Iubind Dezastruos

7.Pregătiri orchestrate

Dormise puțin și cu un ochi deschis.

Brunetul reapăruse şi de data asta nu era singur. Era însoțit de o frumoasă femeie cu părul negru drept şi ochi verzi încețoșați.

Victoria ar fi putut să-i treacă cu vederea. Ar fi putut, dacă nu ar fi cerut expres să fie serviți doar de ea.

Când aflase, Victoria, își înghiți mândria și își mușcă violent buzele în timp ce barmanul îi umpluea tava.

Se duse țintă la cei doi. Bărbatul și nu schițase niciun gest continuând să vorbească cu femeia din fața lui.

--Sunt deciși?

Femeia dăduse din cap în semn afirmativ. Luând fresh-ul pe care i-l aduse Victoria și sorbi cu putere.

--Da. Și foarte. Dacă mă întrebi pe mine, zic că e o nebunie. Nici măcar nu o cunosc.

Victoria se întoarse și plecă, în timp ce bărbatul și femeia își continuară discuția.

Pentru prima dată, Victoria se întrebase, dacă bărbatul acela a spus ceva despre faptul că era o chelneriță gemenilor cu care părea să se cunoască.

În ultimele seri, Victoria mai luase legătura cu cei doi, dar schimbaseră prea puține detalii esențiale sau intime pentru a mirosi dacă știu ceva sau aflaseră ceva despre ea.

Victoria reveni la masa. Erau țintuiți asupra unui subiect incitant după felul în care se țineau la masă:

--Odată și odată va trebui, să știi. Până și stâncile au companie.

Bărbatul râse malițios spre femeia care vorbise.

--Mai doriți ceva?

Victoria se adresă mai mult femeii. Pe el îl ignora din premisă.

--Nu ai vrea să ne ții companie?

O întrebase femeia arătând cu degetele inelate spre scaunul de lângă ea.

De ce?

Victoria vru să refuze. Ăsta ar fi fost instinctul primar în fața oamenilor bogați și cu putere. Dar acum simțea că trebuia să își demonstreze, mai întâi ei, mai presus de toate, că nu va fugi din calea pericolului ci îl va înfrunta. Avea nevoie de această asigurare dacă voia să-și ducă planul până la capăt.

Victoria le întoarse zâmbetul. Își trase scaunul și se așeză cu o grație impusă.

Își împreună degetele într-un singur pumn ascuns sub fața de masă pătată cu urme palide de vin.

--Cred că șederea mea aici, are un scop.

Victoria remarcase rece.

Femeia zâmbi luând o bucată de carne în gură.

Victoria nu o putea privi. Îi era foame. Trăia cu colțuri de pâine de pe o zi pe alta, așa că pieptul de pui de lângă ea trezeau în ea porniri sălbatice, înfiorătoare. Cum nu avea de ales se uită înspre lac.

--Îmi place de tine, ai spirit.

Femeia gesticulă cu furculița spre Victoria:

--Eu sunt, Elena, apropo.

Femeia îi întinse mâna politicos. Victoria i-o strânse ferm. Nu voia să facă pe antipatica. În plus Elena, îi părea drăguță. Într-un fel în care un lup ar părea drăguț. Din fotografii sau de la depărtare cu niște gratii între.

--Iar cel de aici, e domnul Malsar.

Malsar o întrerupse cu încruntătură:

--Elena...