Iubind Dezastruos

1.Ce ştiu eu se rezumă la nimic

Mă zbat, muncesc, trudesc, cu alte cuvinte trăiesc.

Victoria încerca să țină la o parte, cu palmele larg deschise, merele ce dădeau să cadă de pe raftul șubred.

Micul ABC, în care lucra, se afla poziționat undeva la capătul îndepărtat a orașului printre străduțele lăturalnice.

Era mic și îmbâcsit, vara fiindu-ți frică să intri de teamă să nu te sufoci, iar iarna nu se intra de frică să nu fi blocat de troiene. Iadul celor claustrofobici și nu numai.

Telefonul din buzunarul șortului vibra. Victoria răspunse fără a se uita la număr.

--Alo?

Un măr alunecase, lovind-o în genunchi. Jesus-christ!

--Victoria Galeş?

În receptor suna o voce de bărbat.

Răspunse ciupindu-și buza de durere.

--Da? Ce doriți? răspunse Victoria plictisită

--E vorba despre tutorele dumneavoastră.

--Cu cine vorbesc?

--Sunt dr. Andrei Santa, tutora dumneavoastră e internată în spitalul cel Nou. A avut un accident de mașină.

Simțea fiorii înflorindu-i pe şira spinării, făcându-şi drum prin întregul ei corp. Merele îi căzuseră în poală cu un sunet surd, lovind lemnul umezit și cauciucul papucilor ei.

--Voi veni.

Victoria închise. Își trântise telefonul pe masă. Își luase fața în mâini și răsuflase obosită, mâinile îi tremurau. O durea capul.

O nenorocire una după alta.

--Blestemată, asta sunt, blestemată.

Spusese pe nerăsuflate.

Casandra era singura familie pe care o avea.

Victoria scoase un țipăt gutural. Își aruncase scaunul cât mai departe, ceea ce nu era îndeajuns de departe, dat fiind mărimea ABC-ului. Raftul şubred cedase si merele frumos aranjate căzură avalanşă pe podea.

Își întinse brațele peste tejgheaua îngrămădită cu gume de mestecat la cincizeci de bani, bomboane gumate și șervețele la bucată. Umeri slabi i se ridicau și cădeau. Mâinile începuseră să-i tremure de la excesul de cofeină.

Își aplecase fața deasupra tejghelei. Părul îi cădea în valuri sinuoase. Se șterse cu mâneca la nas.

Nu mai avea pe nimeni. Era singură pe lumea asta largă şi nimănui nu-i mai păsa de ea.

*

Spitalul Nou era veșnic același.

Locul acela era cel mai devastator loc pe care Victoria îl văzuse în toată viața ei. Avea un istoric întreg de vizite la secția de Urgențe. Se putea spune că nu a fost cel mai cuminte copil de pe terenul de joacă.

Victoria lipăise cu espadrilele pe scările din beton și până la recepție unde pe o voce agravată:

--Unde este internată Casandra Stigma?

Asistenta se aplecă spre computer. Tastase cu degete lungi, un biscuite prins între ele. Când își termină biscuitul de molfăit îi spuse în ce sector o putea găsi pe Casandra Stigma.

Victoria mulțumise și plecase ca din pușcă spre lift. Cabina liftului era împânzită de oglinzi. Își privi tenișii uzați.

Casandra și slujbele de la magazin și de la restaurant sunt singura mea sursă de venit. Deja am rămas în urmă cu chiria, iar mâncarea a devenit din ce în ce mai scumpă. Nu mă voi putea descurca așa o viață întreagă. Trebuie să fac rost de bani și repede.