De dragul tău... (III) (finalizată)

29. Ziua doamnei Olga

-Poftiți, tovarășa învățătoare, poftiți! ne primi un bărbat mărunțel, cam de cincizeci de ani, care ne deschisese deja poarta să ne invite în curte. Olga a pregătit un borș de găină, vărzări și mai multe, că nu le știu eu numele... Poftiți!

-Ne scuzați, Domnule Enache, dar n-am știut că este ziua doamnei Olga. Am adus ceva simbolic..., zise mama Anda, arătând pachetul adus de ea.

-Nu cred că duce lipsă de ceva, stați liniștită! Pentru cine mă zbat eu în fiecare zi?

Casa avea un cerdac spațios, în care tatăl lui Ilie adusese două mese din casă și le lipi în rând, umplând-o cu de toate. Soția lui, o femeie corpolentă, cu părul brumat pe la tâmple, dar fãcut permanent, zâmbea de fiecare dată când dădea cu ochii de noi, apoi se retrăgea în bucătărie, cu pași ușori. Ilie se așeză imediat la masă, dar primi o palmă peste ceafă de la taică-său:

-Idiotule, nu aștepți să ia loc musafirii? Mori de foame? După ce? Ai muncit din greu de dimineață?

Ilie se făcu roșu la față, scrâșni din dinți și se uită în altă parte. Nu-i convenise umilirea, îmi dădeam seama, dar nu scosese nici o replică să se împotrivească violenței tatălui său. Probabil că pățea destul de des astfel de corecții, în familie sau în public, dar reușise să se obișnuiască de-acum. Mama Anda se așeză la masă chiar când intră pe poartă popa și încă cineva, un ins cu plete, perciuni lungi și pantaloni evazați.

-Bună ziua și la mulți ani Olgăi! zise părintele. Ei, dar nu suntem primii! mai adăugă când a dat cu ochii de noi. N-am știut că aveți și alți musafiri...

-Ce să-i faci, părinte, trebuie să ținem pasul cu vremurile... Nu vezi cum termină atâtea școli copiii noștri? Bine, de-al meu nu s-a prea prins cartea, c-am bătut în el și degeaba! Dar uite, nora doamnei învățătoare are școală, băiatul ei de-asta a ales-o...

Mi s-a urcat sângele-n obraji. Ce logică?! Nu de asta mă alesese Codrin, cel puțin așa știam eu. Mama Anda îmi prinse mâna pe sub masă și o bătu ușor, împăciuitor. Domnul Enache continuă:

-Uite, și băiatul dumitale a făcut o școală...

-De dascăl! preciză cu mândrie bărbatul cu perciuni. O școală destul de grea... Seminarul nu este ușor, toată lumea știe asta!

-Înseamnă că aveți o voce foarte frumoasă..., am îndrăznit să intervin.

Bărbatul cu perciuni se încruntă ușor, apoi zise, ridicându-și cu emfază sprâncenele:

-În casa Domnului nu contează vocea, duduie, ci harul!

-Frumosul limbaj tot la seminar l-ați învățat? l-am întrebat, dar mi-am întors privirea spre mama Anda, fără să aștept răspunsul.

Ilie pufni destul de tare, bucuros că-i închisesem gura perciunatului. Domnul Enache interveni repede ridicând sticla de vin să pună în pahare. Doamna Olga făcea drumuri de du-te-vino de la bucătărie în cerdac și aducea mereu câte o farfurie cu bunătăți.

-Gata, Olga, nu mai adu! Stai și tu să ciocnești cu noi! îi zise soțul și îi dădu un pahar cu doar un deget de vin. Nu prea mult pentru tine, că nu mai ești bună de nimic apoi și nu mai are cine să ne aducă la masă bunătățile, nu?

Mâna mamei Anda continua să mă tempereze pe sub masă și aveam convingerea că așa va fi tot timpul cât aveam să stăm în preajma acestor oameni.

-La mulți ani! am zis toți în cor pentru doamna Olga și-am băut un strop din vinul destul de tare.

-Noi ne cunoaștem încă din copilărie, începu perciunatul, ne-am jucat împreună și-am făcut năzbâtii. Dar nu știm nimic despre tine! mai zise el, făcându-mă să-mi îndrept inconștientă spatele și să mă pregătesc pentru o avalanșă de întrebări incomode. Cine ești, de unde vii și ce-ai făcut până acum?