De dragul tău... (III) (finalizată)

19. Promit, iubito!

** adulți**

       -Cetățene Albu Codrin, o iei în căsătorie de bună voie și nesilit de nimeni pe cetățeana Dinescu Elena?

       Mi se părea că lumea analiza fiecare mișcare a noastră, fiecare ezitare. Comentariile de genul,, ai văzut? ea a zis da mai repede decât el, asta înseamnă că de-abia aștepta s-o ia amărâtul..." erau prezente la degustările de la petrecerea care avea să urmeze. Și noi nu făceam excepție.

      -Da, răspunse zâmbindu-mi Codrin.

       Femeia din fața noastră, cu bentița tricoloră pusă de-a curmezișl pieptului, peste sacoul croit elegant, ne privea cu răceală. Eram al cincilea cuplu pe care îl oficia în acea zi și nu mai rezona cu emoția noastră.

       -Cetățeană Dinescu Elena, îl iei în căsătorie de bună voie și nesilită de nimeni pe cetățeanul Albu Codrin?

       -Da.

       -În Republica Socialistă România, continuă femeia, de parcă răspunsul meu nici nu se auzise,  statul ocrotește căsătoria și familia; el sprijină, prin măsuri economice și sociale, dezvoltarea și consolidarea familiei. Statul apără interesele mamei și copilului și manifestă deosebită grijă pentru creșterea și educarea tinerei generații. Familia are la bază căsătoria liber consimțită între soți. În relațiile dintre soți, precum și în exercițiul drepturilor față de copii, bărbatul și femeia au drepturi egale...

       Nu cred că o asculta cineva. Eu priveam buzele femeii, cum se mișcau citind cuvintele din Codul Familiei. De undeva, din spate, cineva avea un acces de tuse. Vocea monotonă a ofițerului turuia mai departe, iar eu abia așteptam să semnez în documentele oficiale. Exersasem o zi întreagă noua semnătură.

       -...Relațiile de familie se bazează pe prietenie și afecțiune reciprocă între membrii ei, care sunt datori să-și acorde unul altuia sprijin moral și material. Constat că s-au îndeplinit prevederile legale pentru încheierea căsătoriei și vă declar căsătoriți.

       Uralele au umplut sala veche, cu tavan înalt și pereți văruiți într-un vernil ciudat. Tata îndemna invitații spre camera pregătită special pentru gustări dulci și coniac. Noi ciocneam cu fiecare, primeam urările lor cu un zâmbet constant și nici tăria coniacului nu reușise să atenueze tensiunea care ne cuprinsese încă de când am intrat în clădire.

       -Viață lungă și casă de piatră! ne ură mama Anda.

       -Să ai grijă de ea, băiete! Să fiți fericiți! zise mama îmbrățișându-l. Dacă nu ești atent, o să ai de-aface cu mine! am auzit-o șoptindu-i.

       Codrin zâmbi, apoi se uită rapid la mine. Cred că voia să verifice dacă auzisem amenințarea mamei. Of, mama era culmea! Nici în clipele astea, când toată lumea avea numai cuvinte frumoase de spus, ea nu putea să se abțină...

       -Veniți, vă rog, să serviți niște gustări! îmbia invitații tata Sava. Sunt destule, haideți!

       -Unde se ține petrecerea? întrebă un tânăr, fiul unui coleg de-al tatei.

       -La noi acasă, poftiți, vă rog! zise tata zâmbind fericit.

       -Avem de toate, spuse tata Sava. Cuscrele sunt gospodine minunate... Dar la nuntă veniți acasă la noi, în Neamț...

        -Am auzit că de-acolo se vede Ceahlăul când este cerul limpede, se băgă în seamă un coleg de-al tatei, legănându-se destul de tare, cu paharul încă plin în mână. Spune-mi, domꞌle, am auzit că ești pădurar! Cum te-mpaci cu autoritățile? M-ar interesa niște lemn...