De dragul tău... (III) (finalizată)

28. Propunere

          -Nenorocit..., am zis apăsat printre dinți.

          -Ei, nu te supăra prea tare, copilă! spuse preotul ducând paharul la gură. Are gândurile împrăștiate, dar este băiat bun...

          -Da, numai cuvinte de laudă pentru bădărănie..., am mormăit eu, dar m-am oprit când sprânceana mamei Anda se ridică să mă atenționeze.

          -Eu zic să fie nunta copiilor după douăzeci și trei, că prea mare vânzoleală va fi în sat pân' atunci..., zise popa și-am observat cum tata Sava oftă.

          Of, nu voiam să-i oblig să-și facă planuri pentru mine. Așa-mi lipsea Codrin... El ar fi vorbit altfel, ar fi stabilit toate amănuntele. Eu abia picasem de la Iași pe capul lor și ei s-au și apucat să pună lucrurile la punct. 

         -Stai liniștită, Lena! îmi șopti mama Mara. La noi nu se poate fără popă. Nici să te naști, nici să mori... Vezi, doar pentru cununie mai poți avea un cuvânt în fața lui..., zâmbi apoi.

         Voiam să ies din curte, să mă plimb prin sat aiurea, să mă uit la obiceiurile locului fără să mă cunoască nimeni. Dar mama Anda n-a fost de acord, cu toate insistențele mele.

        -Nu mă cunoaște nimeni, mama... N-o să mi se-ntâmple nimic..., am încercat eu s-o înduplec.

       -Fetița mea, aici nu-i satul din romanele studiate de tine la școală...

       Când m-a văzut zâmbind a și ridicat arătătorul, ca avertisment. Avea vocea gravă și tonul ușor ridicat...

       -Oamenii din sat sunt mai toți buni și cu frica lui Dumnezeu, dar cei mai tineri au apucături stricate... Nu știu ce le-a făcut orașul și de ce nu mai au rușine. Nici la muncă nu prea se-nghesuie, că nu câștigă repede, ca la uzină...

          -Și câștigă într-adevăr?

          -Nu prea. Unii au dat în patima băuturii, alții s-au pricopsit cu copii de prea timpuriu și-au rămas singurii salariați din familie...

          -Femeile nu muncesc?

          -Când? Mai toate au câte trei copii și sunt lăsate toată ziua cu gospodăria pe cap. Și chiar dacă bărnații sunt destoinici, banul se câștigă tare greu... Pământul dă, dar nu cât să hrănească satul și orașul la un loc...

           -Dar dumneata ai rămas aici...

           Mamei Anda i se umeziseră ușor ochii frumoși și rotunzi, de culoarea castanelor. Amintirea aducea cu ea vâltoare de sentimente, pe care abia așteptam să le aflu.

           -Am refuzat un post aranjat de tata în Piatra, începu ea cu un zâmbet nostalgic pe buze. Hotărâse cam tot pentru viața mea... loc de muncă, bărbatul cu care să mă mărit... Probabil aș fi fost o doamnă de oraș acum, dacă devenisem între timp o rebelă, cu gândul la libertate și curaj cât carul. Întâmplarea m-a făcut Să ajung în satul ăsta...

          -Soarta...

          -Zi-i cum vrei... Dar când mi-a deschis poarta Sava, să-i cer să-l dea pe Codruț la școală, am știut că el va fi tot ce mi-am dorit de la un bărbat. Era...

           -Frumos?

           -Și frumos..., râse ea, dar nu asta m-a atras mai întâi. Mă privea cu o îngăduință caldă, un soi de siguranță, asemănătoare unui vânător atunci când prada se roagă să scape... Avea ochii așa de...