi, fi mai calm.
- Cum să fiu calm când firma mea a ajuns in ultimul hal? De mâine nu mai ești patronul acestei firme. Ti-ai pierdut acest drept.
- Ce? N-ai cum sa faci asta?
- Uite că am, spun și ies afară.

Îmi iau o cafea de la tonomatul de pe hol și îmi aprind o țigară fiindcă sunt atât de nervos încât simt că nu mai pot.
Îmi aduc aminte de locul ăsta, era doar o baraca amarata înainte să ridic acest imperiu și boul de fratemiu are de gând sa mi-l distrugă. Nu o sa-i permit, numai eu știu cât m-am chinuit sa îl pun pe picioare și nu m-a ajutat nimeni, nici măcar propriul tata.

Oare biroul meu vechi o fi la fel? Nu m-ar mira.
Îmi iau paharul cu apa neagra de pe măsuța din hol și mă îndrept spre vechiul meu birou.
Intru fara sa bat la ușă neștiind că înăuntru e cineva.
O blonda focoasa lucra de zori pe calculator in timp ce își verifica agenda și completa nu știu ce formulare.

În sfârșit văd și eu pe cineva care chiar își ia in serios locul de munca.
- Buna ziua! Spune blonda când mă vede ridicandu-se de pe scaunul rapciugos.
Nu pot sa cred că acest birou a rămas exact așa cum l-am lasat. Bine, nu chiar ca atunci, acum are o domnisoara superbă in el.
- Va pot ajuta cu ceva? Mă întreabă politicos blondina.
- Nu mulțumesc. Lucrezi de mult aici?
- De câteva luni.
- Cum te numești? O întreb fascinat de frumusețea ei.

- Alia, spune zambindu-mi.
Doamne și ce mai zâmbet...
- Eu sunt Mariano.
- Sunteți fratele vitreg al lui Maksut?
Ok asta e cam ciudat... De unde știe fetiscana asta că eu și el suntem frați vitregi?

- Din păcate da.
Aceasta nu mai spune nimic doar mă privește sfidător.
- Pe mine va rog sa ma scuzați, dar trebuie să îmi continui munca, zice Alia asezandu-se din nou la birou continuandu-si treaba.
Îmi place de ea. Nu numai că arată bine, insa e și singura care muncește și trebuie să recunosc că asta m-a surprins intr-un mod plăcut.

- De ce vă uitați așa la mine?
- Cum?
- Ca un psihopat.
- Pardon? Cum îți permiti?
- Pai m-ați întrebat cum , iar eu v-am spus. Nu e vina mea.
Fata asta e mai tupeista decât aș fi crezut. Imi place că are curaj să spună oamenilor verde in fata ce crede.
- Nu ți se pare că ești cam tupeista?

O provoc la o discuție aprinsă sa vad cum reacționează.
- Nu, spune indiferenta vazandu-si de treabă.
- Știi că e nepoliticos sa te uiți în altă parte când vorbești cu un om?
- Nu știam nici asta, domnule perfecțiune.
- Alia ești... Încerc să continui propoziția , dar aceasta incepe să vorbească peste mine.

- Da, da știu, răsfățat, blonda, proasta, ușuratică bla bla bla. A avut grije frățiorul tau sa mi le spună pe toate.
Nu vroiam sa spun asta. Vroiam sa spun că e o fata minunata, insa se pare că blondina a crezut că o s-o jignesc cum a facut-o jigodia aia.
Cat de tâmpit poate să fie sa creadă asta despre ea.

Poate că răsfățată e, dar proasta și ușuratică în niciun caz.
Dacă era proasta acum nu ar fi singura din acesta clădire care chiar muncește și își ia munca in serios, iar daca era ușuratică până acum s-ar fi dat pe lângă mine și ar fi încercat să îmi intre pe sub piele.
- Îmi cer scuze in numele lui.
- Nu trebuie să o faci. N-am nevoie de scuzele voastre.

Ok, arțăgoasă cam e.
Eu nu înțeleg ceva? De ce Alia il tutuieste pe Maksut și nu i se adresează cu domnule?
- Nu pot să lucrez daca va uitati așa la mine, zice micuța arțăgoasă.
- Pai și ce vrei sa fac? O întreb sprijinindu-ma de peretele din spatele meu.
- Sa plecati.

- Nu pot.
- De ce?
- Vezi tu, asta a fost vechiul meu birou și acum o să fie noul.
- Poftim?! Și eu ce o să fac? Unde o să lucrez?
- Unde vrei.
- Aia sa o credeti dumneavoastra. Eu nu o să plec de aici.
- Mai vedem, ii zic fetei cu ochi verzi.
Maksut intra exact după replica mea adresata ei și se apropie amețitor de mult de ea.
- Ce faci frumoaso? O întreabă mangaindu-i fata cu palma stângă.

Acum înțeleg... Domnișoara aici de față e iubita pampalaului ăstuia.
- Stau, spune fata puțin indiferenta.
Cred că sta cu el doar pentru bani, cum au făcut toate de altfel.
- Mergi să mâncăm?
- Nu, nu îmi e foame. Dute tu.
- Ok, cum vrei.
- Pa, ii spun și eu fratiorului meu scump și drag pe care îl iubesc sub limita normala.
Îmi iau un scaun din colțul din spate al încăperii și mă așez la birou pe partea opusă Aliei.

Aceasta mă privește incruntata, punandu-si mâinile în sân.
- Ce credeți că faceti?
- Stau.
- Văd și eu.
Se mai uită câteva clipe la mine , apoi își dă ochii peste cap continuandu-si treaba.

Iau dosarul de pe masa și încep să îl răsfoiesc uitandu-ma cu atenție prin el.