De dragul tău... (III) (finalizată)

25. Biletul

         Aproape de prânz, când însemnam locurile unde aveau să fie plantați puieții de fag, pe o coastă lină, am observat un soi de agitație printre muncitori. Un schimb de priviri cu inginerul mi-a fost de-ajuns să înțeleg că și el văzuse tulburarea lor. Ușor, cu capul, îmi făcu semn să mă depărtez și să-mi fac de lucru în apropierea lor.

       -Ce cauți aici? N-ai treabă? mârâi nea Gigi, după ce privi un pic în jur, să-l repereze pe inginer. 

       -Nu mai pot! am scâncit eu, îndoindu-mă de spate. M-am încins, am obosit.... Nea Gigi, asta-i a treia zi de când mă ține-n soare inginerul, fără să mă lase să fac pauză... Apuc să mănânc din mers, măsor terenul și fac calcule, zici că-s contabil... Nu poți să faci nimic să m-ajuți să scap?

       Nea Gigi mă privi încruntat la început, apoi ochii i se muiară și-mi zâmbi ușor. 

       -Are ceva cu tine?

       -Probabil din cauza lui Codrin se poartă așa cu mine..., am oftat eu. Nu-i ușor de lucrat în voie, știind că sunt oameni în echipa ta care dau cu subsemnatul pe la miliție... Mă sufocă! Mă ține mai mereu în preajma lui și curând am să dau în primire de-atâta oboseală!

       -Fetițo, este mai bine așa...

      -Dar nu mai pot, nea Gigi! am icnit eu, apoi, imediat m-am gândit la Codrin, la cât de departe era de mine, la cât de atent se purtase, la cum l-au bătut la secție... și mi-au dat lacrimile. 

      Nu-mi venea să cred! Lacrimile îmi curgeau, aproape că-mi reușise o tentativă de plâns la comandă... Nea Gigi îmi șopti să mă liniștesc, să nu vadă cumva inginerul cum mă văitam. 

       -S-au adunat atâtea... Ești om și tu..., mai spuse el împăciuitor.

       -Mi-e dor de Codrin, nea Gigi. Știi doar ce om era, cum avea grijă de mine...  Dumneata erai omul lui de încredere și tot timpul erați împreună, am încercat să-i gâdil orgoliul. Acum a fost mutat la Bacău, că n-a știut  ce să le spună milițienilor despre furtul acela de lemn...

       -Așa ți-a zis?

       -M-au chinuit și pe mine, nea Gigi. Scrie aia, zi despre aia, scrie din nou, că poate ți-ai adus aminte... și tot așa o zi întreagă! De când m-am măritat parc-am înjurat în biserică, nu alta! Nici nu mai știu ce-am văzut atunci, c-au trecut câteva luni...

       -Nu-ți fă griji, fetițo! Rezolvă totul comisarul ăla...

      -Comisarul Codrescu..., am zis.  Chiar mi-a lăsat un număr de telefon, să-l anunț dacă aflu ceva despre Codrin și de anchetă...

      -Lasă-l pe el să te caute! Nu-i sigur, în perioada, asta nici la telefon să vorbești...

      -Nea Gigi, stai la bârfe cu muierile? îl întrebă Mihai, venind din spate. Avem treabă, acuși vine pauza de masă...

      Nea Gigi mă bătu peste umăr, apoi îmi zise:

      -Mergi înapoi la inginer și fii în ochii lui! Poate faci cumva să îi atragi mai mult atenția asupra ta...

     -Doar nu-s nebună! am izbucnit eu. Vrei să mă țină toată ziua în soare?

     -Ai face ceva bun pentru noi... Chiar nu vrei să te integrezi mai bine în echipa noastră? Nu vezi? Inginerii vin și pleacă... noi rămânem, că nu ne pot da afară pe toți deodată. Cine să le mai facă treaba de jos cu pricepere? Până în septembrie, când te duci să-ți iei noul post în primire, ar fi bine să ne înțelegem, fetițo...