De dragul tău... (III) (finalizată)

12. Puntea sărutului

Sala era plină ochi. Tata era cu mine şi-mi spunea ceva, dar nu reuşeam să-l aud. Vocile celor din jur îl acopereau. De fapt, cred că şi dacă ar fi fost linişte deplină tot n-aş fi fost în stare să-l urmăresc. Eram concentrată pe lista posturilor libere din zona Moldovei și la ce striga o voce tunătoate, îngroşată de la atâta tutun, că se luase deja. Voiam oraş! Auzisem la colegii meu că puteai face cerere pentru apropiere de casă după anul de stagiu.

-Şcoala normală, optsprezece ore, s-a luat! am auzit strigându-se din capătul sălii.

Murmurul tuturor absolvenților îşi flutura aripile în valuri prin sala cu fereste mari, până la podea. Mai erau încă două şcoli generale din Iaşi şi se trecea la alte oraşe din Moldova. Înaintea mea mai erau unsprezece colegi. Doi dintre ei erau din Suceava, patru din Bacău şi unul din Galați. Restul erau din Iaşi, deci nu prea aveam şanse să mai prind un loc de muncă fără navetă.

-Mai avem puțin! îmi spuse tata. Dacă nu prinzi Iaşul atunci alege orice oraş mai aproape de casă! Uite, în Târgu Frumos s-a construit o şcoală nouă! Este destul de aproape...

O fată mă prinse de braț. Avea mâna de gheață şi ochii încercănați. O mai văzusem la cursuri. Stătea de fiecare dată în băncile dinspre fereastră vara şi la dos, aproape de sobă, iarna. Părea că nu voia să fie băgată în seamă, deşi se îmbrăca tot timpul în alb. Unii o porecliseră "strigoiul" şi se mai scăpau cu remarcile lor batjocoritoare când ea era în preajmă, dar fata trecea şi se-aşeza la locul ei fără să-i pese. 

-Ai să alegi şcoala din Târgu Frumos? mă întrebă.

Şi acum avea o rochiță de pânză albă, cu bretele late şi o broderie fină pe piept. Mi se făcuse deodată frig în apropierea ei. Chiar arăta că o stafie...

-Nu ştiu...

-Poți să nu alegi Târgu Frumos?  Îl vreau eu! îmi spuse aproape şoptit.

Mai avea un pic şi plângea? Ochii ei negri şi mari erau umezi. Mă tulburase cu reacția ei. Nici nu ştiam ce voce avea...  Iar acum mă ruga ceva, cu îndrăzneala trecerii peste propriile bariere de protecție față de lume. Era disperată?

-Poate nici n-am să prind oraşul ăsta..., am încercat s-o calmez. Mai sunt în fața mea care să-l aleagă!

-Nu, tu prinzi Târgu Frumos! Uite!

Şi începu să-mi turuie o explicație care mă cutremură. De unde ştia atâtea? Aflasem că, pe lângă cei despre care ştiam că nu vor alege Iaşul, mai erau trei din Piatra Neamț, care alegeau sau Piatra sau Romanul şi unul care locuia într-o comună de lângă Vaslui. În mintea mea se derulau scenarii de alegere a repartițiilor. Puteam să mă folosesc de informațiile primite de la ea și totuşi să aleg oraşul ei.

L-am privit pe tata. Cum puteam să aleg în defavoarea mea? Era vorba despre un an în care trebuia să fac naveta sau să locuiesc departe de casă. Of, de ce venise "strigoiul" să-mi tulbure planurile?

-Dinescu Elena! m-am auzit strigată.

La o catedră lungă, învelită cu o față de masă albă şi vălurită, de parcă abia fusese scoasă din cutie, erau patru bărbați trecuți de prima tinerețe. Doi dintre ei păreau preocupați, discutau cu frunțile încruntate şi prezența mea nu-i stânjenea deloc să poarte o discuție la care nu cred că trebuia să asist.

-N-am ce face, tovarăşe! spuse cel cu părul roşcat-cernit şi ochii albaştri. Este pe listă Târgu Frumos? Este! Vine omul şi-şi alege postul cum dorește?  Vine, că aşa-i normal! se răsti bărbatul spre cel din margine.

-Da, tovarăşe, dar fata este a şefului de partid din oraş. Ne trimite mereu cadre pregătite, ştii dumneata! Şi ele nu vin așa, să te vadă. Împing uşa cu capul, că mâinile sunt ocupate. Ştii ce spun!